Noi arătăm lui Hristos dispoziția noastră, voința noastră de a ne pocăi, iar Acesta ne deschide ușa po­căinței! Noi punem început pocăinței, iar Dumnezeu o desăvârșește! Omul face un pas, iar Dumnezeu face mii de pași! Însă, pentru ca Dumnezeu să fa­că acești mii de pași, va trebui ca noi să-l facem pe primul. Să aprindem adică, la intrarea inimii noastre, „cu­loarea verde”, pentru a lăsa liberă tre­cerea și acțiunea lui Dumnezeu să se desfășoare. (Câtă vreme „semaforul” inimii are culoarea roșie, Dumnezeu stă departe!)

Cu alte cuvinte, când Dumnezeu, Părintele, vede dispoziția de pocăință în adâncul inimii noastre, „rămâne în stare de alarmă”, urmărește dintr-un colț mișcările noastre și, când socoteș­te că este cazul, atotînțelepciunea Lui intervine, ca să ne aducă, în final, în brațele Lui. Când a văzut inima samarinencei desfrânate, Mântuitorul a ve­nit într-adins în Samaria cea potrivni­că, pentru a o întâlni (v. Ioan 4, 1-38). Când a văzut inima lui Zaheu cel pă­cătos, care „căuta să vadă cine este Iisus” (v. Luca 19, 3). S-a dus într-adins în Ierihon, ca să-l caute (v. Luca 19, 1-10). Când a văzut inima lui Toma cel „necredincios”, S-a arătat El Însuși în fața lui, ca ucenicul să-L atingă și să crea­dă în El (v. Ioan 20, 25-29). Când a vă­zut inima lui Saul, prigonitorul creștinilor, i S-a descoperit El Însuși în per­soană și l-a chemat (v. Fapte 26,12-18). Când a văzut inima împăratului Con­stantin cel Mare, l-a chemat prin sem­nul Crucii. Când a văzut inima Mari­ei celei desfrânate (Sfânta Maria Egip­teanca de după aceea), a chemat-o în modul Său și la momentul potrivit. Și din toți pe care i-a chemat, niciunul nu s-a împotrivit, căci „citise” în ini­mile lor.

Și Dumnezeu este întotdeauna Ace­lași. Așa cum a lucrat atunci, lucrează și acum, și de-a pururea. Acolo unde vede în inimă dispoziția spre pocăin­ță, preia inițiativa în modul în care so­cotește atotînțelepciunea Lui. De câte ori n-am auzit că un semen al nostru s-a pocăit datorită unei minuni ca­re s-a întâmplat în viața lui, sau prin apariția unui sfânt, sau a unui vis în­semnat etc.?

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere de preot Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 9-11)