Slavă Ție, Doamne! Iarăși am apucat luminatele zile ale Nașterii lui Hristos: să ne bucurăm, așadar, și să ne veselim. Anume ca să sporească veselia noastră din aceste zile, Sfânta Biserică a rânduit înaintea lor – o oarecare strâmtorare, ca atunci când intrăm în ele să ne simțim ca niște oameni ce ies la libertate. Oricum, ea nu vrea în nici un caz să ne dedăm acum plăcerilor ce sunt doar ale simțurilor și satisfacțiilor ce sunt doar ale ochilor, ci cere ca veselia noastră din aceste zile să fie sfântă cum sunt și ele. Iar ca să nu uite cineva de acest lucru în veselia sa, ne-a pus în gură o scurtă cântare întru slava lui Hristos, Celui ce S-a născut, prin care trupul e pus la locul lui, iar sufletul e smerit. În cuvintele ei ne sunt arătate îndeletnicirile vrednice de aceste zile: Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L și așa mai departe. Slăviți-L, deci, pe Hristos, și slăviți-L în așa fel încât sufletul și inima să se îndulcească de această slavoslovie și astfel să amuțească chemarea oricărui alt lucru și a oricărei alte îndeletniciri care făgăduiește vreo mângâiere.

Slăviți-L pe Hristos: asta nu înseamnă să alcătuiți imne lungi în cinstea Lui, nu; dar dacă atunci când vă gândiți la nașterea Mântuitorului Hristos sau auziți despre ea, din adâncul sufletului vostru pornește strigătul: „Slavă Ție, Doamne, că S-a născut Hristos!”, este îndeajuns; aceasta va fi cântare lină a inimii – lină, dar care va străbate totuși cerurile și va intra la Însuși Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 88)