Părinte consilier, cu ce trebuie să rămână în minte un elev la terminarea orei de religie?

Omul a fost creat de Dumnezeu cu minte, ceea ce ne împlineşte ca oameni, dar şi cu emoţii, cu voinţă, cu simţiri trupeşti şi sufleteşti. Or, ora de cateheză, ora de religie la şcoală este chemată să activeze, chiar şi măcar pentru o oră pe săptămână, acest complex sufletesc şi material numit om şi să-l pună faţă în faţă cu adevăratele sale rosturi şi cu chemarea lui spre veşnicie. Mă gândesc că dincolo de exigenţele fireşti, obişnuite, ale oricărei ore de religie (planificări, cataloage, grade didactice etc.), ţinta trebuie urcată mai sus, înspre adevăratele nevoi ale omului. Iar nevoia adevărată a omului este nevoia de Dumnezeu. Asta însă nu se regăseşte doar la nivelul minţii, ci şi la nivelul inimii, de pildă, la nivelul voinţei. Apoi: sunt un om mai interesat de valorile credinţei după fiecare oră de religie? Am decis fie măcar pentru azi că voi fi un om mai bun? Pentru cunoştinţe sunt examinările, ascultările, cum li se zice, dar o adevărată călăuză într-ale religiei ascultă nu doar exprimarea, frazarea coerentă a cunoştinţelor de religie, ci şi bătăile inimii şi pulsaţiile voinţei interlocutorului său. Or, pentru asta unui profesor de religie i se cere curaj de a depăşi o anumită zonă de comoditate neimplicată în vieţuirea tinerilor şcolari, dar şi gândul că ceea ce face este ceva extraordinar şi merită acest curaj şi efortul care îl însoţeşte. Am avut o experienţă cu un tânăr absolvent de teologie care şi-a justificat prezenţa în rândurile profesorilor de religie pentru ca, folosesc expresia lui, să aibă o bucată de pâine pe masă. Un gând perfect justificat întru logica lumii, dar insuficient după logica lui Dumnezeu. M-am întristat înaintea acestui argument, dar m-am gândit la sutele de profesori de religie care, în condiţii dificile, reuşesc, vorba colindei, să vină nu cu vreun gând rău, ci să-L aducă pe Dumnezeu simţit în vieţile atâtor oameni. Dacă Îl ai pe Domnul, poţi să Îl oferi şi elevilor, şi colegilor profesori, nu doar din perspectiva volumului de cunoştinţe religioase, ci şi din perspectiva cuminţeniei creştine, a autenticităţii evanghelice şi a dragostei întru Adevăr.