Evanghelia din duminica Sf. Ioan Scărarul – Comentarii Patristice

8 August 2014 Comentarii patristice
 

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Duminica a 4-a din Post (Sf. Ioan Scărarul – Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12)

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Domnul s-a suit în munte pentru a aduce mulțimile cu Sine către lucruri mai înalte. Totuși, mulțimile nu au putut urca cu El, ci a fost urmat doar de ucenici, cărora le-a vorbit nu stându-le înainte, ci stând jos împreună cu ei. Căci nu puteau cunoaște acest măreț Om în deplinătatea Sa. Mulți credincioși de rând au crezut că El a rostit Fericirile și celelalte învățături pe Muntele Măslinilor, ceea ce nu este întru totul adevărat (Localizarea muntelui respinsă aici de către Ieronim trebuie să fi fost larg răspândită. Același lucru în găsim și în interpretarea lui Cromatius la acest verset n.tr.). Dacă ne referim la cele petrecute înainte și după predica de pe munte, locul din Galileea pare a fi ceea ce credem că este Muntele Tabor sau alt munte la fel de înalt, căci după ce le-a vorbit, Iisus – spune evanghelistul - intra în Capernaum (Mt. 8, 5).

(Sfântul Irineu al Lyonului, Comentariu la Matei 1.5.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

De la cele de jos și smerite la cele de sus și înalte, Domnul, gata să învețe pe ucenicii Săi, S-a suit în munte – în Muntele Măslinilor mai exact – ca tocmai prin acest cuvânt, să le arate darul milostivirii Sale divine. Domnul s-a suit în munte pentru a da ucenicilor învățătura poruncilor cerești, părăsind lucrurile pământești și căutându-le pe cele înalte, ca și cum acestea din urmă ar fi fost deja așezate pe înălțimea aceea. S-a suit în munte pentru a da acum darul divin al binecuvântării de mult făgăduite, după cum și proorocul David a spus: Cu adevărat, Cel ce a dat legea va da binecuvântări.

(Cromatius, Tratat la Matei 17, 1, 1 – 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Dacă ne întrebăm ce simbolizează muntele, se înțelege întru totul că este vorba despre înalta dreptate a evangheliei. Învățătura dată evreilor se afla mai jos de acest munte. Totuși, prin sfinții săi prooroci și slujitori și pentru oamenii acelor vremi, același Dumnezeu nu a dat învățături la fel de înalte unui popor care era mai potrivit să fie legat de El prin teamă, ci le-a dat prin Fiul Său unui popor care este mai potrivit să fie făcut liber prin iubire (Ca și Moise, Iisus transmite legea cea nouă de pe un munte. Amândouă sunt date de același Dătător al legii, prima să lege prin teamă, a două se facă liber prin iubire n.tr.).

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 1, 1, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Nu putea El oare să-i învețe acolo unde se aflau deja oamenii? S-a suit în munte pentru două motive. Primul, pentru a împlini profeția lui Isaia, care a spus: Suie-te pe munte înalt, cel ce binevesteşti Ierusalimului (Is. 40, 9). Apoi, pentru a arăta taina iubirii, căci suirea Sa simbolizează înălțimea virtuții. Astfel, s-a suit în munte ca să ne arate că oricine învață și oricine ascultă despre calea cea dreaptă a lui Dumnezeu trebuie să se afle la înălțimea virtuților spirituale. Cel ce învață trebuie să fie el însuși o pildă a cuvintelor sale, precum spune apostolul către Timotei: fă-te pildă credincioşilor (1 Tim. 4, 12). Cel ce pășește prin valea vieții pământești urmează căi necunoscute și vorbește cuvinte pompoase, căci nu învață pe nimeni, ci își agonisește pedeapsă. Pentru că nimeni,aflat în vale, nu poate să vorbească ca de pe munte. Vorbește din locul în care te găsești și așează-te la locul din care ai putința să vorbești!

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Biserica este numită munte. Este descrisă în Sfânta Scriptură că munte al lui Dumnezeu este muntele Vasan, munte de piscuri este muntele Vasan (Ps. 67, 16). Astfel, Hristos S-a suit în munte pentru a le descoperi ucenicilor tainele adevărului. Le-a arătat că oricine dorește să învețe tainele adevărului trebuie să urce muntele Bisericii, și acesta nu este orice munte, ci muntele cel mai înalt. Pentru că sunt munți ai ereticilor care nu sunt măreți, ci fățarnici. În acești munți nu sunt descoperite tainele adevărului, ci minciuni care tăinuiesc adevărul. De aceea, Sfântul Duh îi mustră pe cei care ridică astfel de munți, grăind prin gura proorocului care zice: Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască? (Ps. 67, 17). Adunările ereticilor sunt numite fățarnice pentru că inima lor s-a închegat precum grăsimea (Ps. 118, 70).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 1) Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.

Pentru a arăta mai vădit harul apostolilor și pe Cel care dă această mare binecuvântare, a adăugat:merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion (Ps. 83, 8). Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu, Care a binecuvântat pe apostoli în Sion, i-a binecuvântat și pe acest munte. El este Cel care a dat odată legea mozaică pe Muntele Sinai, arătând că El a fost autorul ambelor legi … Când legea a fost dată prima dată pe munte, oamenilor le era oprită apropierea. Însă acum, pentru că Domnul predică de pe munte, nimeni nu mai este oprit. Mai degrabă, toți sunt chemați ca să audă, căci legea este aspră, iar evanghelia plină de har. În primul caz, frica este așezată în necredincioși. În cel de-al doilea, un dar al binecuvântării este turnat peste credincioși.

(Cromatius, Tratat la Matei 17, 1, 3 – 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 2) Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:

