„Văzând starea de jertfă, omul Crucii devine omul Învierii”, a afirmat IPS Teofan la hramul Parohiei „Ziua Crucii” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

„Văzând starea de jertfă, omul Crucii devine omul Învierii”, a afirmat IPS Teofan la hramul Parohiei „Ziua Crucii” din Iași

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci celebrată de Biserica noastră astăzi, 14 septembrie, reprezintă și hramul Parohiei „Ziua Crucii” din cartierul ieșean Nicolina. În această dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar la finalul slujbei, a binecuvântat un monument închinat Sfintei Cruci, a sfințit un lumânărar, precum și noile clopote ale bisericii. Evenimentul a avut loc și cu prilejul aniversării a 220 de ani la sfințirea sfântului lăcaș.

Printre oaspeții prezenți la celebrările organizate cu prilejul hramului au fost și membrii Grupului „Balada” de la Fălticeni, coordonați de prof. Maria Tanasă, care au interpretat la sfârșitul slujbei de hram un repertoriu de cântece religioase și patriotice. De asemenea, ieșenii care au participat la hramul parohiei s‑au putut închina la Sfânta Cruce, care, potrivit rânduielilor bisericești, a fost împodobită și așezată spre cinstire în biserică, lângă iconostas.

În cadrul Sfintei Liturghii, cântărețul Andrei Crețu a fost hirotesit întru citeț iar tânărul teolog Ionuț Mădălin Gârbea a fost hirotonit întru diacon, urmând ca în perioada următoare să primească Taina Preoției pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” Rădeni, comuna Frumușica, județul Botoșani.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de psalți, dirijat de citețul hirotesit astăzi.

Făcând referire la un citat al Sfântului Isaac Sirul, Părintele Mitropolit a afirmat în cuvântul său că sărbătoarea de astăzi îl cheamă pe creștinul adevărat să devină om al Crucii și om al Învierii:

Un mare părinte dintre părinții Bisericii, Sfântul Isaac Sirul, mărturisește zicând „Crucea este hrana zilnică a creștinului”, arătând prin aceasta că omul care dorește să fie împreună cu Domnul Hristos este un om al Crucii, pentru a deveni prin aceasta om al Învierii. Creștinul adevărat este om al Crucii și om al Învierii. Cum se arată această stare de om al Crucii? Omul Crucii este omul care dăruiește pentru a dobândi mai mult. Omul Crucii este cel care nu se gândește doar la sine, ci se gândește la aproapele său, aceasta pornind de la un pahar cu apă dat celui însetat până la jertfa făcută cu prețul vieții pentru viața celuilalt: „Eu mor ca celălalt să trăiască”. Acest lucru a fost experimentat, a fost trăit nu numai în vechimea veacurilor care au trecut. Această stare de jertfă până la capăt au avut-o mulți mărturisitori, sfinți din închisorile anilor ’50, ’60, ai veacului trecut, și prin multă jertfă. Chiar și astăzi sunt unele persoane care preferă să moară decât celălalt să pătimească. Acesta este omul Crucii, iar Dumnezeu văzând această stare de jertfă, îl transformă pe acesta, sau mai bine zis, îl lasă om al Crucii dar el devine și om al Învierii.

Având în vedere lucrarea bogată săvârșită în parohie, părintele paroh Andrei-Paul Smeu a primit în semn de mulțumire Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar părintele Cătălin Mihai Bucur a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, ostenitorii și binefăcătorii comunității parohiale au fost răsplătiți de chiriarh cu distincții de vrednicie.

La finalul Sfintei Liturghii, clericii au binecuvântat Crucea-monument din piatră, ridicată cu prilejul aniversării a 220 de ani de la sfințirea bisericii ieșene, precum și noul lumânărar și noile clopote, realizate de Latisheff Bells.

„...şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”

Sinaxarul amintește de acest binecuvântat moment, când Sfânta Împărăteasă Elena „a primit cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu ea. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: «Doamne, miluiește!»”.

Citește despre: