Evanghelia potolirii furtunii pe mare - Comentarii Patristice

Comentarii patristice

Evanghelia potolirii furtunii pe mare - Comentarii Patristice

    • Evanghelia potolirii furtunii pe mare - Comentarii Patristice
      Evanghelia potolirii furtunii pe mare - Comentarii Patristice

      Evanghelia potolirii furtunii pe mare - Comentarii Patristice

Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Duminica a 9-a după Rusalii (Ev. Matei 14, 22-34;) -Comentarii Patristice

 

(Mt. 14, 22) Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

Înțelesul duhovnicesc din aceasta trebuie văzut comparând firea celor trecătoare cu descoperirea ce se va face. Însingurarea Sa de cu seară anticipează un eveniment viitor: singurătatea Sa din vremea patimilor, când toți ceilalți vor fugi de spaimă.

Poruncește apoi ucenicilor să intre în corabie și să treacă de cealaltă parte a mării cât El va da drumul mulțimilor. După ce a făcut aceasta, urcă în munte, ceea ce prefigurează că El este și pe mare și în Biserică. Poruncește să fie dus prin toată lumea până ce se va întoarce la a doua venire la toți cei care au rămas din casa lui Israel, când va aduce mântuirea și iertarea păcatelor.

În sfârșit, dând drumul mulțimilor, Domnul le permite în chip simbolic să intre în împărăția cerurilor. Apoi pleacă să mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce anticipează primirea locului Său în slavă și măreție.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 23) Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.

De ce se duce în munte? Pentru ca să ne învețe că singurătatea și pustia sunt bune atunci când vrem să ne rugăm lui Dumnezeu. Și-L vedem continuu retrăgându-Se în pustie, petrecându-Și adesea nopțile în rugăciune ca să ne învețe cu toată tăria să căutăm liniște ca să ne rugăm, dacă timpul și locul ne permit. Pentru că pustia este mama liniștii, un port al liniștii în care scăpăm de toate necazurile.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Ucenicii sunt din nou aruncați în valuri, fiind prinși de o furtună la fel de mare ca și cea de dinainte. Ușor și treptat îi duce pe ucenici către lucruri mult mai înalte, chiar până la punctul de a-i face să îndure totul cu bărbăție. Dacă la furtuna de dinainte Îl aveau pe Hristos cu ei în corabie, acum erau singuri. Chiar și dormind în corabie, era gata să-i ajute în necaz dar nu era mai era cu ei.

Acum îi duce într-o încercare mai înaltă pentru că acum nu mai era cu ei. S-a îndepărtat și permite să se ivească o furtună în mijlocul mării. Toate acestea erau ca să-i întărească și să nu privească către o speranță de scăpare pământească venită dintre cele pământești. Apoi îngăduie să fie învăluiți de furtună întreaga noapte ca să le trezească pe deplin inimile lor împietrite. Astfel S-a ocupat Iisus de firea fricii lor, pe care apa cea învolburată și timpul o născuse. Îi trimite într-o situație în care ei să-L dorească mai mult și să-și țină mintea în permanență îndreaptă către El.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Între timp, corabia cu ucenicii în ea, adică Biserica, se lovește și se clatină în mijlocul furtunii ispitelor, în timp ce vântul vuiește potrivnic. Cu alte cuvinte, dușmanul diavol se luptă să oprească vântul de a se liniști. Dar mai puternic este Cel care stă de partea noastră, pentru că în mijlocul schimbărilor din viața noastră, El este cel care ne dă încredere. El vine și ne întărește ca să nu ne lovim de corabie și să fim aruncați peste bord. Pentru că, deși corabia este aruncată în ape tulburi, rămâne corabie. Singură duce pe ucenici și primește pe Hristos. Pe apă se află într-adevăr în primejdie, dar fără ea, nu ar mai rămâne decât moartea. De aceea, stai în corabie și cheamă-L pe Dumnezeu. Când tot sfatul cel bun cade, când cârma nu mai este de folos și când pânzele  duc mai spre primejdie decât să  ajute, când nu mai există nici un ajutor și nici o putere omenească, singura scăpare pentru corăbieri rămâne să strige la Dumnezeu. Așadar, va lăsa El, Cel care ajută celor ce sunt pe mare să ajungă în port, pe Biserica Sa și o va împiedica să ajungă în pace și liniște?

(Fericitul Augustin,Predica 75.4,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 25) Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.

Cine altul decât Creatorul universului este cel care a mers pe mare? Cu adevărat Cel, despre care Sfântul Duh a vorbit cu mult înainte prin fericitul Iov: El singur este Cel ce întinde cerurile şi umblă pe valurile mării (Iov 9, 8). Solomon este cel care a vorbit despre El ,spunând că: Eu întru cele înalte m-am sălăşluit şi scaunul meu este în stâlp de nor. Am străbătut de jur împrejur balta cerului şi în fundul adâncurilor am umblat (Eclesiasticul 24, 4-5). Proorocul David a spus și el în psalmi: În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte (Ps. 76, 18). Asemenea și Avacum: …puhoaie de apă au trecut. Adâncul şi-a slobozit glasul său (Avac. 3, 10).

Ce este mai evident și mai clar decât această mărturie? Ea trimite la Hristos care merge pe apă precum o face pe uscat. Acesta este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, care demult și după voia Tatălui a întins cerurile și în vremea lui Moise a arătat oamenilor drumul în chipul stâlpului de nor.

(Cromațiu, Tratat la Matei 52.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 14, 25) Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.

Între timp, ucenicii sunt loviți de vânt și de mare. În mijlocul necazurilor din lume, luptându-se cu duhurile necurate, sunt aruncați încoace și-n colo. Dar Domnul vine la straja a patra din noapte. Căci la ceasul al patrulea, se va întoarce la o Biserică rătăcită și pierdută. La straja a patra din noapte, neliniștea este cea mai mare. Prima strajă a fost a legii, a doua a proorocilor, a treia a venirii Domnului în trup, iar cea de-a patra, a venirii Sale în slavă. Dar va găsi biserică tulburată și hăituită de către duhul lui Antihrist și de către lume. Și așa cum ne așteptăm de la Antihrist, vor suferi ispite de tot felul, chiar și la venirea Domnului vor fi îngroziți de către înfățișările înșelătoare ale lucrurilor și nălucilor ce le vor vedea ochii lor. Iar atunci, Domnul le va vorbi și le va alunga spaima spunând: Eu sunt. Va alunga teama de apropiata distrugeri, prin credința lor în Cel ca va să vină.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 25) Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.

Să ne îndreptăm atenția către înțelesul celei de-a patra străji din noaptea în care Domnul vine la ucenicii Săi prinși de furtună. Prima strajă a nopții, adică a lumii prezente, este înțeleasă a fi de la Adam până la Noe, a doua de la Noe până la Moise, cel prin care s-a dat legea. Straja a treia a fost de la Moise până la venirea Domnului și Mântuitorului nostru. În timpul acestor străji, Domnul, chiar înainte de a veni în trup, prin atenția îngerilor, apără taberele sfinților Săi de la cursele vrăjmașului, adică ale diavolului și ale îngerilor Săi, care de la începutul lumii au uneltit împotriva mântuirii celor drepți. În straja întâi sunt ocrotiți Abel, Set, Enos, Enoh, Matusalem și Noe. În straja a doua, Avraam, Melchisedec, Isaac, Iacov și Iosif. În cea de-a treia, Moise, Aron, Iosua fiul lui Nun și după aceea, către ceilalți drepți și prooroci. Straja a patra reprezintă vremea de la nașterea Fiului lui Dumnezeu în trup și în care a pătimit, vremea despre care a promis ucenicilor și Bisericii Sale că va priveghea după ce va învia, spunând: iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20).

(Cromațiu, Tratat la Matei 52.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 14, 26) Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.

