Evanghelia la Botezul Domnului – Comentarii Patristice

Comentarii patristice

Evanghelia la Botezul Domnului – Comentarii Patristice

    • Evanghelia la Botezul Domnului – Comentarii Patristice
      Evanghelia la Botezul Domnului – Comentarii Patristice

      Evanghelia la Botezul Domnului – Comentarii Patristice

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Botezul Domnului (Ev. Matei 3, 13-17)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Atunci, Hristos a venit, pentru ca şi acest martor să descopere adevărul Său. În timpul botezului, cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Lui. Dumnezeu Tatăl a vorbit din ceruri şi prin aceasta s-a arătat că Cel botezat de Ioan era mai de preţ decât cel din urmă. Hristos nu a aşteptat ca Ioan să-şi termine opera sa pe pământ înainte ca El să fie cunoscut, ci, pe când Ioan încă învăţa poporul, El a apărut. Deci, comparând învăţătura şi lucrarea Mântuitorului cu a lui Ioan, lucrarea şi rolul celui din urmă este micşorat constant. Prin urmare, după ce Iisus începe să predice tuturor celor care veneau în număr mare după El, învăţătura lui Ioan începea să fie pusă în umbră.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Ioan învăța: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3, 2). Iisus a venit pentru a-i primi mărturia lui Ioan şi pentru a-I confirma învăţătura. „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Deci, când l-au văzut pe Cel fără de păcat, pe Hristos botezat ca şi cum ar fi fost păcătos, au spus unul altuia: „Dacă El, a cărui nevinovăţie a mărturisit-o Ioan Botezătorul, a considerat că este necesar să fie botezat, cum putem noi, care suntem acoperiţi de păcate, să dispreţuim pocăinţa?” Trebuie să reamintim că Ioan Însuşi a mărturisit: Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea; El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

În persoana lui Iisus Hristos, observăm un om desăvârşit. Aşadar, supus Sfântului Duh, trupul pe care şi l-a asumat a împlinit fiecare taină a mântuirii noastre. Prin urmare, a venit la Ioan, a venit născut din femeie (cf. Galateni 4, 4), sub lege şi făcut trup prin Cuvântul (cf. Ioan 1, 14). De aceea, nu a fost nevoie să fie botezat, pentru că s-a spus despre El: „ Nu a săvârșit păcat” (I Petru 2, 22). Şi unde nu există păcat, iertarea acestuia este de prisos. Nu pentru că Hristos a avut o nevoie, întrupându-se şi luând un nume din firea noastră. Nu a avut nevoie să fie botezat. Mai curând, prin El, actul curăţirii a fost sfinţit, pentru a deveni apa afundării noastre.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 2, 5, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Prin acest act, Iisus s-a arătat Sieşi că este: blând şi smerit cu inima, (Matei 11, 29) venind pentru cei mici ai Lui, făcând tot ce stă în putință să se smerească şi să devină ascultător: până la moarte (Filipeni 2, 8). Nu este un prototip ca cel care botează să fie mai mare ca cel botezat. Anania nu era mai mare ca Pavel ( Faptele Apostolilor 9, 10-18). Şi, pe când Filip boteza (Faptele Apostolilor 8, 13,18), Petru împărtăşea Duhul prin punerea mâinilor (Faptele Apostolilor 8, 17).

(Teodor de Mopsuestia, Fragment 52, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Mântuitorul a acceptat botezul lui Ioan din trei motive. În primul rând, pentru că s-a născut bărbat şi trebuia să împlinească toată dreptatea şi smerenia în faţa Legii. În al doilea rând, prin botezul Său, confirma botezul lui Ioan. Şi în al treilea rând, ca prin sfinţirea apelor Iordanului prin coborârea porumbelului să arate venirea Sfântului Duh în botezul credincioșilor.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1, 3, 13, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Mulţi au pus întrebarea care a fost natura botezului cu care a fost botezat Mântuitorul? Ce semnificaţie are botezul Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, care pentru binele mântuirii noastre S-a întrupat? El s-a arătat ca şi cum ar fi începutul unei anume vieţi paradoxale, din pricina căreia este numit Adam, întrucât, pentru binele lui Adam şi pentru cei care s-au ridicat din Adam, El devine începutul vieţii fără sfârşit, în acelaşi mod în care Adam era prototipul vieţii temporare şi muritoare. Acest Iisus, pot spune, avea în Sine tot ce lipsea mântuirii noastre. Aşa cum El a murit şi înviat, în acelaşi mod vom face şi noi. De când am fost mutaţi simbolic de la aceasta viaţă prin botez şi aşezaţi spre viaţa de apoi, El a ştiut că trebuie să se boteze în primul rând El. Prin iconomia lui Dumnezeu, Iisus a primit înaintea altora acest botez prin apă şi prin Duh Sfânt. În acest fel, a arătat că botezul este important şi măreţ şi că El Însuşi l-a acceptat. De altfel, s-a identificat cu acea parte a societăţii aflată în afara harului, din care şi noi facem parte. De aceea, se cădea ca Domnul, în smerenia duhului Său, să apară pentru prooroci şi pentru Ioan Botezătorul ca o persoană comună printre oameni. A fost botezat pentru a sfinţi apele şi a ne dărui restaurare şi înfiere, iertarea păcatelor şi toate celelalte binecuvântări care au venit prin botez, prefigurându-le în El Însuşi. Ca Dumnezeu, însă, este Acela  care ia păcatele lumii (Ioan 1, 29) şi drept urmare, nu are nevoie de botez.

(Teodor de Mopsuestia, Fragment 14, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 13) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

Iisus, prin urmare, a coborât la noi pentru a împlini toată rânduiala legii şi în acest context a fost botezat de Ioan în Iordan. Dar Ioan, prin Duhul Sfânt, L-a recunoscut pe Domnul ca Dumnezeul al său, spunând că nu este vrednic să-I descheie încălţămintea. El s-a ruşinat pentru ceea ce i-a poruncit să facă, pentru că nu putea concepe că botezul să fi fost necesar pentru Cel pe care îl ştia că a venit să ridice păcatele lumii întregi. Mai curând, susţinea că El trebuie să fie botezat de Hristos: Eu sunt cel care trebuie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine? E ca şi cum ar fi spus: „Eu sunt om, Tu eşti Dumnezeu. Eu sunt păcătos pentru că sunt om. Tu eşti fără de păcat pentru că eşti Dumnezeu. De ce să fii botezat de mine? Nu evit respectul pe care mi-l porţi, dar nu cunosc misterul. Botez pe cei păcătoşi în vederea pocăinţei. Dar Tu nu ai nici urmă de păcat. De ce vrei să fii botezat? De ce vrei să fii botezat ca un păcătos, Tu, Cel care a venit să şteargă păcatele?” Acestea sunt, prin urmare, cuvintele pe care Ioan le-ar fi spus Domnului.

(Cromațius, Tratat la Matei 12, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 15) Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Domnul cercetează aici respectul fidel în slujire al slujitorului său, însă descoperă misterul hotărârii Lui, spunând: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”, arătând că aceasta este adevărata dreptate, ca Domnul şi Stăpânul să împlinească făgăduinţa în scopul eliberării noastre. De aceea, Domnul nu doreşte să fie botezat pentru binele Său, ci pentru al nostru, pentru ca să împlinească toată dreptatea. Într-adevăr, orice ordin pe care cineva îl dă, trebuie să-l realizeze el întâi. De când Domnul şi Stăpânul lumii întregi S-a întrupat, a dorit să înveţe pe ceilalţi, prin propriul exemplu, ceea ce trebuie făcut ca ucenicii să-şi urmeze Stăpânul şi slujitorii pe Domnul lor.

(Cromațius, Tratat la Matei 13, 2- 3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 15) Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Domnul Iisus nu a răspuns pur şi simplu: Lasă, ci a adăugat întărit: acum. Implicaţia: Nu va fi aşa pentru totdeauna. Nu vei vedea tot timpul pe Cel pe care proorocii şi-au dorit să-L vadă. Dar, pentru prezent, se cuvine aceasta. Şi se botează. De ce? „Că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Întreaga Lege este împlinită de „toată dreptatea” prin care toate poruncile sunt săvârşite. Ca urmare, El spune: „Am săvârşit toate celelalte porunci, doar botezul rămăsese. Am venit să înlătur blestemul făcut pentru încălcarea Legii. Deci, prima dată trebuie să împlinesc totul şi, eliberându-vă de judecată, să o duc la un sfârşit. Se cuvine Mie, prin urmare, să împlinesc toată Legea, prin aceeaşi Lege prin care se cuvine să înlătur blestemul care este scris împotriva voastră în Lege. Acesta este scopul meu deplin al întrupării Mele şi al venirii… la voi”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 12, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 15) Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Cum a împlinit Hristos dreptatea prin botez? Fără îndoială, conform cererilor naturii umane: oamenii au nevoie de botez pentru că, în conformitate cu materia, toţi sunt păcătoşi. Chiar dacă El a împlinit dreptatea de a se boteza, a împlinit în acelaşi timp şi dreptatea de a se naște şi de a crește, de a mânca şi de a bea, dea dormi şi de a se relaxa. A împlinit în aceeaşi măsură dreptatea experierii ispitelor, fricii, fugii şi a tristeţii, ca şi experienţa suferinței, morţii şi învierii: conform cerinţelor naturii umane pe care şi-a asumat-o El Însuşi, a împlinit toate aceste acte de dreptate.

(Autor necunoscut, Lucrare la Matei, Omilia 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 15) Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

El, care este desăvârşit, conform Legii, botezat cu botezul lui Ioan, a devenit primul care a obţinut perfecţiunea Legii. Având această argumentaţie, chiar şi Hristos, Care a fost desăvârşit în fața Legii, S-a lăsat botezat de Ioan. Din acest motiv El spune: „Că aşa se cuvine nouă, să împlinim toată dreptatea”.

(Teodor de Heracleea, Fragment 21, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 15) Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

Botezul lui Ioan a fost şi perfect şi imperfect, în acelaşi timp. Este perfect conform preceptelor Legii, dar nu este perfect, pentru că nu dăruieşte iertarea păcatelor, ci numai îi pregăteşte pe oameni pentru primirea Celui desăvârşit. Din acest motiv, dat fiind faptul că Hristos fiind desăvârşit în raport cu Legea, a fost botezat cu acest botez, care este botezul lui Ioan. Şi o subliniază clar, spunând: „Că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”.

(Teodor de Mopsuestia, Fragment 13, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba) 13

 

(Mt. 3, 16) Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.

În vremurile dinaintea lui Hristos, cei care se botezau erau scufundaţi în apă un timp mai lung, pentru mărturisirea păcatelor. Dar Hristos, fiind fără păcat, „s-a ridicat imediat”. Căci Hristos nu s-a botezat ca unul care se pocăieşte, ci ca unul curăţitor de păcate şi sfinţitor de ape. (Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 29, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba) 29

 

(Mt. 3, 16) Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.

Nu înţeleg de ce se spune: Ieşind imediat din apă. Ce diferenţă există dacă s-ar fi ridicat mai târziu? (aici avem un reprezentativ defectus litterae). Evanghelistul, prin urmare, ar fi putut spune: După ce a fost botezat, Iisus a ieşit din apă. Cred că manifestarea lui Hristos aparţine misterului tuturor acelora care se botezau ulterior cu adevărat. Aşadar, el spune „imediat” şi remarcaţi că nu a spus „a ieşit” ci „s-a ridicat”. Toţi acei care, ca persoane formate şi crescute în dreptate sunt cu adevărat botezaţi în Hristos, imediat ce se ridică din apă, în sensul că au un urcuş duhovnicesc şi sunt ridicaţi la demnitatea creştină. Cei care intră în apă precum copii ai lui Adam cel păcătos, imediat se ridică din apă ca persoane transfigurate în copii spirituali ai lui Dumnezeu.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 16) Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.

Hristos a fost botezat pentru binele nostru, pentru a sfinţi apele. Duhul a coborât sub forma unui porumbel, de vreme ce oriunde este împăcare cu Dumnezeu există un porumbel, ca în cazul arcăi lui Noe...anunţând milostivirea lui Dumnezeu lumii şi în acelaşi timp dovedind limpede că ceea ce este duhovnicesc trebuie să fie blând şi fără răutate, simplu şi fără prihană.

(Origen, Fragment 56, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 16) Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.

Duhul Sfânt a apărut sub forma unui porumbel, fiind paşnic, duios şi iubitor de oameni. Deşi, de obicei dispreţuit (I Tesaloniceni 4, 8; Evrei 10, 16), porumbelul totuşi vine din nou să fie supus nouă şi să ne dăruiască bine în conformitate cu bunătatea proprie. Căci porumbelul este o creatură duioasă, un prieten al omului, care chiar şi când este rău tratat de oamenii care îl alungă şi îi mănâncă ouăle din cuib nu pleacă de lângă cei cu care s-a obişnuit să trăiască şi rămâne, indiferent de orice lucru.

(Teodor de Mopsuestia, Fragment 15, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 17)Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

O voce din cer, aşadar, a spus: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22). Fiul lui Dumnezeu este vădit prin auzire şi vedere. Ambii martori, al contemplației şi al cuvântul rostit, sunt trimiși de Domnul unui popor necredincios care n-a ţinut cont de prooroci. În acelaşi timp, ştim de la cei care au fost botezaţi în Hristos că, după botezul cu apă, Duh Sfânt va coborî din ceruri peste noi. Apoi, vom fi acoperiţi cu sfinţirea slavei cereşti şi vom deveni copiii lui Dumnezeu. Adevărul a prefigurat imaginea făgăduinţei prin aceste mari fapte.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 2, 6, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 17) Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Iisus s-a identificat în mod liber cu oamenii. Căci, dacă nu se considera unul dintre oameni, nu ar fi venit cu oamenii la botezul lui Ioan. În plus, aceasta a cauzat gândul că Ioan era mai mare decât Iisus. Pentru ca această opinie să nu fie întreţinută, când Iisus a fost botezat, Duhul Sfânt a coborât şi o voce din cer a invocat identitatea Celui singur Născut. Vocea a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit. Vocea nu s-a adresat lui Ioan, ci lui Iisus. Vocea nu a spus acesta, care a fost botezat, ci simplu „acesta”. Duhul Sfânt a venit sub forma unui porumbel, vocea îndreptându-se spre Iisus şi făcând evident tuturor faptul că „acesta” nu s-a spus despre Ioan, care boteza, ci despre Iisus, care era botezat.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 12, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

(Mt. 3, 17) Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Aici avem prezentată Sfânta Treime într-un mod cât mai evident: Tatăl, prin voce, Fiul, în persoana umană şi Duhul Sfânt, în porumbel. Aceasta nu e nevoie decât să fie menţionată, pentru că este certă pentru toţi oamenii. Recunoaşterea Sfintei Treimi ne este arătată în mod plenar, nerămânând loc de îndoială şi ezitare. Domnul Hristos Însuşi, Care vine ca slugă înaintea lui Ioan, este fără şovăire Fiul, pentru că nimeni nu poate îndoi în privinţa Lui, a Tatălui sau a Duhului Sfânt. Este Fiul cel care a venit. Cine poate avea îndoială privind identitatea porumbelului? Evanghelia însăşi, în mod clar mărturiseşte: Sfântul Duh se pogoară deasupra Lui în chipul unui porumbel. Şi de asemenea, nu poate fi nici o incertitudine a cui voce este, vorbind atât de personal: Tu eşti Fiul Meu cel iubit. Deci, Sfânta Treime se arată aici în mod clar. … Aici sunt evidențiate cele trei persoane ale Sfintei Treimi : când Iisus Hristos a venit la râu, a venit dintr-un loc în altul. Porumbelul s-a pogorât din cer la pământ, dintr-un loc în altul. Vocea Tatălui nu s-a auzit nici de pe pământ, nici din apă, ci din cer. Aceștia Trei sunt arătați ca și cum ar fi deosebiți prin locuri, slujiri și lucrări. Dar cineva poate spune: „Arată-mi inseparabilitatea persoanelor Sfintei Treimi. Aminteşte-ţi că tu, cel ce vorbeşti, eşti creștin şi creștinilor le vorbeşti”. De aceea, credinţa ne învaţă că acesta este adevărul, credința adevărată, aflată nu după judecata personală, ci după mărturia Sfintei Scripturi, nu fiind subiect al fluctuaţiilor îndrăznelii eretice, ci în baza adevărului apostolic. Aceasta o ştim, aceasta o credem. Aceasta, deşi nu o vedem cu ochii noştri, nici încă cu inima, atât timp cât suntem curăţiţi prin credinţă, putem să susţinem cu fermitate şi dreptate că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt reprezintă Treimea –un Dumnezeu inseparabil, nu trei dumnezei şi pe deasupra un Dumnezeu în care Fiul nu este Tatăl, Tatăl nu este Fiul şi Sfântul Duh nu este nici Tatăl, nici Fiul. Această divinitate inefabilă rămâne în Ea Însăşi, făcând lucrurile noi, creând din nou, trimiţând, rechemând, judecând, eliberând; această Sfântă Treime, pot spune, o ştim că este simultan indescriptibilă şi inseparabilă.

(Fericitul Augustin, Predica 2, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Citește despre: