Toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le noi, fraților, să ne gândim la veșnica Împărăție, pentru care este multă nevoință, dar care aduce neștiută odihnă. Că de ar fi poftit cineva numai împărăția cea vremelnică, apoi câte vitejii nu trebuie să arate în războaie și primejdii? Și câte privegheri, griji și dureri? Și întru nimic socotește toate necazurile ce i s-ar întâmpla lui, bucurându-se de nădejdea împărăției aceleia ca într-un vis văzut de dânsul, măcar că este vremelnică și trecătoare. Se întâmplă de multe ori că cineva își sfârșește toate durerile și ostenelile și i se pare, iată, ca și cum ar avea în palmă împărăția cea nădăjduită dar, fără de veste, în locul lui altul ia cununa. Deci câte nevoințe nu ne trebuie nouă, ce sârguințe și sporiri, privegheri și griji, încă și ispite în taină și la arătare, răni și chiar moarte, dacă voim să împărățim neîncetat împreună cu Hristos. Pentru aceasta, până la moarte s-au nevoit cei mai înainte de noi, bărbați, femei și tineri, ca să dobândească Împărăția Cerurilor. Că Împărăția Cerurilor însemnează nevoință și cei ce întru toate se silesc și se nevoiesc, aceia o dobândesc.

Că cela ce, cu adevărat, s-a făcut famen pe sine pentru Împărăția Cerurilor și în feciorie petrece dator este să se arate pe sine în tot timpul vrednic de Împărăție. Că nu prin cuvinte, nici cu chipul, nici cu numele, nici cu neamul, nici cu virtutea, nici cu vremea, nu se câștigă Împărăția, ci cu puterea credinței arătată prin fapte. Dar ce înseamnă „prin fapte?”. Înseamnă ca prin fapta cea lucrătoare a poruncilor lui Hristos să se depărteze omul de la cele potrivnice și trupești, adică de la socotelile diavolului, care sunt acestea: desfrânarea, necurăția, mânia, clevetirea, urâciunea, pomenirea de rău. Să se depărteze, de asemenea, de rădăcina tuturor răutăților: iubirea de arginți, deșarta mărire, iubirea de slavă, iubirea de sine, îngîmfarea care stă împotriva lui Dumnezeu. Că, dacă ar avea cineva întru sine aceste patimi și cele asemenea acestora, trupesc este și fiu al vrăjmașului; că numai cele pământești cugetă. Că înțelegerea și cugetarea cea trupească vrăjmășie este lui Dumnezeu, fiindcă Legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate și întru unii ca aceștia nu petrece Duhul lui Dumnezeu. Iar dacă cineva nu are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Dumnezeu. Iar acela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, acela Duhului lui Dumnezeu se supune și cu Duhul lui Dumnezeu își omoară faptele trupești.

(Sfântul Antioh, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 178)