 Văzându-L umblând pe mare, spune Evanghelia,ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Acesta este felul în care Domnul se îngrijește de frica noastră, nu ezită să aducă lucruri mai grele, care mai îngrozitoare decât cele de dinainte (această modalitatea se aseamănă cu ceea ce psihologii numesc terapie de șoc pentru desensibilizarea răspunsurilor cauzate de frică n.tr.). Ucenicii nu erau înfricoșați numai din cauza furtunii, ci și din cauza distanței mari de țărm. Ia seama că nu a alungat întunericul de-ndată și nici nu a venit ca un fulger ca să-i salveze ca să-i întărească precum am spus, lăsând în mijlocul spaimei și învățându-i să fie răbdători ca să le îndure.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 27)Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

De aceea, nici nu li s-a arătat de-ndată, scris fiind că la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus. Astfel, îi învăța să nu caute imediat orice scăpare din necazurile ce-i apasă, ci să rabde toate încercările cu curaj. În orice caz, chiar atunci când păreau să fie scăpați, frica a fost din nou înmulțită în ei.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 14, 27) Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

Cea de-a patra strajă înseamnă sfârșitul nopții. Fiecare strajă are trei ore, ceea ce înseamnă că la sfârșitul lumii, Domnul va veni să mântuiască mergând pe apă. Deși această corabie este lovită de furtunile ispitelor, vede în slavă pe Domnul mergând pe valurile mării, adică călcând peste toate puterile acestei lumi. Căci prin vocea patimilor Sale, a dat pildă de smerenie în trup. Acele valuri ale mării, în fața cărora cu voie S-a supus, au fost liniștite, după cum spune și profeția: intrat-am în adâncurile mării şi furtuna m-a potopit (Ps. 68, 3).

(Fericitul Augustin,Predica 75.7,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 14, 28) Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.

Petru este aflat ca având tot timpul o credință arzătoare. Când ucenicii sunt întrebați cine spun oamenii că este Iisus, Petru afirmă că El este Fiul lui Dumnezeu. Deși greșește, vrând să urmeze pe Hristos la patimi, prin dragostea sa nu greșește. Nu dorește moartea Celui pe Care cu puțin mai înainte îl numește Fiu al lui Dumnezeu. Petru este printre primii care merge cu Mântuitorul pe munte și singurul care Îl urmează la patimi. Cu lacrimi amare spală de-ndată păcatul lepădării în care a căzut de teamă. După patimi, pe când pescuiau pe lacul Ghenizaretului, Domnul stătea la mal, în timp ce ceilalți erau pe mare. Atunci nu a șovăit nici o clipă, și-a luat haina și s-a aruncat în mare. Iar acum, cu aceeași înfierbântare a credinței pe care a avut-o dintotdeauna, în timp ce restul apostolilor erau copleșiți, crede că poate face prin voia Stăpânului ceea ce acesta poate face prin natura Sa. Porunceşte să vin la Tine pe apă. Doar spune cuvântul și de-ndată valurile se vor întări, iar trupul care de la sine este greu se va ușura.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 2.14.28, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 28) Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.

Ce simbolizează cuvintele Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine dacă nu, Doamne dacă ești Tu cu adevărat, să se preamărească Biserica Ta și în această lume, precum au spus și proorocii despre Tine? Fă-o să pășească pe apă și va veni la Tine, despre care s-a spus: împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale (Ps. 44, 3).

(Fericitul Augustin,Predica 75.10,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 29) El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.

De ce l-a lăsat Hristos pe Petru să vină? Se spunem că i-ar fi răspuns: Nu, nu poți veni, și Petru, cu îndrăzneala sa, ar fi protestat din nou. Dar atunci când Petru a văzut marea și vântul, a amețit și, s-a temut și începând să se afunde, a strigat: Doamne, scapă-mă!

Povestind același moment de pe mare, Ioan mai spune că voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau (In. 6, 21). Aceasta înseamnă că atunci când au fost aproape să ajungă la țărm, Hristos a intrat în corabie. Dar Petru, coborând din corabie, a mers la Iisus, bucurându-se nu atât de mult pentru că pășește pe apă, ci pentru că mergea la El.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 30) Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!

Marea l-a amețit, dar frica i-a fost adusă de către vânt. Marea era cea mai mare primejdie, iar vântul cea mai mică. Pentru că luptându-se cu marea, era neliniștit mai mult din cauza vântului. Așa este firea omului, să înfrângă cele mai mari necazuri și se teamă de cele mai mici dintre ele.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 14, 30) Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!

Faptul că dintre toți cei din corabie, doar Petru vorbește și cere să i se poruncească să vină la Domnul pe apă, arată puterea voinței din vremea patimilor. Întoarcerea sa singur și urmarea pașilor Domnului, fără a privi la agitația lumii … Timiditatea sa, este un semn ce vădește slăbiciunea  în fața ispitei. Pentru că, deși s-a aventurat, a început să se cufunde. Prin slăbiciunea trupului și frica de moarte, ajunge în punctul de a se lepăda. Dar strigă la Domnul și-I cere ajutorul. Strigătul este sunetul pocăinței. Deși Domnul încă nu pătimise, Petru a aflat scăpare în pocăință și la vreme potrivită, primește iertarea pentru lepădarea sa deoarece Hristosavea să sufere pentru răscumpărarea tuturor oamenilor.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 31) Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

În timp ce pe Domnul, slava lumii acesteia nu-L ispitește, oamenii sunt adesea tulburați și fermecați de slava oamenilor și de cinstea din Biserică. Petru, pe mare fiind, s-a înspăimântat de puterea furtunii și cu adevărat, cine nu se înfricoșează la vocea care spune: Cei care te conduc te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi? Și pentru că sufletul se luptă împotriva dorinței după slava lumească, singura scăpare dintr-un asemenea pericol este rugăciunea ca nu cumva cel fermecat de slavă să fie lovit de mustrări. Scufundându-se, să strige Petru Doamne, scapă-mă! Domnul Și-a întins mâna și l-a mustrat pe Petru spunând puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? adică, de ce, apropiindu-te și privind la Domnul tău ai început să te mândrești de asta? Cu toate acestea, Hristos l-a ridicat pe Petru din valuri și nu l-a lăsat să piară pe cel care tocmai își arătase slăbiciunea și-I ceruse ajutorul.

(Fericitul Augustin,Predica 75.10,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 32) Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.

După ce Domnul a intrat în corabie, vântul și marea s-au liniștit. După dăruirea înapoi a măreției veșnice, pacea și liniștea sunt puse deoparte pentru Biserică, iar cu venirea Sa, toți vor striga: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Atunci toți vor mărturisi vădit și pe față că Fiul lui Dumnezeu a redat pacea Bisericii, nu o pace din lumea aceasta, ci pe cea a slavei cerești.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 4.18, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 33) Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

Prin furtună, Domnul a urcat în corabie și vântul a încetat, iar cei care erau acolo au venit și I s-au închinat. Aceasta înseamnă că Domnul și Mântuitorul nostru, după ce va trece furtuna prigonirilor, va veni din nou la ucenici și la Biserica Sa. Pentru aceasta l-a învrednicit pe Petru, pe cel dintâi dintre apostoli și i-a încredințat turma Sa, spunându-i: Paşte oile Mele (In. 21, 17). Atunci când apostolii au văzut slava învierii Domnului, adunați fiind în Biserica celor credincioși ca să I se închine și așezați în corabie așa cum apucaseră să fie, au mărturisit oamenilor că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

(Cromațiu, Tratat la Matei 52.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 (Mt. 14, 33) Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

Vedeți cum Domnul îi duce încetul cu încetul tot mai sus? Căci mergând pe mare, poruncindu-i și lui Petru să o facă și ținându-l în primejdie, credința lor a fost întărită și mai mult. Mai demult certase marea, dar acum nu o mai face, ci își arată marea putere sub un alt chip. Pentru aceasta, I se închină credincioșii și spun: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. A refuzat Iisus această mărturisire? Nu, din contră, ci a întărit ceea ce au spus ei și a vindecat pe cei ce se apropiau de El în continuare.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 50.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)