- Tu pricepi, oare, ce este curăţia inimii?, m-a întrebat părintele Ghenadie.

- Din experienţă nu ştiu, deoarece nu am dobândit-o, am răspuns eu, dar cred că această curăţie stă într-o deplină nepărtinire: cine nu are nici invidie, nici mânie, nici o altă patimă, acela are inima curată.

- Nu este puţin, a obiectat schimnicul, nu este de ajuns doar să clăteşti vasul, trebuie să-l mai şi umpli cu apă, pentru dezrădăcinarea patimilor trebuie să le înlocuieşti cu virtuţi opuse lor, fără aceasta nu se curăţeşte inima.

- Dar dumneavoastră nădăjduiţi să intraţi în Împărăţia Cerului, părinte Ghenadie?

- Nădăjduiesc că voi fi acolo, a spus el cu încredere.

- După cum dumneavoastră înşivă aţi spus că nu aveţi curăţia inimii, dar numai cei curaţi cu inima... vor vedea pe Dumnezeu?

- Dar milostivirea lui Dumnezeu? Ea le plineşte pe toate. Ea este nemărginită şi eu am nădejdea tare că Dumnezeu nu mă va respinge, a spus schimnicul, şi în cuvintele lui s-a simţit o credinţă profundă şi o nădejde sinceră în milostivirea lui Dumnezeu.

(Sfântul Varsanufie de la Optina, Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 79)