Pentru ce s-au adăugat cuvintele și, deschizându-şi gura? Ca să-ți arate că până și în tăcere învăța, căci nu învăța doar când grăia. Uneori învăța deschizându-și gura, alteori prin cele ce le săvârșea (nu a învățat doar prin cuvinte ci și prin fapte – n.tr.).Însă, când auzi că îi învăța, nu te gândi că vorbea despre anumite lucruri numai cu ucenicii săi, ci mai degrabă cu întreaga mulțime prin învățătura Sa. Însă, întrucât mulțimea era ca orice altă mulțime, adică și cu dintre cei josnici, a luat cu El pe cei doisprezece și i-a învățat iar prin învățătura lor le-a vorbit și celor care erau departe de a fi gatasă audă cuvintele Sale despre jertfa de sine fără ca să se smintească. (Mulțimea de oameni care îl asculta nu era încă pregătită să discearnă înțelesul învățăturii lui Iisus. Mai târziu ei vor fi învățați de către ucenici – n.tr.).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 3) Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Deși Sfântul Evanghelist Luca prezintă și el aceleași Fericiri, cele de la Matei sunt considerate a fi mai complete. Primele au fost rostite la un loc întins, pe când cele de pe urmă, pe munte. Primele au fost mai puțin importante, pe când celelalte sunt mai complete și adresate apostolilor într-un mod mai direct. Motivul acestei diferențe a fost arătat mai devreme (Această interpretare la Luca este singulară. Acest autor arată diferența între cele două episoade și deduce că Iisus a predicat Fericirile de două ori, într-o manieră mai completă pentru ucenici mai pregătiți –la Matei – și într-o formă mai puțin completă pentru mulțimile mai puțin pregătite – la Luca n.tr.). Luca a spus doar voi, cei săraci (Lc. 6, 20) pe când Matei a spus cei săraci cu duhul. Cel care este sărac cu duhul și smerit cu inima are un duh blând și nu gândește lucruri mărețe despre sine. Pe de altă parte, cel ce se crede a fi bogat cu duhul este mândru. Se mândrește și nu împlinește poruncile lui Hristos, căci de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Mt. 18, 3).Numai cel care s-a pocăit și a devenit precum un prunc este sărac cu duhul.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 3) Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Domnul a învățat prin pilde că slava râvnei omenești trebuie lepădată când a spus că Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujești. Iar atunci când a vestit prin prooroci că va alege un popor smerit care va tremura la cuvintele Lui, a așezat smerenia duhului ca fericire desăvârșită. Așadar, El descrie pe cei insuflați drept oameni ce cunosc că au primit împărăția cerurilor… Nimeni nu are nimic care să fie al său, ci toți au aceleași lucruri, prin darul unui singur părinte. Li s-au dat primele lucruri de care au nevoie pentru a se naște și li s-au oferit mijloacele pentru a-și trăi viața.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 3) Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Într-adevăr, cunoaștem mulți oameni săraci, care nu sunt săraci, ci fericiți. Pentru că nevoia de sărăcie nu aduce fericirea în fiecare dintre ei, ci încrederea deplină în Dumnezeu, sprijinită de sărăcie. Unii, neavând cele materiale, continuă să păcătuiască și rămân fără credință în Dumnezeu. E limpede că nu-i putem numi fericiți pe acești oameni. Trebuie să cercetăm doar cine sunt acești fericiți cărora le spune Domnul Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Iisus vrea să spună că adevărat fericite sunt acele persoane care, disprețuind bogățiile și averile lumii pentru a deveni bogați în Dumnezeu, doresc să fie săraci în lume. Cu adevărat, asemenea oameni par să fie săraci în ochii lumii, dar sunt bogați în Dumnezeu, nevoiași în lume dar avuți în Hristos.

(Cromatius, Tratat la Matei 17, 2, 1- 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 3) Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Iată ce citim în alt loc: Pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui (Ps. 33, 17). Dar să nu credeți că sărăcia își are originea în lipsuri. Pentru că El a adăugat cu duhul, ca să înțelegi fericirea de a fi smerit și nu de a fi sărac. Fericiți cei săraci cu duhul, cei care, având pe Duhul Sfânt, sunt săraci, vrând ei înșiși să fie așa. De aici, în legătură cu acest fel de sărăcie, Mântuitorul vorbește și prin Isaia: Domnul M-a uns să binevestesc săracilor (Is. 61, 1).

(Sfântul Irineu al Lyonului, Comentariu la Matei 1, 5, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 3) Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Ce înseamnă că a lor este împărăția cerurilor? Nu este împărăția pregătită pentru cei virtuoși? Întocmai cum și iadul este brăzdat cu toate patimile și în special cu cea a mândriei, toate virtuțile duc către împărăția cerurilor și, mai cu seamă, smerenia. Căci rădăcina tuturor răutăților este mândria iar rădăcina a tot binele este smerenia (Lc. 44, 11) , după cum cel ce se înalță se va smeri, iar cel ce se smerește se va înălța.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Plângerea pomenită aici nu are legătură cu legea naturală a celor morți, ci mai degrabă cu păcatele și patimile lor. Samuel s-a întristat pentru Saul (1 Regi 15, 11) , iar Domnul s-a căit pentru că l-a făcut pe Saul rege peste Israel (1 Regi 15, 34). De asemenea, și apostolul Pavel spune că a plâns și s-a tânguit pentru cei care, după ce au păcătuit și au fost necumpătați, nu au simțit nevoia să se pocăiască (2 Cor. 12, 21).

(Sfântul Irineu al Lyonului, Comentariu la Matei 1, 5, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Ca și mai devreme, învățând despre cei săraci, și aici vorbește despre cei ce plâng. Fericiții despre care vorbește nu sunt cei care jelesc moartea unui soț sau pierderea unui slujitor fidel. Mai degrabă, vorbește despre acele fericite persoane care … nu contenesc a plânge, cu un simțământ evlavios și de sfântă datorie, fărădelegile lumii sau batjocurile păcătoșilor. Astfel, li s-a promis celor ce plâng cu dreptate că vor primi pe binemeritate mângâierea bucuriei veșnice făgăduită de Domnul.

(Cromatius, Tratat la Matei 17.3, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Cei ce-și plâng păcatele sunt cu adevărat fericiți, însă nu la fel de fericiți cum sunt cei care plâng păcatele altora. Este mai puțin probabil ca cei ce plâng păcatele altora să aibă păcate ale lor pentru care să plângă. Aceștia sunt cei care ar trebui numiți învățători. Ei se află cu Domnul în munte.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericește chiar și pe cei ce plâng. Amărăciunea lor este una aparte. Nu s-a referit la ei doar ca fiind triști, ci ca având o durere apăsătoare. De aceea, nu a spus cei triști,ci cei ce plâng. Această fericire este pentru a aduce pe credincioși la o stare de creștin autentic. Cei ce plâng pentru altcineva, pentru fiul, pentru soția sau pentru vreun alt apropiat, nu au nici dorință pentru câștig sau plăcere în timpul tânguirii lor. Nu caută slavă. Nu sunt stârniți să plângă de batjocuri, nici prinși de invidie, nici robiți de alte patimi. Singură durerea lor stăpânește toată atenția.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 4) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Cei ce plâng primesc mângâiere când întristarea durerii încetează. Cei ce-și plâng păcatele și sunt iertați vor primi mângâiere în această lume. Cei ce plâng pentru păcatele altora se vor mângâia în viața veșnică ce va să vină. Cât sunt în lume, neștiind urmările proniei dumnezeiești și neînțelegând pe deplin pe cei care sub jugul voinței diavolilor, plâng pentru toți păcătoșii, chiar și pentru cei care fără de voie totuși săvârșesc răul. Ei văd pe toți păcătoșii ca năpăstuiți de diavol. Ei cunosc vădit că cei ce sunt ai lui Dumnezeu nu pot pieri, iar cei ce pier nu sunt de la Dumnezeu. Nimeni nu poate fugi din mâinile lui Dumnezeu. De-ndată ce plângerea lor s-a sfârșit, se vor mângâia. Fără alte suferințe, se vor veseli în fericirea lor.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 5) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Blânzi sunt cei care sunt blajini, smeriți și cuminți, simpli în credință și răbdători în fața oricărei jigniri. Cuprinși de învățăturile evangheliei, ei imită blândețea Mântuitorului, Care spune învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mt. 11, 29). Moise a aflat cele mai mari daruri de la Dumnezeu pentru că era blând, căci s-a scris despre el: Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ (Num. 12, 3). Mai mult decât atât, în psalmii lui David este scris: Adu-ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blândeţile lui (Ps. 131, 1).

(Cromatius, Tratat la Matei 17.4, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 5) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

O persoană blândă nici nu stârnește rele și nici nu este stârnit de rău, iar pedeapsa păcatelor nu apasă peste ea atât timp cât nu este cauza păcatului. Cel blând este mai mulțumit să sufere o jignire, decât să jignească. Numai dacă ești neînfricat de batjocuri poți fi fără de păcat. Căci, precum nu lipsește iarba de pe câmp, nu lipsesc nici ispitele din lume. De aceea, cu adevărat blândă nu este decât acea persoană care, fiind batjocorită, nici nu face și nici nu gândește să facă rău.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 5) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Spune-mi, la ce fel de pământ se referă aici? Unii spun că la un pământ închipuit, dar nu despre asta vorbește. [Sfântul Ioan Gură de Aur contrazice interpretările referitoare la pământ, în special cele cu caracter alexandrin (origeniste) , pe care le consideră prea spiritualiste – n.tr.]. Căci nicăieri în Scriptură nu găsim vreo pomenire despre un pământ doar închipuit. Dar ce poate să însemne această fericire? Iisus oferă o recompensă perceptibilă pentru simțuri, precum face și Pavel. Căci, și când Moise a spus cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, el a adăugat, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ (Efes. 6, 2-3). La fel, însuși Hristos spune și tâlharului, astăzi vei fi cu Mine în rai (Lc. 23, 43). Astăzi! Astfel, nu vorbește doar despre fericiri viitoare, ci și despre cele prezente. (Fericirea celor blânzi nu este doar metaforică ci pământească. Cei blânzi se vor ferici atât în lumea aceasta cât și în cea viitoare – n.tr.).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 5) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Vor moșteni pământul, cred că înseamnă pământul făgăduit în psalmi (către Dumnezeu – n.tr.) : Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii (Ps. 141, 5). Înseamnă tăria și statornicia unei moșteniri veșnice. Sufletul, datorită firii sale bune, se va odihni la locul său dintotdeauna, precum un trup pe pământ și se va hrăni cu mâncarea sa acolo, precum face trupul pe acest pământ. Aceasta este viața cea liniștită a sfinților. Cei blânzi sunt aceia care nu se fac robi răutăților și se împotrivesc răului, biruindu-l cu binele (Rm. 12, 21). Lasă, dar, pe cei mândri să caute și să se lupte pentru cele pământești și trecătoare, căci fericiți sunt cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Acesta este pământul de unde nu vor putea fi alungați. (Pământul pe care cei blânzi îl vor moșteni este un pământ de pe care nu vor mai putea fi alungați – n.tr.).

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 1.2.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 5) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Zis-a psalmistul: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii (Ps. 26, 19). Însă unii spun că, atât timp cât acest pământ se află în această stare slăbită de păcat, este pământul celor morți, căci este supus netrebniciei și deșertăciunii. Însă, îndată ce a fost slobozit din robia păcatului în libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu, devine pământul celor vii, ca cei nepieritori să moștenească nemurirea. După un alt exeget, este un fel de rai, în care sfinții sunt pe cale să locuiască și de aici este numit pământul celor vii. Cât despre locul nostru de mai jos, este vorba de pământ; dar ca și cerul de sus, este numit pământul celor vii. Alții spun că, întrucât trupul nostru se află pe pământ și, atât timp cât este supus morții, este tărâmul morților. Însă, pentru că trupul a fost transformat și făcut întocmai cu trupul slavei lui Hristos, se va odihni în tărâmul celor vii. Cei nemuritori îl vor moșteni ca pe un tărâm veșnic,iar ființele spirituale și sfinții, ca tărâm sfânt și duhovnicesc (tărâmul celor vii pe care cei blânzi îl vor moșteni este moștenirea nesfârșită a vieții veșnice cu Dumnezeu - n.tr.).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Dacă trebuie să dau, într-adevăr, o explicație, Domnul împlinește dorința celor ce așteaptă învățătura Sa, prin cuvântul cântărit prin virtute și dreptate. El S-a născut pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare (1 Cor. 1, 30). El este Pâinea care se coboară din cer (In. 6, 50) și apa cea vie (In. 4, 11) , după care și însuși marele David a însetat. El a spus într-unul dintre psalmi: Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu ? (Ps. 41, 2) … Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta (Ps. 16, 15). După părerea mea, aceasta este adevărata virtute, binele neamestecat cu rău, adică, Dumnezeu, Virtutea care acoperă cerurile, după cum spune Avacum (Avacum 3, 3).

(Origen, Fragmentul 83, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

El ne-a învățat că trebuie să căutam dreptatea cu o dorință arzătoare și nu lipsiți de vlagă. Într-adevăr, fericește acele persoane care, în căutarea dreptății, ard de un dor aprins în setea și foamea lor. Pentru că, dacă fiecare dintre noi flămânzește și însetează cu adevărat după dreptate cu o dorință aprinsă, ce ne rămâne să facem este să o căutăm și să cugetăm la ea. Trebuie să ne dorim cu adevărat dreptatea pentru care flămânzim și însetăm.

(Cromatius, Tratat la Matei 17.5.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fii cu luare aminte cu câtă hotărâre o spune, căci Iisus nu spune fericiți cei ce se apropie de dreptate, ci fericiți cei ce flămânzesc și însetează după dreptate – nu cu fățărnicie ci căutându-o din toată inima. Prin contrast, cea mai definitorie caracteristică a lăcomiei este dorința puternică prin care nu flămânzim după mâncare și băutură, cât după mai multe și mai multe lucruri. Iisus ne-a îndemnat să mutăm această dorință către un nou scop, eliberarea de lăcomie.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

A flămânzi și a înseta de dreptate înseamnă a dori dreptatea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să asculte și să săvârșească dreptatea lui Dumnezeu, dar nu ca și cum ar face-o siliți, ci din dorul inimii lor. Orice bine care nu izvorăște din acest fel de dragoste de dreptate nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Așadar, Domnul, prin Ioan, nu îi cheamă pe toți să bea, ci numai pe cei care sunt însetați, spunând, dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea (In. 7, 37). La fel, nu a vorbit degeaba despre cei care flămânzesc și însetează de dreptate. Oricine flămânzește după dreptate dorește să viețuiască întocmai după dreptatea lui Dumnezeu, iar aceasta este caracteristică oamenilor cu o inimă bună. Cel ce însetează după dreptate și vrea să dobândească înțelepciunea lui Dumnezeu nu o poate câștiga decât prin cercetarea Scripturilor. Asta se potrivește unei persoane cu o inimă neadormită. Căci se vor sătura și vor fi umpluți cu abundența răsplătirilor lui Dumnezeu. Mai mari sunt darurile lui Dumnezeu decât cele mai arzătoare dorințe ale sfinților.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Drept aceea, Cel care este pâinea cea cerească și fântâna apei celei vii făgăduiește drept răsplată celor care astfel flămânzesc și însetează, plinătatea odihnei veșnice: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Aceasta este cu adevărat acea dreptate a credinței care vine de la Dumnezeu și Hristos, despre care spune apostolul:dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţişi peste toţi cei ce cred (Rom. 3, 22).

(Cromatius, Tratat la Matei 17.5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 6) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Apoi arată răsplata, din nou prin analogie cu lucrurile sensibile, spunând:se vor sătura. Astfel, întrucât este binecunoscut că cei bogați se îmbogățesc prin propria lăcomie, Iisus spune de fapt: Nu, ci din contră. Căci dreptatea aduce adevărata bogăție. De aceea, cât timp pășiți pe căile dreptății, nu vă temeți de sărăcie și nici nu vă înfricoșați de înfometare. De fapt, cei ce sărăcesc pe semenii lor sunt cei care pierd totul, în timp ce acel care iubește dreptatea își păstrează toate bunurile în siguranță. Dacă, nerâvnind, dobândesc o astfel de abundență de daruri, cu atât mai multe vor primi, gata fiind să ofere altora ceea ce au.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 7) Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Cu adevărat, printr-un mare număr de mărturii, pe cât de multe în Vechiul Testament, pe atât de multe și în cel Nou, suntem îndemnați de Domnul să fim milostivi. Socotim ca pentru o scurtătură a credinței este destul, și mai mult decât destul, ceea ce însuși Domnul a spus prin cuvintele acestea, fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Mt. 5, 7). Domnul spune că fericiți sunt cei milostivi. Nimeni nu poate câștiga mila lui Dumnezeu decât dacă este și el milostiv. În alt loc, a spus: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Lc. 6, 36) (Mila lui Dumnezeu întrece de nenumărate ori pe cel mai milostiv dintre noi n.tr.).

(Cromatius, Tratat la Matei 17.6, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 7) Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Iisus nu vorbește aici doar despre cei ce dau din bunurile lor, ci și despre cei care arată milă prin faptele lor. Porunca este largă ca înțeles. La ce răsplată să se aștepte cei ce ascultă de poruncă? Vor fi miluiți.

La o primă vedere, răsplata pare a fi o înapoiere exactă a celor oferite, însă de fapt răsplata de la Dumnezeu este mult mai mare decât faptele de binefacere ale oamenilor. Căci, în timp ce suntem milostivi după măsura ființei noastre umane, suntem miluiți de către Domnul a toată făptura. Mila omului și mila lui Dumnezeu nu sunt același lucru. Pe cât este de diferită bunătatea coruptă de păcat de cea desăvârșită, pe atâta este de diferită mila omenească de cea a lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 7) Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Ascultă ce urmează: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fă și tu aceasta și vei fi răsplătit cu aceeași măsură. Fă aceasta față de aproapele tău, ca să ți se facă și ție. Căci poți fi preaplin, dar să fii totuși în nevoi. Poți avea din abundență dintre cele trecătoare, dar să fii nevoiaș în ce privește viața veșnică. Auzi vocea unui cerșetor, dar înaintea lui Dumnezeu tu însuți ești un cerșetor. Cineva cerșește de la tine, în timp ce și tu însuți cerșești. Cum te porți cu cerșetorul tău, așa se va purta și Dumnezeu cu tine. Din preaplinul tău umple o persoană goală în nevoie, ca și propria ta sărăcie să fie miluită din plenitudinea lui Dumnezeu (De vreme ce și noi suntem cerșetori înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să ne purtăm cu cerșetorii așa cum vrem să se poarte și Dumnezeu cu noi n.tr.).

(Fericitul Augustin,Predica 53.5,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 7) Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Milostenia la care ne referim aici nu este doar pomana dată săracilor, orfanilor și văduvelor. Acest fel de milostenie se poate regăsi adesea și printre cei care abia dacă Îl cunosc pe Dumnezeu. Dar milostivă cu adevărat este acea persoană care arată bunăvoință și pentru dușmanul său și-l răsplătește cu bine. Căci scris este: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (Lc. 6, 27). Amintiți-vă că și Dumnezeu trimite ploaia și face soarele să răsară nu numai peste cei buni cât și peste cei răi. Astfel, Hristos ne cheamă să fim milostivi, precum şi Tatăl nostru este milostiv (Lc. 6, 36).O astfel de persoană este cu adevărat fericită, căci, dacă nu a păcătuit, ceea ce este foarte greu pentru noi toți, harul lui Dumnezeu îl ajută în desăvârșirea simțului dreptății și se roagă astfel: și ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Mt. 6, 12).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 8) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Ia seama că răsplata este una spirituală. Cei pe care îi numește aici curați sunt fie cei care și-au plinit viețile lor cu bunătate încât nu mai cunosc răul din ei, fie cei care au o viață moderată și simplă și care trăiesc în Hristos. În același duh a spus și Pavel:căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12, 14). El vorbește aici despre o asemenea putință de a vedea, atât cât îi este îngăduit omului să aibă (Nu despre cea care este dincolo de putința noastră n.tr.). Căci sunt mulți milostivi care nu vor să lipsească pe alții de ceva și care nu sunt pizmași, dar care rămân încâlciți în păcate, precum cele trupești și imorale. Iisus adaugă aceste cuvinte pentru a arăta că ultimele virtuți nu sunt suficiente în și prin ele însele. Pavel, scriind corintenilor, adeverește cele despre macedoneni, care nu erau bogați numai prin mila pe care o arătau,ci și prin restul virtuților lor. Căci, vorbind despre duhul lor mărinimos pe care l-au arătat, el spune: ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă (2 Cor. 8, 5).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 8) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fiți cu băgare de seamă la cele ce urmează. Când textul spune fericiți cei curați cu inima, se referă la acei care s-au curățit pe dinăuntru, pentru că numai aceea vor vedea pe Dumnezeu. A vedea pe Dumnezeu este scopul și sfârșitul tuturor faptelor noastre de iubire. Dar este sfârșitul prin care ne vom desăvârși, iar nu sfârșitul care duce la nimicire. Bagă de seamă că mâncarea se sfârșește într-un fel, iar veșmintele într-altul. Mâncarea se sfârșește când este consumată, o haină se sfârșește când se termină de cusut. Amândouă se sfârșesc, însă sfârșirea primului înseamnă distrugere, iar a celui de-al doilea, desăvârșire. Indiferent ce facem, ce fapte bune săvârșim, ce ne chinuim să îndeplinim, ce dorim cu înfocare în mod lăudabil, ce lucru fără prihană vrem, nu vom mai face nimic atunci când vom vedea pe Dumnezeu. Chiar așa, ce să mai vrea cineva când are pe Dumnezeu înaintea ochilor? Sau ce va sătura pe cineva care nu poate fi săturat cu Dumnezeu? Năzuim să-l vedem pe Dumnezeu. Ardem de dorința de a-L vedea pe Dumnezeu. Dar luați aminte la ce se spune:fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Înzestrați-vă cu aceste mijloace de a-L vedea pe Dumnezeu. Ca să vă vorbesc deschis: De ce dorești să vezi un răsărit, având ochii întredeschiși? Lasă ochii să fie larg deschiși și lumina va fi plină de bucurie. Dacă ochii tăi sunt închiși, și lumina va fi un chin. Numai cu inimă curată vei fi lăsat să vezi ceea ce doar ea poate.

