De unde oare atâta perversiune în fiii lui Dumnezeu?

De la acea făgăduință demonică, șoptită omului: „Tu vei fi (ca) Dumnezeu!” și pe care omul a crezut-o, nebăgând de seamă cine i-o spune.

Un dumnezeu neizbutit; scos afară, înainte de vreme, din divina devenire. Un dumnezeu creat, dumnezeu după dar, avea omul menirea să fie, dar a ieșit un chip neisprăvit, desfigurat, care nu se mai înțelege cu Dumnezeul Adevărului. De aici se năzărește omului, în cursul creației sale – istoria – că el e, pe rând: măsura tuturor lucrurilor, că el e criteriul adevărului, că lumea există în funcție de el, că el e creatorul lumii, că Dumnezeu ajunge la conștiința de sine abia în om, ca de aci un altul să spună că „Nu Dumnezeu a făcut pe om, ci omul a făcut pe Dumnezeu” (Fenerbach).

(Protosinghelul Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ediția a II-a revizuită, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 138-139)