Dimitrie cel simplu și odihna Duhului

S-a făcut remarcat prin aceea că iubea foarte mult animalele, așa încât sătenii l-au rânduit să pască vitele. Societatea modernă asociază reducționist faptul de a fi păstor, sau cioban, cu simplitatea vulgară, necizelată. În viața Sfântului Dimitrie însă lucrurile stăteau altfel, fiindcă grija sa de animale trăda o sensibilitate aparte, o noblețe a omului căruia îi pasă de toate vietățile lăsate de Dumnezeu în lume.

Despre Sfântul Dimitrie cel Nou, sărbătorit a doua zi după Marele Mucenic cu același nume, știm cu toții că s-a născut și a trăit în satul Basarabov, situat nu departe de Giurgiu, peste Dunăre. Tradiția îl plasează temporal în timpul Țaratului Asăneștilor (pe la anii 1200-1300), fiu al unei familii de oameni evlavioși, probabil vlahi sud-dunăreni. S-a făcut remarcat prin aceea că iubea foarte mult animalele, așa încât sătenii l-au rânduit să pască vitele. Societatea modernă asociază reducționist faptul de a fi păstor, sau cioban, cu simplitatea vulgară, necizelată. În viața Sfântului Dimitrie însă lucrurile stăteau altfel, fiindcă grija sa de animale trăda o sensibilitate aparte, o noblețe a omului căruia îi pasă de toate vietățile lăsate de Dumnezeu în lume. Rămâne celebră povestirea pe care mulți o știm de la ora de religie din clasele primare: cum odată, păscând oile, tânărul cioban a călcat din greșeală pe un cuib de ascuns în iarbă și a omorât puii de pasăre care se adăposteau acolo. Îndurerat, Dimitrie și-a pedepsit piciorul cauzator de ucidere, neîncălțându-l timp de trei ani, suferind gerul iernii, precum și ascuțișul pietrelor sau al spinilor în vremuri mai călduroase.

Mai există încă două tradiții despre începuturile vieții duhovnicești a Sfântului. Ieromonahul bulgar Paisie de la mănăstirea athonită Hilandar trece în revistă, în capitolul 10 al lucrării sale Istoria slavo-bulgară (1762), sfinții poporului său. Al 29-lea dintre ei, considerat „aproape” contemporan scrierii lui, este Sfântul Dimitrie cel nou. Iată paragraful dedicat sfântului:  

„Sfântul Dimitrie cel Nou, în 1685. A trăit simplu și a fost mirean, dar duhul lui Dumnezeu suflă și stă acolo unde vrea. Acest sfânt avea mai multe oi și trăia lângă un râu și o stâncă. A plantat o mică vie, a săpat o colibă ​​în stâncă și a viețuit singur în acest loc. Dar a avut o viață simplă și sfântă, iar prin viața lui simplă i-a plăcut lui Dumnezeu. A murit în acest loc. A fost și îngropat acolo. Apoi Dumnezeu a descoperit moaștele sale unor oameni care le-au adus în satul Besarabovo, lângă Sviștov, eparhia Tărnovo, și aici a vindecat pe mulți. Astfel s-a rugat Sfântul Dimitrie în vremurile din urmă în țara bulgară, printr-o o viață simplă și pentru poporul bulgar simplu, dar Dumnezeu l-a proslăvit după moartea sa cu multe minuni.”

Călugărul athonit scrie despre Sfântul Dimitrie, după cum reiese din acest pasaj, la numai 83 de ani de la (probabil) moartea cuviosului, care potrivit acestei versiuni nu a trăit în vreo mănăstire, ci mai degrabă a ales calea pustniciei, însă nu în vremea țarilor bulgari ci mult mai târziu, fiind practic în viață atunci când domnitorul Vasile Lupu aducea moaștele Sfintei Parascheva la Iași, în 1641. Dar istoricul bulgar Teodor Mollov, într-un studiu intitulat Materiale despre istoria cultului popular pentru Sfântul Dimitrie Basarabov în secolele XVI-XVII scris în 1983, pune sub semnul întrebării veridicitatea celor scrise de Paisie prin simplul fapt că turcii la acea vreme nu ar fi permis mutarea moaștelor Sfântului în biserica din sat și nici cinstirea lor. Pe lângă aceasta, cronicarul localizează greșit satul Basarabov. Și în plus, în aceeași perioadă episcopul catolic Niccolo Pugliesi a făcut o călătorie, trecând pe la anul 1764 prin Ruse și vizitând chiar biserica din Basarabov (situat la numai 7 km de oraș) unde se aflau moaștele Sfântului Dimitrie, aflând de la localnici că sfântul e cinstit în acel loc de mai bine de trei sute de ani.

Enciclopedia ortodoxă rusă înregistrează o a treia tradiție despre tinerețea Sfântului Dimitrie, potrivit căreia acesta a fost căsătorit în tinerețe, neavând copii. Rămas văduv, a intrat în mănăstirea rupestră din apropiere unde s-a călugărit, fiind un exemplu de râvnă duhovnicească pentru toți. De aici încolo, biografia sa este identică aceleia cunoscute din sinaxarele noastre: și-a cunoscut dinainte sfârșitul și s-a adăpostit între două pietre, unde și-a dat duhul în mâinile Domnului. A rămas o vreme tăinuit, îngropat în nisipurile Lomului învolburat, iar mai târziu s-a arătat în vis unei fete chinuite de un demon. Astfel a fost găsit de sătenii care văzuseră adesea, în locul unde fusese ascuns, flăcări în noapte. Sfântul a fost aflat așa cum se știa pe vremuri că se descoperă comorile uitate și, de atunci, a fost cinstit ca o comoară de preț în biserica din Basarabov, ca din 1774 moaștele sale să fie așezat în catedrala din București, unde fac minuni până azi celor ce se roagă cu credință.

Dacă Sfântul Dimitrie cel Nou a fost sau nu căsătorit în tinerețe, dacă a fost călugăr după rânduiala chinovială pe care o păstrăm până în zilele noastre sau dacă a pustnicit fără a depune voturile monahale, sunt întrebări importante poate pentru studiile istorice. Pentru noi, poporul lui Dumnezeu, e remarcabil să constatăm o virtute de căpătâi în biografia sa, care îl face frate duhovnicesc al Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătorită de curând. Este vorba de o caracteristică surprinsă neașteptat de apăsat în cronica ieromonahului Paisie de la Hilandar, amintită mai înainte: simplitatea. Cuvântul slavon prosto, „simplu” este întâlnit de cinci ori în scurtul pasaj și are un înțeles de-a dreptul opus cuvântului modern românesc care a vulgarizat simplitatea, transformând-o din virtute, în defect capital. Este acea simplitate sfântă din prima Fericire trimițând către esențialul viețuirii, acea simplitate în care Dumnezeu binevoiește, acea simplitate în care Duhul lui Dumnezeu suflă și se odihnește, vărsându-și  –  de dragul unui om cu viață sfântă și simplă – harul Său peste un întreg popor. Sau, de fapt, peste două: cel bulgar și cel român, care se bucură deopotrivă de sărbătoarea lui.

De la același autor

Ultimele din categorie