(Fericitul Augustin,Predica 53.6,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 8) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Cu inimă curată sunt cei care s-au lepădat de ticăloșia păcatului, care s-au curățit de murdăria cărnii și au bineplăcut lui Dumnezeu prin faptele lor de credință și dreptate. Precum și David spune într-un psalm: Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său (Ps. 23, 3-4). Și David, bineștiind că Dumnezeu poate fi văzut cu o inimă curată, se roagă astfel în psalmi: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele (Ps. 50, 11). Astfel, Domnul arată că există oameni cu inimă curată care sunt vrednici de fericire. Ei sunt cei care, viețuind cu o inimă curată și o conștiință nepătată prin credința în Dumnezeu, vor câștiga dreptul de a vedea pe Dumnezeul slavei în împărăția cerurilor ce va să vină, după cum spune apostolul,nu ca acum ca prin oglindă, în ghicitură, ci faţă către faţă (1 Cor. 13, 12).

(Cromatius, Tratat la Matei 17.6, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 8) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Sunt două feluri de a vedea pe Dumnezeu: în veacul acesta și în cel ce va să vină. În veacul acesta, precum s-a scris: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (In. 14,9). Căci sunt curați cu inima nu doar cei ce nu fac și nu gândesc rău, ci și cei care fac și gândesc întotdeauna tot binele. Căci se poate ca adesea să faci din când în când binele, dar să nu fie intenționat. Cei care fac așa s-ar putea sa facă bine, dar nu ținând seama de Dumnezeu. Și Dumnezeu nu răsplătește un asemenea bine, căci binele răsplătit de Dumnezeu nu este cel care este pur și simplu făcut, ci cel care este făcut foarte bine. Mai mult decât atât, o persoană care face binele gândindu-se la Dumnezeu, fără îndoială că și intenționează asta. De aceea, oricine urmează pe deplin dreptatea și o caută, cu mintea sa vede pe Dumnezeu, căci dreptatea este chipul lui Dumnezeu și Dumnezeu este drept. Deci, în măsura în care oricine s-a întors de la rele și a făcut cele bune, în acea măsură el vede și pe Dumnezeu, fie nedeslușit, fie limpede, fie mai puțin, fie mai mult, fie în parte, fie în întregime, fie arareori, fie întotdeauna, fie după putința omului de a o face. În același chip, și o persoană care săvârșește și gândește răul vede pe diavol, căci fiecare rău este simbolul diavolului. Cu toate acestea, în vremea aceea, cei curați cu inima în acest chip vor vedea pe Dumnezeu față către față, nu ca acum, în parte, ca prin oglindă (1Cor. 13, 12).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Făcătorii de pace sunt cei care, stând deoparte de piatra de încercare a certurilor și a neînțelegerilor, păzesc duioșia dragostei frățești și cu unitatea credinței universale pacea Bisericii. Și Domnul în Evanghelie îi îndeamnă pe ucenicii săi să păzească mai cu seamă această pace, spunând:pacea vă las vouă, pacea Mea o dau vouă (In. 14, 27). David a mărturisit mai înainte că Domnul va da pacea aceasta Bisericii Sale, spunând auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său și peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul (Ps. 84, 8-9).

(Cromatius, Tratat la Matei 17.7, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

În interiorul omului există un fel de ceartă zilnică; un război lăudabil se dă pentru a ține ceea ce este bun departe de a fi cucerit de către rău. Lupta se dă pentru a nu lăsa dorința să cucerească mintea, iar pofta înțelepciunea. Aceasta este pacea trainică pe care trebuie să o lucrezi în tine, ca răul să fie supus binelui. Mai mult decât atât, partea cea bună din tine, este partea în care se află chipul lui Dumnezeu. Aceasta se numește minte sau intelect. Acolo arde credința, acolo este întărită nădejdea, acolo este aprinsă mila.

(Fericitul Augustin,Predica 53A.12,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Făcătorul de pace este cel ce conștientizează armonia Scripturilor, acolo unde alții văd numai o nepotrivire: Vechiul Testament cu Noul, legea cu profeții, evanghelie cu evanghelie. De aceea, imitând pe Fiul lui Dumnezeu, va fi numit fiu, cuprinzând prin lucrarea sa Duhul înfierii (Rom. 8, 15). [Pentru Chiril, făcătorul de pace este cel în stare scoate în evidență unitatea și armonia Scripturilor. Chiril vorbește către eretici (gnostici, marcioniți și manihei) care au despărțit Vechiul Testament de Noul, dar și provoacă pe aceia (în special polemiștii păgâni ca Porfirie și Iulian) care au arătat că există contradicții între cărțile Scripturii sau între Evanghelii n.tr.].

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragment 38, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Pace este singur Dumnezeu, despre care spune apostolulcă El este pacea noastră;deci, oamenii care prețuiesc pacea sunt copii păcii. Dar unii pot crede că sunt făcători de pace cei care fac pace cu dușmanii lor dar rămân nepăsători față de răul din suflet. Ei nu sunt niciodată împăcați în inima lor cu proprii lor dușmani interiori, deși sunt gata să facă pace cu ceilalți. Ei sunt mai degrabă imitații ale păcii, decât iubitori de pace. Căci binecuvântată este acea pace născută în inimă, nu acea din cuvinte. Chiar vrei să știi cine este cu adevărat un făcător de pace? Ascultă ce spune proorocul: Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug (Ps. 88, 12).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Aici, Hristos nu răspunde numai că nu trebuie să fie dușmănoși și să se urască unul pe celălalt, ci urmărește și altceva mai important, și anume de a împăca pe alții care se dușmănesc. Și din nou, făgăduiește o răsplată spirituală. Care? Că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Căci, de fapt aceasta a fost lucrarea de căpătâi a Unului Născut: să adune cele împărțite și să împace pe cei străini (Lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu este făcătoare de pace n.tr.).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 9) Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Unde nu este ceartă, acolo este pace deplină și de aceea, fiii lui Dumnezeu sunt făcători de pace, pentru că, în sfârșit, nimic nu mai poate sta înaintea lui Dumnezeu. În felul acesta, fiii se aseamănă într-un chip lui Dumnezeu Tatăl. Și cei care înăbușesc patimile și le supun rațiunii, minții și duhului și țin în frâu poftele trupești sunt făcători de pace în ei înșiși. În acest chip, ei înșiși devin împărăție a lui Dumnezeu. În această împărăție, toate sunt atât de bine așezate încât tot ceea ce este comun omului și animalelor este de-ndată stăpânit de acel lucru de căpătâi și însemnat în om, și anume mintea rațională. Această înzestrare importantă este și ea însăși supusă unei puteri mai mari, și anume Însuși Adevărul, adică Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 1.2.9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 10) Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Domnul nu a pomenit degeaba pe cei flămânzi și însetați de dreptate. Hristos ne învață să însetăm în dorința noastră pentru dreptate ca pentru ea să disprețuim prigoanele lumii, pedepsele trupești și însăși moartea. Mucenicii, mai mult decât toate, sunt întruchiparea celor care, pentru dreptatea credinței și numele lui Hristos, îndură prigoane în această lume. Lor le este făgăduită o mare nădejde, și anume, împărăția cerurilor. Apostolii au fost pilde de căpătâi ale acestei fericiri și, odată cu ei, toți drepții care pentru dreptate au fost împilați cu prigoniri. Datorită credinței lor, au pășit pe tărâmul ceresc.

(Cromatius, Tratat la Matei 17.8, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 10) Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Pentru dreptate. Acest adaos deosebește, în mod clar, mucenicul de tâlhar. Căci și tâlharul, din cauza faptelor sale rele, suferă de mâna legii și nu are pretenția unui premiu sau a unei cununi, ci în schimb, plătește pentru greșeala sa. Nu pedeapsa, ci motivul pedepsei dă naștere la mucenici. Să alegem prima dată motivul corect și apoi să îndurăm pedeapsa fără teamă.

Când Hristos a pătimit, erau trei cruci într-un singur loc: El însuși era în mijloc și în cele două părți ale Sale erau doi tâlhari. Privește pedeapsa: este aceeași pentru toți trei. Cu toate acestea, unul dintre tâlhari a aflat raiul pe cruce. Omul din mijloc, judecând, osândește pe cel mândru și primește pe cel smerit. Acea bucată de lemn a slujit ca scaun de judecată pentru Hristos. El, care judecă, singurul în stare să judece drept, spune tâlharului care s-a mărturisit: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Lc. 23, 43). Căci tâlharul se smerise pe sine. Bagă de seamă ce cuvinte simple a spus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta (Lc. 23, 42). Sensul lor este: îmi cunosc faptele mele cele rele și continui să fiu răstignit până ce vei veni. Și, pentru că oricine se smerește se va înălța, Hristos îndată i-a răspuns și s-a milostivit.

(Fericitul Augustin,Predica 53A.13,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 10) Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Nu putem să credem că aceasta se referă numai la cei care suferă prigoane de la neamurile străine pentru neînchinarea la idoli, ci se referă și la cei care sunt fericiți pentru nelepădarea adevărului când sunt prigoniți de eretici (Așa-ziși creștini, care neagă mărturia apostolică n.tr.). Și ei suferă pentru dreptate. În timp ce neamurile necredincioase Îl neagă pe Hristos, ereticii neagă adevărul lui Hristos. Cei care neagă adevărul lui Hristos Îl neagă pe Însuși pe Hristos. Pentru că Hristos este adevărul. Și astfel, ereticii, care sunt prigoniți nemărturisind pe Hristos, ci mărturisind așa-zisul adevăr al lui Hristos, în timp ce la o primă vedere ar părea să fie creștini, după dreptatea lor, sunt de fapt păgâni. Dacă astfel de oameni te prigonesc, ești binecuvântat, precum a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Căci Ioan nu a fost omorât nu pentru că era păgân, nici pentru erezie, ci pentru faptele morale pe care le propovăduia,mustrându-l pe Irod pentru adulterul său. De fapt, toți proorocii au fost omorâți de către cei ai neamului lor, nu de regi păgâni. Cu toate acestea, dacă este adevărat că proorocii sunt mucenici, fără îndoială că o persoană care îndură astăzi osânde pentru Dumnezeu, chiar și dacă suferă din mâinile alor săi, primește o răsplată veșnică.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 11) Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

Dar ca să nu te lase să crezi că a fi ocărât de la sine fericește pe oameni, a adăugat două condiții: prima, să fie pentru Hristos; și a doua, ca lucrul pentru care ești acuzat să fie neadevărat. Nu te aștepta să fii fericit dacă ești ocărât pentru ceva rău, iar ceea ce se spune este adevărat.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 11) Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

Tocmai vorbea despre îndurarea prigoanelor. Este ca și cum cineva L-ar fi întrebat pe Dumnezeu: Doamne, dacă am fi prigoniți pentru Tine sau pentru dreptate? Dacă am îndura rușinea și ocara oamenilor răi? Fericiți veți fi, spune Iisus, nu doar dacă veți fi prigoniți, ci și dacă alții vor spune cuvinte rele împotriva voastră, din cauza mea. Mulți oameni devin dușmanii noștri din cauza credinței noastre în Dumnezeu, dar nu ne prigonesc deschis. Poate pentru că nu au puterea să prigonească (autorul scrie aceasta la o vreme când creștinismul devenise religie de stat. De aceea, prin prigoană înțelege ostilitatea încă arătată de către păgâni față de religia creștină, care numai în cazuri excepționale s-a manifestat în acte deschise de violență n.tr.). Totuși, ei sunt peste tot și ne acuză de tot felul de lucruri rele. Spune Scriptura: Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, din pricina Mea. Deci, răsplata voastră nu se sfârșește în momentul în care v-ați milostivit, dând un pahar de apă. Dacă îți greșește cineva, chiar și cu un singur cuvânt, sufletul tău nu va fi lipsit de răsplată.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 12) Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Nu numai că trebuie să îndurăm cu răbdare toate mizerabilele acuze ale persecutorilor, născocite împotriva celor drepți într-un timp al prigoanelor numelui lui Hristos, sau diferitele reproșuri cu care putem fi încărcați, sau pedepsele trupului, ci trebuie să le primim cu bucurie, pentru slava ce le va urma. Căci spune Hristos: bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. Cât de preamărită este primirea acestor prigoane cu plata despre care Domnul spune că e în ceruri. Și așa, ținând seama de plata slavei promise, trebuie să fim pregătiți cu credință sinceră pentru fiecare suferință, ca astfel, să fim făcuți părtași la slava proorocilor.

