Viaţa ca relaţie interpersonală este iubire când devenim persoane, depăşind stadiul de individ. Ca persoană, tu eşti soţul meu şi eu ştiu că mă iubeşti. Dar, la un moment dat, te înfurii şi nu te mai uiţi la mine sau faci un lucru neplăcut. În clipa asta, eu pot să mă bazez pe legământul nostru de iubire şi să înţeleg că tu ai voie,   ai dreptul să faci asta, ai libertatea; ai voie chiar să nu-mi spui de ce faci asta. Este taina persoanei, taina celuilalt. Între persoane lucrurile nu stau ca la laborator, să iei proba să vezi de ce face ceva. Este taina celuilalt care are voie să facă într-un fel. Eu cad în relaţie în momentul în care neg realitatea, credinţa în ce ne leagă, Taina Căsătoriei, şi mă bazez pe ce văd şi simt acum. Fără să înţeleg dacă văd bine sau nu. Fără să analizez. Fără să întreb. Fără să mă rog.

Cain nu L-a întrebat pe Dumnezeu de ce n-a căutat la jertfa lui şi a păcătuit greu! Întristarea lui Cain se baza pe o dreptate. El avea dreptate. Or nu ştia că a făcut rău, or nu putea să facă altfel. Şi el s-a simţit nedreptăţit în momentul în care Dumnezeu n-a răspuns jertfei lui. Iar Dumnezeu a vrut să facă asta. Dumnezeu n-a vrut să fie drept. El a vrut să-l înveţe o taină mare, că relaţia dintre Dumnezeu şi om nu se bazează pe dreptate. Şi e prima lecţie pe care ne-o dă în sensul acesta. Dacă relaţia noastră cu Dumnezeu s-ar baza pe dreptate, câţi, pe drept, am mai putea nădăjdui mântuirea?

Atitudinea lui Dumnezeu faţă de jertfa lui Cain a fost şi o provocare, o chemare la un nou nivel de iubire. A fost o punere la încercare a libertăţii lui şi a iubirii lui. Şi noi trecem prin asta de mai multe ori în viaţa noastră. Fără această probă, nu înaintăm pe Cale.

De multe ori spunem: „Mă iubeşte Ionel”; „m-a ajutat la examen”, „ei, ce Dumnezeu bun!”. Or, Dumnezeu vrea să ne arate că nu asta este ceea ce ne oferă El. Că iubirea noastră trebuie să fie ne-condiţionată de cele materiale. Pentru că iubirea Lui străbate prin cele materiale, dar nu se reduce la ele. Iar omul căzut s-a redus la cele materiale. Şi Dumnezeu vrea să-l înveţe: „Hai, nu te opri aici, crede că Eu te iubesc!”. Aceasta e provocarea pe care o primim în toate încercările. Să credem numai că Dumnezeu este iubire!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 33-34)