Când rugăciunea se va întări și se va statornici, atunci să nu îți apleci atenția în jos. Altfel, te va chinui patima răului.

Și aceasta nu este ademenire, ci lucrul firii, care provine din lucrarea greșită a minții. Dar dacă tu ai primi dulceața drept har, atunci ar fi ademenire.

Doar astfel de lucruri ca bună-mireasmă nu trebuie să primești. Despre aceasta scrie Sfântul Simeon Noul Teolog în al doilea fel de rugăciune. Locul inimii trebuie să-l cauți cu suplețe: când rugăciunea va crește, ea însăși va căuta acel loc. Străduința noastră trebuie să fie închiderea minții în cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”. Sfântul Ierarh Dimitrie învață: „Unde este mintea, acolo este și inima”.

(Starețul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 105)