Se poate spune că îi oferi copilului tău prea multă atenţie, dar niciodată nu se poate spune că-i oferi prea multă afecţiune.

Prilejurile care se ivesc pentru momente de afecţiune de-a lungul unei zile sunt infinite. Noi trebuie doar să fim atenţi la acest aspect central al creşterii copiilor. Toată atmosfera de acasă se schimbă când părinţii acordă atenţie legăturii afective cu copiii lor, chiar şi în cele mai simple forme, pe măsură ce ei traversează o zi oarecare. Contactul vizual, un zâmbet, nişte cuvinte frumoase, o mângâiere nu consumă prea mult din timpul nostru, ca părinţi, ci presupun doar puţină atenţie. Copiii noştri nu sunt neajutoraţi, ci doar nişte persoane care tânjesc să se simtă aproape de noi, fizic şi afectiv.

A face cele necesare într-o gospodărie nu înseamnă să ne rupem de copiii noştri. Copiii uşor simt că pierd legătura afectivă atunci când suntem ocupaţi. Deşi copiii pot face prăpăd în bucătărie, putem să-i facem să simtă legătura afectivă dintre noi ţinându-i pe aproape, lăsându-i să ia parte la toate treburile, de la gătit, până la spălatul şi uscatul vaselor. Noi ar trebui să învăţăm cum să le transmitem afecţiunea prin intermediul contactului vizual, printr-o simplă conversaţie sau punându-i să facă altceva pe aproape, în mijlocul iureşului treburilor gospodăreşti care ne umplu ziua, aşa încât viaţa să nu devină un şir de sarcini care trebuie îndeplinite. Când tunzi iarba, aduni frunzele cu grebla sau cureți zăpada, cheamă-i şi pe copiii tăi să vină cu maşinuţa lor de tuns iarba, cu greblele lor de jucărie sau cu lopăţelele lor.

Datoria noastră nu este să îi amuzăm tot timpul pe copiii noștri. Noi ar trebui să menţinem în permanenţă legătura afectivă cu ei.

Oare de ce pare că au copiii un radar care Ie spune când anume vorbesc la telefon părinţii sau îşi verifică e-mailul? Chiar dacă sunt liniştiţi şi mulţumiţi, cum începem să vorbim la telefon, cum încep să faci prostii. Ne detaşăm afectiv de ci, iar ei o simt. Este uşor să răspundem la nevoia lor de afecţiune când suntem la telefon sau verificăm e-mailul: putem să le zâmbim, să ii ţinem de mână, să îi ţinem în braţe sau, pur şi simplu, să mai scurtăm conversaţiile telefonice.

- Fiul meu de doi ani vine şi stinge televizorul când noi ne uităm la ceva, mi s-a plâns o mămică.

- Şi de ce o fi făcând el asta? întreb eu.

- Eu devin absentă în faţa televizorului, e adevărat, recunoscu ea.

Copiii se pot simţi înstrăinaţi de noi când ne uităm la televizor. I-am sugerat să îl ţină în braţe sau să se joace cu fiul ei în fiecare zi când se întoarce de la serviciu, până să deschidă televizorul, iar apoi să îl ţină în braţe când se uită la televizor. După ce a încercat să facă aşa, mi-a spus că băiatul nu-i mai stinge televizorul (deşi, în privinţa asta, eram de acord cu el).

Ai grijă la prostul obicei de a vorbi la telefon în timp ce conduci şi în maşină sunt copii. Deşi pare un mod minunat de a face mai multe lucruri deodată, copiii ajung repede să se simtă plictisiţi şi nesiguri de legătura voastră afectivă, ceea ce duce la certuri şi comportamente nedorite. Foloseşte-te de aceste prilejuri pentru a-i antrena într-o activitate sau a le transmite afecţiunea ta în liniştea acelor clipe.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 80-82)

Îți mai recomandăm și: Copiii se poartă mai bine când se simt legaţi afectiv de noi – partea I

Copiii caută să ne câştige afecţiunea, nu doar să ne atragă atenţia