Îngăduiți cronicarului Picăturii de Carte să vă ofere o reamintire în ziua în care prăznuim Sfânta Treime, Hramul Orașului. Dacă ar fi să aleg cele mai importante cărți ale culturii teologice sibiene aș pune pe primul loc, fără nici o rezervă, volumul publicat și republicat al Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români (Ediția a III-a, Ed. Andreiana, Sibiu, 2014, 724 pg.).

În ciuda trecerii timpului – 2014 este parcă în altă istorie la câte s-au întâmplat de atunci – volumul rămâne unul dintre cele mai importante monumente ale Teologiei românești. Mi-aduc aminte la prima ediție câte comentarii și câți comentatori. Unii că nu este cutare ori cutare, alții de ce este cutare ori cutare în Dicționar. Zâmbetul Părintelui trecea peste astfel de comentarii – multe ieftine și neatente – și cărturarul  o lua de la capăt, muncind, adunând, memorând. Înainte de a pleca spre Cerul teologiei, Părintele corecta o nouă ediție a Dicționarului, fiind convins că dinamica pe care Biserica și lucrătorii ei o înregistrează merită să fie surprinsă cu mai multă atenție. Un volum care entuziasmează prin muncă, migală, corectitudinea informației.

Teologia Românească – nu doar ortodoxă, dar mai ales ortodoxă – surprinsă într-o fotografie la minut, un soi de album de familie. În anii care au trecut (edițiile anterioare au apărut în 1996 și 2002) am citit Dicționarul ca pe un volum de aventuri, un volum istoric și detectivistic deopotrivă. O Arhivă vie. Un izvor de idei, de subiecte pentru cercetare. O lectură obligatorie pentru oricine vrea să facă performanță în istoriografia culturii teologice. Părintele a pornit de la 720 de nume, a ajuns la 800, iar în ediția aceasta, a III-a, aproape 900 de nume. Impresionantă este construcția sa: date personale, evoluție academică ori duhovnicească, opera și o bibliografie atent selectată. Păcat că nu se păstrează și vocea sa, a intelectualului atent să ne spună mereu că nu suntem produsul unei întâmplări ci a unei geneze culturale extrem de serioase. Un efort pe cartoteci și memorie, pe iubirea inegalabilă a unui istoric pentru oamenii altarului și catedrei pe care, nădăjduiesc din toată inima, în parte, acum i-a întâlnit față către față.

Nu cred că avem, deocamdată, un echivalent chiar dacă Părintele a coordonat apoi Enciclopedia Ortodoxiei Românești și alte opere asemănătoare. Dar ele plecau de la izvoarele identificate de Magistru în țesătura de istorie și cultură a Țării. În dimineața prăznuirii Sfintei Treimi, în urmă cu doar doi ani, Părintele Mircea Păcurariu se așeza în soborul Catedralei întru bucuria Liturghiei. Anul acesta nu mai este așa. Și totuși... Și prin Dicționarul Teologilor Români, Profesorul și Preotul se așază în Soborul Catedralei, până la sfârșitul veacurilor.

Sursa: tribuna.ro