Unde va fugi păcătosul când va veni Judecata?
O, frate, cu atât mai mare tortură va simţi sufletul la vederea lui Hristos, pe Care în viaţă L-a dispreţuit sau cu lenevire I-a neglijat poruncile!
Cu cel bun va fi plin de iubire, iar cu cel rău, înfricoşător, zice Fericitul Augustin. Ce frică îl va cuprinde pe cel ce va vedea pentru prima oară pe Mântuitorul şi încă mânios! Cine va sta înaintea mâniei Lui? Ziua aceasta este „ziua mâniei”, cum zice cântarea. Mânia Judecătorului va fi o prevestire a osândirii tale şi vor fi spaime şi suferinţe mai mari decât atunci când te-ai afla chiar în iad.
O, frate, cu atât mai mare tortură va simţi sufletul la vederea lui Hristos, pe Care în viaţă L-a dispreţuit sau cu lenevire I-a neglijat poruncile! Nicio nădejde de a-L mai îmblânzi. Să ceri îndurare, când vei fi judecat chiar pentru dispreţuirea îndurării! Ce se va întâmpla dar?, întreabă Fericitul Augustin. Unde va fugi păcătosul când, deasupra lui, are pe Judecătorul mânios, sub el, iadul deschis, la dreapta, păcatele ca acuzator, la stânga, duhurile rele care sunt gata la execuţie şi înlăuntrul său mustrările conştiinţei?
Cugetând la toate acestea, cum se mai poate ca fraţii şi oricare dintre noi să fie cu voia slabi şi nepăsători, nestatornici în ascultări şi fără răbdare?
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 57)
Dincolo, oricât am jindui, nu mai putem face nimic niciodată
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro