Mitropolit al Amasiei în secolul al IV-lea, Sfântul Vasilevs a primit mult aur de la o femeie pe nume Glafira. Slujnică a împărătesei Constantina, aceasta a cerut să fie eliberată, pe motiv că și-ar fi ieșit din minți, pentru că împăratul Liciniu se aprinsese de poftă, văzând-o. Plecând femeia, i-a scris împărătesei să îi trimită multe daruri Sfântului Vasilevs, întrucât se zidea o biserică în cetate. Aflând Liciniu, mânios, a cerut ca atât Glafira, cât și Sfântul Vasilevs să fie aduși la el, în Nicomidia.

Murind Glafira, între timp, a fost adus doar Sfântul Vasilevs, în lanțuri, alături de cei doi diaconi, Partenie și Teotim. În timp ce sfântul a fost întemnițat, diaconilor li s-a permis să locuiască într-o casă vecină și să îl viziteze. Refuzând să se lepede de Hristos, Sfântul Vasilevs a fost ucis, iar trupul său a fost aruncat în mare, fiind scos de acolo și înmormântat cu mare cinste.