„Ai grijă! În fiecare clipă El ne vede!”spune bărbatul cu amuzament. „Ea. Ea ne vede!”, ține să-l corecteze domnișoara, zâmbindu-i malițios. Deși replica poate lua diverse forme, în tot mai multe filme, dar în special în cele promovate de Hollywood, ideea că Dumnezeu trebuie, în logica egalității prin compensație, numit cu pronume feminine, e subliniată, dacă nu în mod ostentativ, cel puțin întâmplător.

Presiunea fenomenului feminist asupra a tot ce înseamnă noțiune socială e deosebit de mare. În ultima vreme, o redută pe care planul de luptă al ONG-urilor de acest gen o vizează este așa-numita discriminare sexuală din teologie. O seamă de teologi protestanți, parcă neluând în seamă învățătura că în cer „nici nu se însoară, nici nu se mărită”, adică faptul că ființele netrupești − și, în mod deosebit, Dumnezeu Atotțiitorul − sunt simple, fără gen sexual, scot în evidență așa-numita discriminare făcută pe criteriile „primitive” ale societății evreiești din perioada Vechiului Testament, negând chiar caracteristica paternă a Stăpânului a toate. Nu vom intra în argumentări dogmatice mai detaliate, deoarece mesajul Scripturii e cât se poate de clar.

Iată însă că în Occident lucrurile nu sunt atât de simple. M-am întrebat atunci: de unde vine acest avânt antitradiționalist, îndreptat împotriva învățăturilor biblice? Am descoperit, cu uimire, că în spatele unor astfel de arbitrare demersuri se află, de fapt, o altă doctrină religioasă.

Renașterea noului păgânism – demonul cel ascuns al erei noastre

Ați auzit, sunt sigur, de fenomenul noului păgânism. Toți copiii de astăzi fie au vizionat vreun film cu Harry Potter, fie au citit vreo carte despre „micul vrăjitor”. În fiecare seară, în grila de programe TV, neapărat, ne fură ochii câte un film despre vrăjitorie, magie, ocultism sau mistere antice. Suntem deja familiarizați cu termenii „de specialitate”, neluându-i în seamă și neobservând efectele nocive ale lor.

Tastând cuvintele „noul păgânism” pe vreunul dintre motoarele de căutare ale internetului, sigur ne vor apărea sute și mii de pagini ce te introduc în misterioasa doctrină. E vorba despre o religie sau un complex de credințe străvechi al preoților celți (civilizație care a avut influență în mai toate zonele Europei), care postulează ideea unei treimi de zeități feminine: Mama Universului, Zeița Întunericului și Preoteasa (sau Prințesa) Lumii. Sesizăm astfel în ce fel se forțează introducerea ideilor vechilor credințe păgânești în teologia creștină actuală. Doctrina cuprinde felurite învățături despre reîncarnare, despre întruparea Zeiței Universului sub forma a diferite divinități, precum și alte aberații sincretice, ce nu au alt rol decât acela de a putea recruta adepți din toate locurile pământului.

Tentativa de intoxicare a învățăturii celei drepte despre Dumnezeu nu este nouă. Creștinismul primelor veacuri a fost pur și simplu asaltat de influențe păgâne și de felurite doctrine mistico-demonice ale popoarelor ce au cunoscut, în cele din urmă, bucuria Învățăturii despre Hristos.

Secta coliridianiștilor – despre cum Maica Domnului e „zeificată” fără voie

Între acestea, foarte puțin mediatizată (referire la ea face doar Epifanie al Salaminei) era așa-numita sectă a coliridianiștilor. Pe scurt, aceștia practicau un cult deosebit al Maicii Domnului, pe care o considerau întrupare a Zeiței Universului. Săvârșeau chiar și o „liturghie” a Fecioarei Maria, ignorând tot mai mult lucrarea de mântuire și învățăturile Domnului Iisus Hristos.

Am amintit de o astfel de erezie dintr-un motiv, cred, previzibil: secta a reînviat, la fel cum au răsărit iarăși, ca buruienile cele otrăvitoare, alte eresuri și învățături de suflet păgubitoare din primele veacuri. Dacă în urmă cu două milenii, acestea se hrăneau din doctrinele și practicile vechiului păgânism, astăzi, pe lângă cele amintite, se adapă și cu izvorul cel tulbure al postmodernității, al „libertăților” și „valorilor”noii lumi.

Secta reînviată a coliridianiștilor numără deja zeci de mii de membri din toată lumea (cu precădere însă din S.U.A. și Regatul Unit), organizați chiar într-un... „episcopat”. Tragicul situației se intensifică prin aceea că respectiva entitate religioasă cere intrarea în Biserica Anglicană, ca latură modernizatoare a ei.

