Un exemplu tipic de patimă este alcoolismul. Cunoaşteţi că în Psaltire se spune: Vinul veseleşte inima omului. Vinul este o băutură minunată, aleasă de Hristos pentru cea mai înaltă Taină a Bisericii - Euharistia. E o băutură curată, care se întrebuinţează la Liturghie, prefacându-se în Sângele lui Hristos. Ce poate fi mai înălţător? Vinul se întrebuinţează şi în viaţa obişnuită, la praznice şi la agape între prieteni. El îşi are partea lui la mesele frăţeşti; iar întru aceasta nu este nimic rău.

Însă obişnuinţa întrebuinţării vinului poate să se prefacă în alcoolism, patima poate să devină o boală nefirească şi chiar împotriva firii. Atunci, omul începe să îl folosească într-un alt mod. El deja nu-l mai alege după calitate, ci importantă este tăria. Important este alcoolul. În cele din urmă, îi este indiferent ce are înaintea lui; este pregătit să bea orice doar ca să se ameţească, ca să se îmbete, spre a simţi întru sine lucrarea alcoolului. Desigur, nu se simte aceasta atunci când oamenii beau, când merg în vizită şi li se pune înainte un pahar cu vin. Dar, când lucrurile capătă o altă turnură, se vădeşte că pentru o sticlă de vodcă, un om deprins cu băutura este gata să-şi piardă şi slujba, şi familia. Un astfel de om, pentru băutură îşi pierde totul: soţia, copiii, poziţia socială, toţi banii săi.

Începe să fure, chiar dacă este ameninţat că va fi închis. Alcoolicul încetează chiar să mai mănânce, căci nu mai are ce, însă nu încetează să bea. Se întâmplă ca asemenea oameni cuprinşi de patima beţiei să ajungă la capătul puterilor, să îi vezi căzuţi prin şanţuri. Totuşi, în fiecare zi, într-un fel sau în altul, ei caută sticla cu vin fară de care nu mai pot să trăiască.

(Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 23-24)