Începând cu anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Centrul eparhial de la Roman, precum şi la Parohia Ruginoasa - Neamţ, în luna februarie s-au desfăşurat diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul. În anul 2007, Consiliul Local Ruginoasa l-a declarat post-mortem „Cetăţean de onoare”, iar biblioteca comunală îi poartă astăzi numele.

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a fost un părinte duhovnicesc ce şi-a legat destinul de străvechea Eparhie a Romanului, în prima decada a secolului XX. Toate preocupările vieţii bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, fiind nu doar martor, ci şi susţinător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagraţii mondiale.

„M-am silit ca prin pilda vieţii mele să îndrum pe calea Evangheliei poporul şi pe cei în mijlocul cărora am trăit…”

În arhivele Sfântului Sinod (dosarul 27/1930) se păstrează câteva documente depuse în perioada interbelică de arhiereul vicar al Episcopiei Romanului - Ilarion Băcăuanul – între care şi un scurt memoriu de activitate, din care am selectat următoarele momente şi evenimente din viaţa sa, suficiente însă pentru a putea alcătui un medalion, acum, cand se împlinesc 65 de ani de la naşterea sa în ceruri:

„Sunt fiu de preot, născut la anul 1873, mai 14, în satul Ruginoasa, comuna Bozieni-Balş, judeţul Neamţ. Cursurile primare le-am făcut la Şcoala nr. 1 Piatra Neamţ, la anul 1886.

Am urmat ca bursier cursul Seminarului din Roman, pe care l-am absolvit la anul 1892. După reforma Învăţământului Seminarial la anul 1893, am trecut la cursul superior cu 8 clase, al Seminarului «Veniamin» din Iaşi, pe care l-am absolvit la anul 1897… Am fost numit învăţător în satul Marginea, comuna Războieni, judeţul Neamţ, apoi pedagog la Seminarul din Roman.

Prezentându-mă la examen pentru bursă la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la anul 1899 şi reuşind, am urmat

cursurile acestei facultăţi, 4 ani, iar la 17 februarie 1904, am fost proclamat «cu distincţiune», licenţiat în teologie.

Fiind încă student în anul al IV-lea… am îmbrăţişat viaţa monahală, în Sf. Episcopie a Romanului sub arhipăstoria adormitului întru fericire episcop Gherasim Safirin. Pentru viaţa mea călugărească de supunere şi ascultare cu smerenie, episcopul Gherasim, ca şi succesorii săi, m-au apreciat întotdeauna cu distincţiuni…, iar după 10 ani de slujbe mănăstireşti la Sf. Episcopie, m-a înaintat egumen al Mănăstirii Precista Mare din Roman.

La 6 iunie 1922 am fost ales de Sf. Sinod printre candidaţii la locul vacant de arhiereu cu titlul de «BĂCĂUANUL». Majestatea Sa regele Ferdinand confirmându-mă, am fost hirotonit arhiereu în Sf. Mitropolie din Iaşi, la 14 aprilie 1923.

Oricât mă stinghereşte ideia de a scrie ceva despre activitatea mea, mărturisesc cu smerenie că m-am nevoit să fiu sârguincios şi harnic, în toate funcţiunile ce le-am ocupat: învăţător, pedagog, profesor suplinitor la Seminarul din Roman, egumen la Mănăstirea Precista Mare şi arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

Ca arhiereu, am hirotonit 536 de candidaţi - diaconi şi preoţi - din patru eparhii: Basarabia (Hotin), Bucovina, Iaşi şi Roman. Apoi, am sfinţit zeci de biserici la sate şi oraşe, nu numai în Eparhia Romanului, ci şi în alte Eparhii prin delegaţie…

Mai presus de toate m-am silit ca prin pilda vieţii mele să îndrum pe calea Evangheliei poporul şi pe cei în mijlocul cărora am trăit…”

„L-am văzut de multe ori plângând, era foarte sensibil şi blând cu toată lumea”

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a fost un părinte duhovnicesc ce şi-a legat destinul de Eparhia Romanului, unde a slujit neîntrerupt vreme de aproape cincizeci de ani, rămânând în amintirea posterităţii ca un păstor blând, cumpătat, un model de arhiereu ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Pe 9 februarie 1950 s-a stins din viaţă, fiind înmormântat în incinta Centrului eparhial Roman, alături de episcopul Lucian Triteanu.

Toate preocupările vieţii Bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, pătrunse de limbajul faptelor, fără a neglija interesele naţionale, fiind nu doar martor, ci şi susţinător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagraţii mondiale. Între arhiereii vicari ce au purtat această titulatură (Băcăuanul), Ilarion Mircea este cel de-al optulea ierarh, după Calist Stratonichias, Conon Aramescu Donici, Ioanichie Flor, Ghenadie Georgescu, Nicodim Munteanu, Partenie Clinceni şi Bartolomeu Stănescu. Un fost diacon al său, pe nume Ermil Barbieru (care a fost mai apoi protopop de Roman), mi-a descris în puţine cuvinte cum l-a cunoscut şi cum slujea Arhiereul Ilarion: „Era un slujitor impunător, avea o statură înaltă şi era un om voinic care se remarca la orice adunare. Dar pe cât era de impunător, arhiereul Ilarion era un uriaş cu suflet de copil. L-am văzut de multe ori plângând în anumite momente grele, era foarte sensibil şi blând cu toată lumea”.