Asaltul celor care cer „feminizarea” teologiei creștine, sunt, după cum am văzut, parte a unei cu totul alte religiozități. Și în țara noastră au apărut astfel de excese: proscomidia Maicii Domnului, exacerbării ale rolului Fecioarei Maria pentru mântuirea omului, etc. Evlavia populară, atunci când nu se ghidează după învățătura Bisericii, ci ia forme tot mai depărtate de aceasta, devine o pioșenie bolnavă. Vanitatea de „bun credincios” și cârcoteala, caracteristici tot mai întâlnite la mulți dintre noi, pot să ne transforme în slujitori ai altui „dumnezeu”.

Trei puncte vulnerabile ale omului modern – ușa prin care pătrund eresurile

Punctul cel mai vulnerabil al omului zilelor noastre este mândria. Celălalt: senzualitatea. Noul păgânism le „valorifică” pe ambele. În ultimele decenii, omului modern i s-a inoculat ideea că a trăit permanent, laolaltă cu strămoșii săi, într-o aproape unanimă ignoranță. Mai mult, Biserica i-ar fi ascuns, prin „mecanismele ei de manipulare”, bogăția de valori a vechilor antici (în cazul europenilor: a civilizației celtice sau − de ce nu? − dacice), îmbolnăvind „moralitatea sănătoasă” a omului cu învățături creștine ce-l degradează.

Ideile nu sunt chiar noi, sau, cel puțin, nu din epoca internetului. Nietzsche a fost principalul lor promotor, urmându-l pe Wagner și denumind răspândirea creștinismului drept „revoluția sclavilor în istorie”. El a deplâns „trista soartă” a popoarelor germanice, care au fost atinse de „boala misericordiei”, a milei față de celălalt. Urmându-l pe acesta, și astăzi, prin cărți și filme de genul „Codul lui Da Vinci”, „Comoara Templierilor” sau chiar „Zeit Geist” se imprimă în mintea celor slabi în credință ideea că o conspirație universală, al cărei organism este Biserica, le-a ascuns adevărul, falsificând istoria. După cum am mai spus, astfel de calomnii au darul de a specula un punct vulnerabil al omului zilelor noastre, școlit sau nu prea: vanitatea.

Al doilea afect, senzualitatea, lovește o altă coardă sensibilă a consumatorului de senzațional, în special, dar și a omului simplu, neancorat încă prea bine în lumina învățăturilor dumnezeiești. Doctrinele neopăgâne promovează deplina libertate a moravurilor, ca în vechiul Babilon, eliminând interdicțiile ce protejează „cele ale firii”.

În ritmul acesta, în scurt timp, fenomenul noului păgânism va deveni vizibil, iar lupta care s-a dat în primele secole între dreapta învățătură și ereziile păgânești va fi iarăși pornită. Teatrul de război va fi, fără îndoială, presa, ecranul, pe de o parte; biserica, mănăstirea și familia, pe de altă parte.

Pliindu-se numai bine pe ideologia societății noastre, păgânismul va afecta în special generațiile următoare. Aici, ca părinți, putem încă să mai schimbăm ceva, chiar dacă adolescenții care – ca să folosesc o expresie mai plastică – „s-au născut cu calculatorul în brațe” privesc uneori cu aroganță și dispreț la „mulțimea de creduli” ce „nu și-au deschis încă ochii” spre a vedea realitatea, spre a înțelege că „degeaba se străduiesc să urmeze niște reguli atât de aspre”, când, de fapt, sunt o mulțime de credințe din care poți alege, mult mai îngăduitoare cu „slăbiciunile firești ale omului”. Iată deci și al treilea punct vulnerabil: comoditatea sau lenea. Din scaunul de birou, din fața ecranului de televizor sau de calculator, e mai firesc să alegi a ronțăi snaks-uri otrăvitoare, decât să cauți prin piață legume și fructe sănătoase. Cam așa e și cu credința: obișnuiți să li se ofere totul de-a gata, generațiiile ce vor urma vor cere ca și Dumnezeu să le stea la dispoziție, la fel ca punga de chips-uri.

Hristos va înfrânge demonul credințelor păgâne

Noul păgânism propune aceste „avantaje”: nu-ți cere înfrânare, nu-ți cere nici măcar credință prea puternică, ci îți întinde pe tavă o multitudine de zei (dintre care treimea de care vorbeam e doar o variantă) de unde îți „selectezi” zeul preferat. „Dumnezeu-femeie” e unul dintre aceștia.

E bine să ne dăm seama de un lucru cât se poate de previzibil: când noul păgânism va duce o luptă pe față cu credința, nu va mai purta pe cap coif cu steluțe și barbă albă, curată, de bătrân respectabil (așa cum ne sunt înfățășați în filme druizii sau alți vrăjitori „buni”), ci va veni cu toată întunecimea duhurilor celor necurate, alungate, pentru o vreme, de vestea cea bună a venirii lui Hristos. Dar nu se cade însă a deznădăjdui. Hristos va veni și a doua oară.