În mai adâncul din tine, dincolo de toate dorinţele tale şi dincolo de nevoile care le generează, se află o altă dorinţă. Un alt Dor! Doar că, deocamdată, îl poţi sesiza doar ca pe un mare gol de care te temi şi pe care tot încerci să-l ocoleşti, să-l uiţi sau să-l umpli cu „altceva-uri”. Aşa a înflorit industria de surogate... Aşa ajung oamenii să sufere de bulimie sau de anorexie... Aşa ajung dependenţi de plăceri distrugătoare...

Ce poţi face acum? Să revii la tine şi să te vezi că eşti un vas, de lut e adevărat, dar vas capabil să cuprindă Necuprinsul! Eşti un vas care nu poate fi umplut decât de Dumnezeu, de prezenţa Lui. Dar ca să poţi îndura această întâlnire ai nevoie să înfrunţi adâncimile infinite ale lăuntrului tău, să renunţi la zidurile între care încă încerci să te ascunzi de frică. Va fi ameţitor, dar vei trăi şi mai profund întâlnirea care deja te mângâie şi te hrăneşte.

Acum a venit vremea să ieşi din „cubul” siguranţei de sine sau al fricii cu care deja te-ai familiarizat şi cu care chiar te poţi identifica, şi să te arunci în „braţele părinteşti” ale Domnului cu toată foamea ta de împlinire a nevoilor şi nu cu nevoile în sine. Cum ai auzit şi văzut în Sfânta Liturghie, Domnul nu ne făgăduieşte împlinirea nevoilor, ci eliberarea de ele. Noi am căzut în nevoi. Înainte de cădere nu aveam nici o nevoie pentru că eram plini de Darul şi darurile lui Dumnezeu. Acum, cerem şi aşteptăm să ne „scape din toată nevoia” ca să devenim iarăşi „plini” de El prin Cel Ce „toate le plineşte” (le umple). Numai aşa ne vom putea împărtăşi de toate desfătările pământeşti şi cereşti pregătite nouă de Domnul Cel iubitor de oameni. La fiecare dorinţă pe care o simţi, fiecare nevoie care te presează dinlăuntru sau din afară şi să le oferi Domnului spunându-I: „Doamne, ia asta de la mine şi dă-mi să caut mai întâi Împărăţia Ta!”. Sau: „Doamne, condu-mă Tu în cămara de nuntă a sufletului meu ca să mă odihnesc în Tine de tot zbuciumul numărării şi măsurării exterioare!”. Sau aşa cum îţi va şopti inima ta în care, deja, Duhul strigă cu suspine: „Avva, Părinte!”

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 64-65)