(Cromatius, Tratat la Matei 17.9, 2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 12) Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Privește atunci din nou la plată: că plata voastră multă este în ceruri, și nu deznădăjdui dacă nu auzi împărăția lui Dumnezeu promisă cu fiecare Fericire. Căci Hristos, numind diferit plata, continuă să le așeze pe toate în una, în împărăția cerurilor. Căci El spune, de fapt: cei ce plâng vor fi mângâiați și cei milostivi vor fi miluiți, cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu, iar făcătorii de pace Fiii lui Dumnezeu se vor chema. În toate acestea, Cel fericit nu face altceva decât să lase a se înțelege că se referă la împărăția cerurilor. Căci oamenii care se vor bucura de toate acestea cu siguranță vor ajunge în împărăția cerurilor. De aceea, să nu te gândești că împărăția cerurilor este doar a celor săraci cu duhul. Aparține și celor care flămânzesc după dreptate, și celor blânzi, și tuturor celorlalți fericiți, fără a lipsi pe vreunul de ea. Căci a așezat fericirea Sa deasupra a toate pentru a nu te lăsa să te aștepți la ceva din lumea aceasta materială. Căci, dacă cineva ar fi câștigat un premiu sau o coroană pentru lucruri care vor pieri împreună cu această viață, lucruri care zboară mai repede decât o umbră, ar mai fi acela fericit?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 12) Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Cântărește rușinea pământească și slava cerească și vezi dacă ce înduri pe pământ nu este cu mult mai puțin decât răsplata ce te așteaptă în rai. Dar poate vei spune: cine, ocărât fiind, poate fi și bucuros? Cine poate, nu numai să îndure ocara, dar să se și veselească de ea? Răspunsul este: numai cel pe care nu-l îmbie o slavă deșartă. Cel ce dorește toate câte se află în rai nu se teme de ocările lumii. Este nepăsător la ceea ce spun oamenii despre el, dar îi pasă de cum îl va judeca Dumnezeu. Dar cel care se veselește de lauda altora,pe cât de mult se bucură când primește laudă, pe atât de mult se întristează când este lipsit de aceasta. Se simte trist la mustrările altora. Însă, o persoană care nu este ridicată în slăvi de către alții nu este nici umilită de mustrările lor. Oricând cineva caută slava proprie, chiar atunci se și teme să nu fie ocărât. O persoană care caută slavă pe pământ, în permanență se teme și de necazuri. Dar o persoană care caută slava numai de la Dumnezeu nu se înfricoșează de neliniști, ci doar de judecata lui Dumnezeu. Un oștean îndură pericolul războiului atât timp cât speră la laurii victoriei. Deci, cu atât mai mult tu, care aștepți plata împărăției cerești, nu trebuie să ai nici o teamă de ocările lumii.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Sarea este folosită în atâtea locuri în viața omului! De ce este nevoie, atunci, să vorbim despre asta? Pentru că acum este vremea să spunem de ce ucenicii lui Hristos sunt comparați cu sarea. Sarea nu lasă carnea să putrezească, să miroasă urât și să nască viermi. O face bună de mâncat pentru o lungă perioadă. Nu s-ar păstra în timp și nici nu ar mai fi de trebuință fără sare. La fel și ucenicii lui Hristos, oprind duhoarea care vine de la păcatele idolatriei și ale trupului, țin și unesc la un loc acest tărâm pământesc.

(Origen, Fragmentul 91, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Presupun că la început sarea pământului nu înseamnă nimic aparte. Deci, ce a vrut Iisus să spună când i-a numit pe apostoli sarea pământului? Pentru aceasta trebuie să cercetăm cel mai potrivit înțeles al cuvintelor și acesta ne va fi descoperit atât de natură, cât și de țelul ei. Apa și focul sunt combinate și unite în sare. Deci, sarea obișnuită, cea folosită de oameni, dă cărnii presărate cu ea rezistență la stricăciune și, desigur, este foarte potrivit să pomenim și de gustul dat acesteia. În același fel, apostolii sunt propovăduitorii lucrurilor cerești și veșnice. Precum semănătorii, ei seamă nemurirea în toate trupurile peste care este stropit cuvântul lor, desăvârșiți fiind prin botezul apei și al focului. Deci, aceia care vor fi sărați cu puterea învățăturii evangheliei, pe drept au fost numiți sarea pământului. Acum, sunt păstrați pentru sfârșitul veacurilor.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Iisus numește sare starea sufletului umplut de cuvântul apostolic și plin de înțelepciune. Pentru că a fost semănat în sufletele noastre, permite cuvântului înțelepciunii să sălășluiască în noi. A fost comparat cu sarea pentru savoarea și gustul ei cel bun. Căci, fără sare, nici pâinea și nici peștele nu sunt bune de mâncat. La fel și fără înțelepciunea și învățătura apostolilor, fiecare suflet este cu miros greoi, dăunător și neplăcut lui Dumnezeu.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragment 41, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Este o problemă arzătoare dacă poruncește toate acestea. De ce să fii sărat? Pentru că ceea ce spune Hristos este: Răspundeți nu doar pentru viața voastră, ci și pentru cea a întregii lumi. Vă trimit nu numai într-un oraș sau două, nu către zece sau douăzeci, nici chiar către un neam, precum am trimis pe prooroci, ci vă trimit pe întreg pământul, la un pământ căzut în robia diavolului. Căci zicând voi sunteți sarea pământului, Iisus vrea să spună că însăși întreaga natură umană ­s-a stricat, putrezind din cauza păcatului. Vedeți că pentru aceasta, cere de la ucenicii săi acele însușiri care sunt cele mai de trebuință și valoroase pentru folosul tuturor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Hristos arată că cei care au fost învățați în credința și înțelepciunea cerească trebuie să rămână credincioși și neclintiți și să nu se strice. Dacă vor uita credința și înțelepciunea divină, fie se vor afunda cu capul înainte în erezie, fie se vor întoarce la nebunia necredinței. De aceea întreabă Iisus: dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? Căci oamenii de acest fel, lipsiți de gust prin înșelăciunea diavolului și pierzându-și darul credinței, nu sunt buni de nimic. Deși odată poate că au sărat cu cuvântul propovăduirii divine pe necredincioșii încă străini de credință, dar în schimb acum s-au arătat pe sine lipsiți de valoare. Iuda Iscarioteanul s-a schimbat într-o sare zadarnică, precum aceasta. După ce s-a lepădat de înțelepciunea divină, devenind din apostol apostat, nu numai că nu a mai ajuta pe alții, ci s-a pierdut chiar și pe sine.

(Cromatius, Tratat la Matei 18.4, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 13) Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Persoana definită de smerenie, de blândețe, de milă și dreptate nu ridică gard în jurul faptelor sale cele bune, ci mai degrabă, se asigură că aceste bune fântâni se revarsă pentru ca și alții să se folosească. Cel care este curat cu inima și făcător de pace, chiar și atunci când este prigonit pentru dreptate, viețuiește pentru binele comun.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 15.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 14) Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.

Ce este cetatea? Este biserica celor sfinți, despre care proorocul spune: Lucruri mărite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu (Ps. 86, 2). Mai mult decât atât, credincioșii sunt cetățenii săi, despre care spune apostolul: sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţiişi casnici ai lui Dumnezeu (Ef. 2, 19).

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia a X-a, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 15) Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Această cetate a fost așezată pe un munte. Cetatea se referă la apostoli, prooroci și alți învățători, care au fost născuți în Hristos. Hristos este muntele, despre care spune Daniel: iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul (Daniel 2, 35).

Acum, printr-o altă asemănare, vrea să arate de ce însuși Hristos face pe sfinții săi să se vădească lumii. Nu vrea ca ei să rămână ascunși: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Cine sunt cei care aprind făclia? Tatăl și Fiul. Ce este făclia? Cuvântul dumnezeiesc, despre care s-a spus: Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele (Ps. 118, 105). Făclia lumii varsă lumină, ca prin aceasta să se arate lumii și să lumineze celor din casă, fie din casa bisericii, fie din cea a lumii. Cine este sfeșnicul? Biserica, cea care poartă cuvântul vieții; de aceea și Pavel spune despre ceiîntru care străluciţi ca nişte luminători în lume, ținând cu putere cuvântul vieţii (Filip. 2, 15 -16). De aceea, sunt numiți sfeșnice toți cei din biserică, ce au cuvântul lui Dumnezeu. Dar cei lumești sunt mai degrabă ca obroacele, lipsiți, atât de Dumnezeu, cât și de tot ceea ce este de la Dumnezeu.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 15) Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Ce vrea să spună Mântuitorul prin obrocul sub care unii oameni pun lumina? Aici, prin obroc vrea să spună păcat și prin făclie, virtute. Cei ce lucrează cele ale răului pășesc prin întuneric, ocolind, pe cât le este cu putință, lumina.

(Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 16) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Acea persoană așază făclia sub obroc, care ascunde și zăvorăște lumina bunei învățături prin dorințe pământești, când mai degrabă ar trebui să așeze adevărul său în sfeșnic. Aceasta arată lumina care luminează prin trup și este adusă oamenilor prin propovăduire. Astfel, vocile, limbile și alte fapte ale trupului sunt schimbate în fapte bune de către cei ce sunt primitori ai cuvântului.

(Fericitul Augustin, Predica de pe Munte 1.6.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 16) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Desigur, însăși cuvintele Evangheliei se tâlcuiesc pe ele însele, căci, în timp ce hrănesc inimile celor ce bat, ascultă și strigarea celor ce flămânzesc. Trebuie să privim adânc în inima noastră ca să vedem spre ce direcție este întoarsă și unde-și are îndreptată privirea. Dacă cineva vrea ca faptele sale bune să fie văzute de alții și își cântărește mărirea și folosul după cele ce le spun alții și caută se înalțe în ochii lor, nu numai că nu împlinește nici o poruncă dată de Mântuitorul în acest text, ci a ales să se îndrepteze pe sine în ochii celorlalți doar ca să fie văzut de ei. Astfel, lumina sa nu a făcut și pe alții să slăvească pe Tatăl din ceruri și nu a iubit voia lui Dumnezeu, ci a căutat pe ale sale. Despre acestea spune apostolul: toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos (Filip. 2, 21). Doar, aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune nu este de ajuns, căci îndată adaugă și motivul pentru care trebuie să se întâmple aceasta: ca să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Aceasta înseamnă că, deși cineva este văzut de ceilalți făcând fapte bune, în conștiința sa el trebuie să aibă doar gândul de a-L slăvi pe Dumnezeu. Numai pentru slava lui Dumnezeu trebuie să permitem ca faptele noastre cele bune să fie cunoscute.

(Fericitul Augustin,Predica 54.3,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 5, 16) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cu alte cuvinte, luminați și învățați, nu doar ca oamenii să audă cuvintele voastre, dar și pentru a vedea faptele voastre cele bune. Faceți ca cei pe care îi luminați prin lumina cuvintelor voastre să fie sărați cu sarea faptelor voastre. Căci cel care predică și face ceea ce predică, învață cu adevărat. Însă, cel ce nu săvârșește ceea ce predică, nu învață pe nimeni, ci-și agonisește lumina celui rău. Căci este mai bine a săvârși și a nu învăța, decât a învăța și a nu săvârși. Pentru că cel ce face, deși tace, îndreaptă pe unii prin pilda sa. Dar cel ce învață și nu săvârșește, nu numai că nu îndreaptă pe nimeni, ci smintește pe mulți. Căci, cine nu este ispitit să păcătuiască când vede pe învățătorul binelui păcătuind? Astfel, Domnul este proslăvit prin acei învățători care învață și săvârșesc cele ce învață și este hulit prin cei care învață și nu săvârșesc.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

(Mt. 5, 16) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Păstorul Bisericii trebuie să fie înzestrat cu toate virtuțile. Trebuie să fie sărac, ca să poată osândi lăcomia. Trebuie să fie întotdeauna cel care suspină la plăcerea necumpătată, atât în el însuși, cât și în ceilalți și gata să înfrunte pe cei ce nu șovăie înainte să păcătuiască și pe cei ce nu se pocăiesc după ce săvârșesc păcatul. Deci, lasă-l să suspine și să plângă. Lasă-l să arate că această lume este grea și primejdioasă pentru credincios. El trebuie să fie unul care să flămânzească și să înseteze după dreptate, ca să poată avea puterea să ridice cu încredere prin Cuvântul lui Dumnezeu pe cei ce sunt leneși în fapte bune. El știe cum să folosească nuiaua dojanei, mai bine prin pildă decât prin vorbe. El trebuie se fie blând. El păstorește Biserica prin milă, mai mult decât prin pedeapsă. Dorește să fie mai mult iubit, decât de temut. Trebuie să fie milostiv cu ceilalți, dar dur cu sine. Pe cântar așează pentru dreptate o greutate mare pentru sine și una ușoară pentru ceilalți. Trebuie să fie curat cu inima. Nu se încurcă în cele pământești și nici măcar nu se gândește la ele.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 

Ultimele din categorie