Te-ai dăruit pe tine refăcut, restaurat de răstignirea lui Hristos. Suntem fiinţele cerului, părinţilor! Nu vă lăsaţi cu nici un chip! Rugaţi-vă mult, părinţilor! Nu în sensul de rugăciune îngenuncheată, de tipic. Ci cu mintea şi cu inima! Nu vă lăsaţi deloc! Tresăriţi aşa şi ziceţi: „Doamne ajută!” Ţi-a venit în minte să judeci pe un frate? Să zici: „Doamne, Iisuse Hristoase, ce fac eu? Nu mă lăsa, Doamne! Săracul de el!” Pentru că ţi-o spun, frate! Acela a greşit cum a greşit, mult, puţin, dar tu l-ai judecat mult! Şi mai mare e greşeala ta, decât ce a făcut acela. Tu l-ai judecat, el se pocăieşte, şi tu rămâi ca un prost, osândit. Asta-i călugăria! Şi asta-i creştinătatea, nu numai călugăria! Pentru că noi, vă spunem acum ca oameni cercetaţi de lume străină, să ştiţi că găsim în rândul mirenilor oameni foarte trăitori, de ne folosim! Vă rog să credeţi! Mă folosesc de foarte multă lume, de felul frumos cum se spovedesc, cum dibuiesc subtilităţi de păcate. Şi uite cum se curăţă! Şi ţi-e drag de ei! Unii sunt mai sporiţi decât călugării! Citesc Filocalia, Biblia, Vieţile Sfinţilor. Şi au probleme foarte multe. Noi nu avem probleme. Noi n-avem vecini răi cum au ei, nu ne fură porcul; nu ne înşeală soţia sau bărbatul cum îi înşeală pe ei, şi le seacă inima, în sfârşit… (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbeşte Părintele Arsenie vol. 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997)