Dacă nu avem grijă de tinerii noștri, ne vom căi amarnic

Creşterea copiilor

Dacă nu avem grijă de tinerii noștri, ne vom căi amarnic

Tineretul e ca o investiție pentru viitor. Dacă investești bine talantul, o să trăiești bine la bătrânețe.

Tineretul este intoxicat metodic cu ideea de violenţă, este distrus metodic începând cu sensibilitatea sa, cu sufletul său. Dacă nu vom avea grijă de tineretul nostru, ne vom căi amarnic peste o vreme. Tineretul e ca o investiţie pentru viitor. Dacă investeşti bine talantul, o să trăieşti bine la bătrâneţe. Dacă investeşti prost talantul, ai să tragi ponoasele.

De asta, semnele viitorului pot fi citite în comportamentul nostru şi al tinerilor de azi. Pentru lipsa noastră de orientare de azi ne vor judeca tinerii peste o vreme... Ce le vom spune? Că n-am ştiut? Că nu ne-a păsat? Cu scuze nu repari ceea ce ai stricat din egoism, din prostie sau din indiferență.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.154)