Un nou Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Arhiepiscopia Bucureştilor

Un nou Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Părintele Arhimandrit Ipopsifiu Timotei Aioanei a fost hirotonit, astăzi, 30 octombrie 2014, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Sfânta Liturghie şi hirotonia întru episcop au fost oficiate de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu un sobor de ierarhi după cum urmează: Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox român al Europei de Nord, Preasfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului şi Preasfinţitul Igantie Mureşanul, Arhiereu–vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

În cadrul slujbei de hirotonie întru arhiereu de astăzi Arhimandritul Timotei Aioanei a răspuns întrebărilor Preafericirii Sale şi ierarhilor prezenţi printr-o mărturisire de credinţă. În continuarea slujbei, candidatul a fost hirotonit Episcop primind veşmintele specifice: sacosul, omoforul, engolpionul, crucea şi mitra.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, în calitate de secretar al Sfântului Sinod, a citit Actul Patriarhal prin care noul ierarh a fost recunoscut ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titulatura dePrahoveanul şi a prezentat atribuţiile noului episcop-vicar: „Să lucreze în comuniune cu ceilalţi ierarhi şi să-şi îndeplinească cu responsabilitate misiunea la care a fost chemat în calitate de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, să arate iubire de neam şi de Biserică, să apere şi să promoveze valorile credinţei ortodoxe, să arate grijă părintească pentru parohii şi mănăstiri, să sprijine cultura creştină şi să ocrotească patrimoniul bisericesc, să manifeste dragoste părintească faţă de clerul şi credincioşii creştini, tineri şi vârstnici făcându-se tuturor călăuză întru păstrarea neştirbită a dreptei credinţe şi a rânduielilor Bisericii noastre străbune”.

În continuare, Patriarhul României i-a dăruit noului Episcop-vicar mantia şi toiagul, însemne ale slujirii arhiereşti, iar Preasfinţitul Părinte Timotei a binecuvântat credincioşii în noua sa demnitate.

„Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dăruit ca Episcop Vicar un om cu o dragoste mare faţă de Dumnezeu şi de Biserică încă din copilărie, care a fost verificată prin multă dăruire de sine, jertfelnicie, osteneală la Arhiepiscopia Iaşilor şi mai ales în slujirea liturgică a Preasfinţitului Timotei Prahoveanul ca arhidiacon, ca Exarh Cultural al mănăstirilor şi apoi slujirea aici ca Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale unde vedem o mulţime de înnoiri pe care le-a făcut căutând sponsori, căutând oameni darnici. De asemenea, a fost Exarh cultural al mănăstirilor împodobind cu multe scrieri patrimoniul spiritual al conştiinţei monahale din această parte a ţării. Deci, avem conştiinţa că lucrarea de aici va continua şi ea s-a verificat în mod surprinzător în câteva luni de când Preasfinţitul Episcop-vicar Timotei a fost Arhimandrit, Superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan şi reprezentantul Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Acolo a făcut înnoiri deosebite. Ii dorim mult ajutor de la Hristos Domnul, Arhiereul şi Păstorul suprem, de la sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, de la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitori ai acestei Catedrale şi de la toţi sfinţi faţă de care are o evlavie deosebită. Întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

„Această prezenţă a păstorilor în mijlocul credincioşilor este din ce în ce mai exigentă, ceea ce înseamnă o prezenţă aproape continuă pentru a exprima punctul de vedere al Bisericii, dar şi pentru a răspunde cu mesaje specifice în fiecare moment comemorativ sau aniversar din viaţa Bisericii. Pentru toate aceste activităţi este necesară mai ales în teren prezenţa Episcopului-vicar. Deci, este venită şi binecuvântată orice formă de ajutor în această activitate, dar mai ales prezenţa Episcopului-vicar în Arhiepiscopia Bucureştilor. Activitatea Arhiepiscopiei este foarte bogată şi jertfelnicia ei este mare. La ora actuală atât Radioul cât şi televiziunea şi Ziarul Lumina sunt susţinute cu peste 50% prin contribuţie de Arhiepiscopia Bucureştilor. De asemenea, cea mai mare contribuţie lunară pentru viitoarea catedrală a Mântuirii Neamului vine din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor. Toată această activitate trebuie coordonată şi trebuie încurajată. De aceea, noi ne bucurăm că astăzi am primit un ajutor în plus”, a mai spus Preafericirea Sa.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a mulţumit lui Dumnezeu pentru responsabilitatea primită.

„Chemarea la arhierie presupune începerea unei noi vieţi care necesită, înainte de toate, o conştientizare mai mare a responsabilităţii uriaşe pe care o voi avea înainte lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor întrucât cel care primeşte harul Sfântului Duh în această treaptă de slujire pentru săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte va da seama înaintea lui Dumnezeu de felul cum îi va povăţui pe credincioşi pe calea mântuirii, cum îi va învăţa şi cum le va sfinţi viaţa astfel încât să îi prezinte ca pe o ofrandă curată înaintea Tronului Ceresc. Mă voi strădui să urmez cuvintelor Sfântului Apostol Pavel care îl îndemna pe episcopul Timotei, spunând: Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos. Sileşte-te să te arăţi încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului”, a spus Preasfinţia Sa.

Preasfinţitul Părinte Timotei a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29 septembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală, iar miercuri seară, la 29 octombrie 2014, după slujba Vecerniei, a avut loc ipopsifierea sau rânduiala chemării la această treaptă a slujirii. (patriarhia.ro)

Citește despre: