În limbajul de specialitate, termenii de ADD (Attentional Deficit Disorder - Tulburare prin deficit de atenţie) şi ADHD (Attentional Deficit Hiperkinetic Disorder - Deficit atenţional şi hiperkinezie) sunt folosiţi fie împreună (ADD/ADHD) pentru a defini un model comportamental complex, fie separat, pentru a sublinia diferenţa dintre ele (ADD se caracterizează în principal prin neatenţie, pe când ADHD este o tulburare mai severă şi complexă a atenţiei, ce implică şi componentă hiperactivă). Sindromul ADD/ADHD este una din cele mai comune tulburări de comportament ale copilăriei. Această tulburare cuprinde simptome cum ar fi: incapacitatea de a susţine şi concentra atenţia, dezvoltarea inadecvată şi inegală a diverselor niveluri de activitate, distractibilitate, impulsivitate, toleranţă joasă la frustrare, dificultăţi de autocontrol, încăpăţânare, persistenţă, labilitate emoţională, depresie, deficit de integrare, imagine de sine şi stimă de sine scăzute.

Condiţiile din familie, precum şi cele de la grădiniţă şi de la şcoală, pot influenţa în mod hotărâtor manifestarea simptomaticii şi evoluţia ulterioară a acesteia. Din cauza neliniştii şi a impulsivităţii, copiii hiperactivi ating frecvent şi chiar depăşesc limitele impuse de reguli. În plus, ei nu reacţionează ca şi alţi copii la măsurile educaţionale obişnuite, motiv pentru care părinţii, educatoarea sau învăţătoarea ajung în situaţii dificile. Experienţele pozitive din familie şi de la grădiniţă trec din ce în ce mai mult pe plan secund, iar manifestările hiperactive, precum şi comportamentele agresive devin tot mai intense.

Studiile clinice controlate au demonstrat faptul că în cazul ADHD tratamentul cel mai eficace este cel multimodal. Componentele acestei intervenţii sunt terapia cognitiv-comportamentală realizată de psiholog cu copilul, părintele şi educatorii şi medicaţia administrată de medicul psihiatru. Tratamentul este necesar a fi realizat în echipă, din care fac parte psihologul, psihiatrul, respectiv copilul, părintele şi educatorii.