De vreme ce am făcut pomenire de cuvintele şi de deose­bitul har cu care era înzestrat Cuviosul, trebuie negreşit să adaug şi următoarele la cele de mai înainte. Din omiliile lui izvorau un har şi o putere atât de minunate, cum nu am mai întâlnit până azi la vreunul din bărbaţii cei vestiţi pentru virtute, ci numai am auzit. Cuvântul său, întru totul insuflat de Dumnezeu, era sfinţit şi fără seamăn. Simţeai cum cuvin­tele lui îţi atingeau urechile, îţi pătrundeau în suflet şi-l desfătau. Dar lucrul cel mai minunat şi neauzit până la el este că, deşi spunea lucruri obişnuite şi adesea discutate, totuşi acestea îl mişcau atât de mult pe ascultător şi îi pricinuiau o schimbare atât de neobişnuită, de parcă atunci le-ar fi auzit pentru prima dată. Astfel, cel ce asculta recunoştea izvorul din care ieşea acea apă limpede şi bună de băut: Duhul cel Preabun.

(Sfântul Filothei Kokkinos, Viața Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere de ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 225-227)