Într-o oarecare lavră a Perghiei, era un oarecare stareţ, sfânt, neagonisitor şi milostiv foarte şi neavând nimic, fără numai o pâine. Şi, într-una din zile, a venit un sărac la chilia lui, cerând milostenie, iar el, neavând nimic, afară de pâine, pe aceea scoţând-o, a dat-o săracului. Şi săracul i-a grăit lui: „Nu voiesc pâine, ci haina”. Şi stareţul, vrând să-i fie de folos, luându-l de mână, l-a dus la chilia sa.

Iar săracul nimic alt n-a aflat, fără numai hainele cu care stareţul era îmbrăcat. De o bunătate ca aceasta a stareţului umilindu-se, săracul a dezlegat săculeţul său şi toate câte le avea le-a vărsat în mijlocul chiliei şi a zis: „Primeşte acestea, bunule bătrân, că eu de aiurea voi cere pentru mine cele de trebuinţă.”

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 373)