„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa”

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Ruginoasa - Neamţ s-au desfăşurat zilele acestea diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul, prilejuite de împlinirea a 65 de ani de la trecerea sa în veşnicie.

Semnificaţia acestor manifestări comemorative este plină de înţelesuri duhovniceşti. În primul rând este o împlinire a cuvântului Scripturii care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa“ (Evrei 13, 7). Apoi, este o cultivare a demnităţii noastre de fii şi slujitori ai aceleiaşi Biserici pe care acesta a slujit-o cu demnitate, într-o perioadă grea din istoria neamului.

În cei 27 de ani de slujire arhierească, a avut o activitate rodnică în Via Domnului. Dintre evenimentele deosebite la care a luat parte voi aminti doar câteva: ceremoniile religioase desfăşurate la Mărăşeşti, în cinstea eroilor neamului. Astfel în ziua de 8 octombrie 1919, în cadrul unui ceremonial religios, a fost marcat locul de ridicare al Mausoleului (Biserica Neamului Românesc), printr-o cruce de fier, cruce adusă de la Mitropolia Moldovei din Iaşi. Alături de Mitropolitul Pimen al Moldovei participa din partea Centrului eparhial de la Roman Arhimandritul Ilarion Mircea. Acesta a fost prezent şi în ziua de 6/19 august 1923, în calitate de arhiereu-vicar, la slujba de sfinţire a locului când s-a aşezat piatra de temelie a construcţiei. La data de 28 septembrie 1924, Ilarion Băcăuanul va sfinţi criptele ostaşilor de la Mărăşesti, în prezenţa reginei Maria. După o întrerupere de 12 ani a lucrărilor de construcţie, s-au făcut colecte în toată Eparhia Romanului, şi în cele din urmă s-a sfinţit şi inaugurat Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti de către Episcopul Lucian al Romanului şi Arhiereul Ilarion Mircea, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a principelui Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, şi a celor mai de seamă personalităţi ale ţării, la 18 septembrie 1938.

De asemenea, între sutele de tineri teologi hirotoniţi de dânsul, trebuie amintit faptul că în ziua de 3 ian.1937 a hirotonit diacon pe monahul Teoctist Arăpaşu - viitorul patriarh al BOR, venit la Roman de la Mănăstirea Bistriţa, iar la 23 iunie 1943, l-a hirotonit diacon pe tânărul pedagog de la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, Ioan Ivan - viitor profesor şi director al seminarului de la Mănăstirea Neamţ.

„Idealul vieţii noastre pe pământ este mântuirea”

În cursul vieţii, arhiereul larion a tipărit şi două lucrări, alături de câteva zeci de articole teologice în revista Cronica Romanului, dar şi în revistele centrale bisericeşti. Din scrierile sale observăm că Biserica Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu devotament până la moarte, nu trebuie să-şi desfăşoare activitatea în afara realităţilor sociale ale vremii. Fiii Bisericii sunt deopotrivă fii ai ţării.

A ţinut mult la sătenii lui şi în perioada interbelică a demarat lucrările frumoasei biserici parohiale „Sfântul Nicolae”, lucrări susţinute de dânsul cu multă dăruire, fiind principalul ctitor.

Dacă Ruginoasa este „Betleemul lui Ilarion Mircea”, viaţa sa întreagă a fost legată de Roman. Aici a făcut primii paşi în slujba Bisericii şi a desăvârşirii sale, ca elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”, monah, ierodiacon la Catedrală, ieromonah, eclesiarh, egumen la Mănăstirea Precista Mare din Roman, profesor la acelaşi seminar, mai apoi arhiereu-vicar şi locotenent de episcop al Romanului în două etape. A slujit de-a lungul vieţii sale la Centrul eparhial de la Roman cu mai mulţi episcopi care s-au succedat în Scaunul Ţării de Jos: Gherasim Safirin, Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu, Partenie Ciopron, Teofil Herineanu.

Vrednicul de pomenire arhiereu Ilarion Mircea menţiona el însuşi într-o scrisoare pastorală adresată clerului şi credincioşilor săi, în perioada 1948-1949, faptul că „idealul vieţii noastre pe pământ este mântuirea. De aceea cetăţenii ţării şi fiii Bisericii pot deveni cetăţeni ai raiului, adică fii ai Bisericii triumfătoare”. Fiind fiu de preot, el a crescut în umbra şi mireasma Bisericii, având o conştiinţă misionară asemeni Sfântului Apostol Pavel. Zelul său misionar se poate vedea din fiecare pagină scrisă şi nescrisă din viaţa lui. Preocupările sale au fost cele ale Bisericii, pătrunse de limbajul faptelor, având conştiinţa că Liturghia trebuie să se prelungească prin faptele credinţei. Veşnică să fie pomenirea lui din neam în neam!