Un uimitor de frumos Catehism al inteligenței mărturisitoare

Prezentare de carte

Un uimitor de frumos Catehism al inteligenței mărturisitoare

Avem dinainte un soi de jurnal la cald al unei inimi ce-și caută și află rugăciunea. Din carte, pagini bune, poți alege răspunsuri și cateheze despre viața cotidiană a creștinului. O carte frumoasă prin simplitatea ca de rugăciune a scriiturii și tonului său optimist. O mărturisire cu smerenie că orgoliul poate fi biruit.

Un gând de început de an. O carte a medicului Codruț Răduță, Cei chemați. Însemnările unui medic pelerin în Muntele Athos (Editura Schitul Românesc Prodromu, 2021, 224 pg.). Ca un răsărit de zi, pe crestele nopții învolburate ce ne trece prin suflet. O căutare în adâncul de lumină al lagunei de Duh care este Prodromu – Schitul Românesc care ne este ambasadă de Duh în Grădina reală a Maicii lui Dumnezeu. O căutare de sine și a liniștii în care să-și poată desăvârși ascultarea și iubirea de Hristos.

Întâlniri providențiale, povești de pelerin și minuni în spectrul pelerinajelor. Drumuri spre Cer. Se impune imaginea Părintelui iulian, cumintele suflet înflorit în taina pocăinței și rugăciunii, pentru mulți dintre noi Duhovnic și far de dumnezeiască lumină. Într-un limbaj viu, curățit de scepticisme, medicul Codruț Răduță ne aduce mai aproape de suflet Muntele Athos, versantul său românesc și universal deopotrivă.

Sunt pagini de Pateric contemporan dar și sclipiri de sinaxar ad-hoc. Două nume din carte mi-au adus lacrima. Dintâi editorul – Părintele Gherasim Prodromitul, fratele Zâmbet ce s-a mutat la Domnul. Apoi amintirea Părintelui Serafim, cel care la Câmpulung Muscel veghea – cum cred că o face și acum – moaștele Sfântului Pantelimon, sfânt atât de drag autorului cărții.

Avem dinainte un soi de jurnal la cald al unei inimi ce-și caută și află rugăciunea. Din carte, pagini bune, poți alege răspunsuri și cateheze despre viața cotidiană a creștinului. O carte frumoasă prin simplitatea ca de rugăciune a scriiturii și tonului său optimist. O mărturisire cu smerenie că orgoliul poate fi biruit.

Sursa: Tribuna.ro

Citește despre: