Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaunul mitropolitan

Documentar

Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaunul mitropolitan

    • Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaunul mitropolitan
      Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaunul mitropolitan

      Retragerea Mitropolitului Veniamin Costachi din scaunul mitropolitan

„La agerimea oamenilor de astăzi ar trebui nu un prost Veniamin, ce un Hrisostom, Grigorie Teologul, un marele Vasilie, ca și cu cuvinte de Duhul Sfânt însuflate să-i învețe și cu faptele lor cele lui Dumnezău plăcute să-i înduplece ca să vieze după Dumnezeiasca plecare”.

În istoria eclesiastică a Moldovei, un loc aparte îl ocupă personalitatea mitropolitului Veniamin Costachi. Rolul său a fost unul definitoriu pentru istoria Bisericii din Moldova la sfârșitul veacului al XVIII – lea și în prima jumătate a celui următor. În cei aproape 40 de ani cât a păstorit în scaunul mitropolitan de la Iași, Veniamin Costachi a avut rosturi însemnate în istoria școlilor din Moldova, a tipografiei, în istoria socială și politică a țării.

Întâmplați într-o perioadă de profunde transformări ale societății românești, anii cu bogată roadă în ogorul Bisericii, deși nu au fost umbriți de momentele de cumpănă, au fost totuși însoțiți de greutăți. Păstorirea îndelungată a mitropolitului Veniamin Costachi (1803 - 1842) a cunoscut două întreruperi, când înaltul ierarh a fost nevoit să se retragă din scaun. Prima întrerupere a avut loc între anii 1808-1812, când, în contextul războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, mitropolitul Veniamin s-a retras la Mănăstirea Neamț, unde a desfășurat o bogată activitate tipografică; cea de-a doua, între anii 1821-1823, a avut loc în contextul izbucnirii Eteriei grecești, când mitropolitul s-a stabilit în stânga Prutului, în satul Colincăuți.

Neînțelegerile dintre mitropolit și domn

La 18 ianuarie 1842, mitropolitul Veniamin Costachi a înaintat domnului Mihail Sturza demisia din scaunul mitropolitan al Moldovei. Veniamin nu arată clar motivele care l-au determinat să ia o asemenea hotărâre. După ce invocă preocuparea sa pentru mântuirea sufletului, înaltul ierarh arată presiunea care era pusă asupra sa de puterea politică: „la agerimea oamenilor de astăzi ar trebui nu un prost Veniamin, ce un Hrisostom, Grigorie Teologul, un marele Vasilie, ca și cu cuvinte de Duhul Sfânt însuflate să-i învețe și cu faptele lor cele lui Dumnezău plăcute să-i înduplece ca să vieze după Dumnezeiasca plecare”. Neînțelegerile dintre mitropolit și domn au pornit de la dorința acestuia din urmă de a fi aprobate proiectele sale de legi care urmăreau subordonarea veniturilor Mitropoliei, episcopiilor și mănăstirilor neînchinate Statului, fapt observat atât de contemporani (postelnicul Manolachi Drăghici), cât și de cei ce au urmat (Nicolae Iorga, Ilie Gheorghiță, Mircea Păcurariu). În demisia sa, mitropolitul a solicitat „Monastirea Slatina cu veniturile ei, ca să mă liniștesc în puține zile ce-mi va ierta Dumnezău a fi între cei vii pre pământ”, exprimându-și dorința ca arhidiaconul său, Meletie Lefter, pe care voia să-l hirotonească preot și să-l hirotesească arhimandrit, să fie numit egumen al așezământului monahal.

Deși înaintată domnului la 18 ianuarie, demisia mitropolitului a fost adusă la cunoștința Adunării obștești abia zece zile mai târziu, cu o argumentată decizie de acceptare a acesteia în care arăta că a depus stăruitoare eforturi pentru a-l convinge pe mitropolit să renunțe la gândul său: „Deci deși cu simțitoare mâhniciune am văzut o asămine statornică hotărâre a paretisirei sale, dar îngrijindu-ne a nu greși în cele duhovnicești, aducând mai multă silă împotriva sufleteștei sale învăpăeri, în care-și privește mântuirea, am primit această cerere a Preaosfinției sale”. Prin hrisovul domnesc din 28 ianuarie 1842, Mihail Sturdza, „având în vedere îndelungata carieră care au petrecut și grelele întâmplări a patriei pe care le-au întâmpinat cu înțălepciune și patrioticească râvnă numai puțin încă și pentru osăbita fiască evlavie și iubirea care mi-au însuflat îmbunătățărea faptelor sale”, a acordat lui Veniamin veniturile Mănăstirii Slatina pentru a-i fi sprijin bătrâneților.

Retragerea din scaun a blândului și înțeleptului ierarh, cel care impresionase până la lacrimi pe contemporani cu faptele milosteniei sale, a provocat o întristare profundă în Iași și în întreaga Moldovă. Iată cum descrie un contemporan ajunul retragerii înaltului ierarh la mănăstire, ziua în care populația orașului a aflat de cererea demisiei sale: „Bătrânul cu ușăle deschisă priimea pe fieștecare în mijlocul salonului, îl îmbrățișa și plângea, cerându-și ertăciune de orice ar fi greșit el norodului, cât au șăzut pe scaun, și zicând: «ertați-mă oameni buni! Ertați-mă fiii mei! Ertați creștinilor pre smeritul și săracul Monah Veniamin, care nu duce astăzi nimică cu sine… din această slavă ce au avut, decât păcatele ce le-au făcut în lume»

Cine ar fi în stare apoi să descrie înfățișarea lui cea obosită de suferințe morale, care îi combătea simțirile și prosternările locuitorilor de toată nația din oraș, ce i se arunca la picioare de pe la ușa intrării.

Vodă și Doamna mai târziu au mers de l-au salutat, despărțindu-se după o lungă convorbire foarte întristați amândoi.” (Manolachi Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani).

„În capitală și în toată Moldova domnește numai o jale”

Retragerea din scaun a mitropolitului Veniamin a produs impresie puternică și dincolo de hotarele Moldovei. La 16 februarie 1842, Gazeta de Transilvania de la Brașov prezenta momentul înduioșător de la 28 ianuarie: „În capitală și în toată Moldova domnește numai o jale. (…) Până sara s-au înștiințat unii și dintre poporul (despre demisia mitropolitului n.ns) de rând, cari, în mare număr au alergat la Mitropolie. Bocetul obștesc era foarte sfâșietor. Tânguirea se urcase în gradul cel mai înalt, încât trebuia să vei împrejur pază militărească  ca să oprească și să împrăștie mulțimea. La patru ceasuri după miezul nopței, Preosfinția Sa porni încunjurat de trupe cătrăî monastirea Slatina ce-i este hărăzită pentru viață, încă de pe la anul 1807. Cuvintele ce rostise Preosfinția Sa, împlantat în lacrimi cătră obștime erau în adevăr pline de duioșie. Ele sună: «Mă bucur să văd obșteasca părere de rău în inimele compatrioților despre ducerea mea. Aceasta este singura plată pe care patria-mi dă cu inimă curată pentru slujbele ce am făcut jumătate de veac. Cincizeci de ani ca un păstor am povățuit pe patrioți. Acum a sosit ceasul să părăsesc turma încredințată mie aproape 40 de ani. Las obștii binecuvântare și vă rog compatrioților a-mi erta greșelele care ca un om voi fi făcut»”.

Mitropolitul Veniamin Costachi a părăsit Iașii în dimineața zilei de 29 ianuarie 1842, retrăgându-se la Mănăstirea Slatina. De acolo îl va chema Domnul la El în anul 1846, pentru ca peste 40 de ani, în 1886, să îngăduie ca rămășițele pământești ale robului Său Veniamin, să vină din nou la Iași și să fie așezate spre odihnă în Catedrala mitropolitănă, în imediata apropiere a moaștelor Cuvioasei Parascheva.