Un nou arhimandrit în slujba Bisericii
Anul acesta, slujba sărbătoririi Rusaliilor la Catedrala mitropolitană din Iaşi a mai adus cu sine un moment deosebit, atât pentru Centrul Eparhial Iaşi, cât și pentru credincioșii prezenți: protosinghelul Hrisostom Rădășanu, Consilier Sector Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
Bucuria zilei a fost întregită, la finalul Sfintei Liturghii, prin hirotesia întru arhimandrit a părintelui protosinghel Hrisostom Rădășanu, Consilier Sector Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, de către IPS Teofan, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică.
Arhim. Hrisostom Rădăşanu, pe numele de botez Cristian Petru, s-a născut pe data de 28 iunie 1980 la Timişoara. Între anii 1994-1999 a urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamţ; între 1999-2003 a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi – secţia pastorală; între 2003-2004 a frecventat School of Ecumenical Studies – Ecumenical Institute at Bossey; între 2004-2005 urmează masterul la Facultatea de Teologie din Iaşi, secţia sistematică-biblică, iar momentan este doctorand al Institutului Pontifical Oriental de la Roma, cu o teza ce tratează viaţa mănăstirească românească din veacul al XX-lea. Între anii 1999-2006 a lucrat la Radio Trinitas, iar în perioada iulie-octombrie 2004 a fost redactor şef al acestui post de radio.
Din octombrie 2004 vine ca preparator la Catedra de Teologie Morală şi Spiritualitate Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Teologie din Iaşi. A scris zeci de studii şi articole în „Analele ştiinţifice” ale Universității „Al. I. Cuza”, în „Ziarul Lumina” şi „Lumina de Duminică”, în „Îndreptătorul credinţei”, în „Ideea Creştină” și „Lumea Ieşeanului”.
În anii dedicaţi lucrului în mass-media bisericească, părintele Hrisostom s-a remarcat atât prin conştiinciozitate şi profesionalism, cât şi printr-o generozitate deosebită, manifestată prin împărtăşirea experienţei sale şi altor colegi, mulţi dintre aceştia datorându-i faptul că în prezent lucrează ca şi comunicatori în Biserică.
În vara anului 2006 decide să păşească în viaţa monahală alegând pentru închinoviere Mănăstirea Sihastria Putnei, unde va primi şi hirotonia întru ierodiacon, iar mai apoi ieromonah. După întronizarea IPS Teofan ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei este chemat la ascultare, fiind numit secretar mitropolitan. În prezent, părintele Hrisostom este Consilier Sector Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.
„Un tânăr monah, un bun teolog, un om evlavios”
Mai multe detalii despre activitatea arhim. Hrisostom Rădășanu am aflat de la pr. prof. dr. Ion Vicovan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi și Consilier pentru învăţământ universitar în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: „De părintele Hrisostom Rădășanu mă leagă în primul rând perioada în care a fost student al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, el fiind unul dintre cei mai buni studenți pe care i-a avut facultatea noastră. După absolvirea studiilor universitare, a beneficiat de mai multe stagii de studiu în străinătate, după care l-am cunoscut pe părintele Hrisostom într-o nouă etapă, în cea de colaborator al radioului Trinitas, unde sfinția sa, pe vremea aceea mirean, realiza emisiuni în mod deosebit cu caracter istoric, privitoare la istoria bisericească. Mai târziu, a intrat ca și colaborator în cadrul Facultății de Teologie din Iași, fiind asistent universitar la disciplina Morală și, astfel, am avut posibilitatea de a-l cunoaște și mai bine.
M-am bucurat când am auzit că a ales calea monahismului, știind că este și va fi un om de nădejde pentru Biserică, după cum iarăși m-am bucurat când a fost chemat de Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan pentru a sluji Biserica în calitate de apropiat colaborator și mai târziu de consilier în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, unde am colaborat foarte bine. Mă bucură de asemenea ridicarea părintelui la rangul de arhimandrit, pentru că este un tânăr cu deosebite calități, cu o viață duhovnicească aparte. Pot spune că cea dintâi calitate a părintelui Hrisostom Rădășanu este aceea că este un om evlavios și râvnitor în același timp. Este foarte important ca un tânăr, ca un slujitor al Bisericii, ca un cadru didactic, ca un monah, să aibă evlavie față de cele sfinte, mai ales în ziua de astăzi, când această dimensiune nu este suficient de cunoscută sau pe care poate unii dintre cei mai tineri nu o înțeleg. În al doilea rând aș menționa faptul că este un om și inteligent, dar și înțelept. Când spun inteligent, am în vedere faptul că are o minte sclipitoare, știindu-se faptul că sfinția sa a fost admis la Facultatea de Teologie ca olimpic pe țară la disciplina Dogmatică iar prelegerile sale au un farmec aparte, și spun înțelept pentru că tânăr fiind, a știut să aleagă o cale foarte frumoasă în viață și anume calea monahismului.
Părintele Hrisostom este unul dintre cei care a fost dăruit de Dumnezeu cu inteligență, dar pe care el a transformat-o în înțelepciune. Foarte bun comunicator, în special cu tinerii, părintele este frecvent invitat pentru a susține conferințe, ceea ce este o notă foarte importantă, pentru că un tânăr monah, un bun teolog, un om evlavios și râvnitor, poate fi un exemplu pentru tinerii cărora li se adresează. Avem nădejdea că Dumnezeu l-a ales pe părintele Hrisostom pentru a fi un slujitor de seamă al Bisericii, întocmai vrednicilor de amintire slujitori pe care Mitropolia Moldovei i-a dăruit Bisericii de-a lungul istoriei, și îi dorim ca această promovare să-i fie un pas spre creșterea duhovnicească și un pas spre mai binele Arhiepiscopiei Iașilor”, a încheiat părintele profesor Ion Vicovan, decanul Facultăţii ieşene de Teologie Ortodoxă.