Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice

Comentarii patristice

Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice

    • Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice
      Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice

      Evanghelia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie – Comentarii Patristice

Cu adevărat, Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.

Evanghelia din sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie (Luca 4, 22-30) – Comentarii Patristice

 

(Lc. 4, 22) Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?

Întrucât nu au cunoscut pe Hristos, Care a fost uns și trimis de către Dumnezeu, Care a fost Creatorul a toate aceste minunate lucruri, s-au întors la vechile lor obiceiuri, spunând lucruri netrebnice și nebunești despre El. S-au minunat la cuvintele harice pe care le spunea, însă le-au socotit ca fiind netrebnice, spunând: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Cum micșorează aceasta slava Făcătorului acestor minuni? Ce-L împiedică să fie și venerat și admirat, chiar dacă ar fi fost, așa cum se presupunea, fiul lui Iosif? Nu vedeți minunea? Satan căzuse, cetele diavolești sunt înfrânte și mulțimea este slobozită din felurite boli. Slăvesc harul prezent în învățăturile Sale. Atunci tu, precum făceau iudeii, ai gândit netrebnic despre El, crezând că Iosif era tatăl Său? Cât de nesăbuit! Cu adevărat s-a spus despre ei: Ascultaţi acestea, popor nebun şi fără inimă! Ei au ochi şi nu văd, urechi au, dar nu aud (Ier. 5, 21).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 4, 23) Şi El le-a zis: „Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta”.

Mântuitorul explică intenționat de ce nu a săvârșit minuni în patria Sa, ca să nu lase pe cineva să creadă ca ar trebui să-și prețuiască mai puțin propria patrie. E,l Care a iubit pe toți, nu putea decât să-i iubească pe cei de un neam cu El. Dar cei care pizmuiesc patria Sa se lipsesc singuri de dragoste pentru că dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte (1 Cor. 13, 4). Și totuși, patria Sa nu a fost lipsită de binecuvântări. Nu este oare cea mai mare minune că Hristos S-a născut aici? Așadar, vedeți cât de multe lucruri rele aduce pizma. Patria Sa este aflată ca fiind nevrednică din pricina pizmei locuitorilor ei, patria în care Hristos a trudit ca cetățean al ei, aceeași patrie care s-a învrednicit ca Fiul lui Dumnezeu să se nască aici.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 4.47, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 4, 22-23)Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.

Iisus i-a certat pentru întrebarea nebunească pe care și-au pus-o: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif Rămânând la scopul învățăturii Sale, El spune: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Precum am mai spus, unii iudei învățau că profețiile referitoare la Hristos s-au împlinit în sfinții prooroci sau în unii oameni de-ai lor mai deosebiți. Pentru binele lor, Hristos îi depărtează de la o asemenea bănuială, spunând că Ilie a fost trimis doar la o singură văduvă, iar proorocul nu a vindecat decât un singur lepros, pe Neeman Sirianul. Prin aceasta, El face referire la Biserica celor necredincioși, care erau pe cale să-L accepte și să fie vindecați de lepra lor, pentru că izraeliții nu au vrut să se pocăiască.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 

(Lc. 4, 28-29) Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.

L-au alungat din cetatea lor, osândindu-se singuri prin fapta lor. Ei au confirmat ceea ce spusese Mântuitorul. Ei singuri s-au izgonit din cetatea dumnezeiască care se află în ceruri pentru că nu au primit pe Hristos, iar El, ca să nu-i mustre numai pentru nelegiuirea din cuvintele spuse de ei, a permis și necinstei lor să treacă la fapte. Pornirile lor erau nebunești, iar pizma lor era nepotolită. Ducându-L pe vârful dealului, căutau să-L arunce în prăpastie, dar El a trecut prin mijlocul lor fără ca ei să bage de seamă. Prin aceasta, nu a fugit de suferință (chiar a venit ca să sufere – n.tr.), ci a așteptat până la vremea cuvenită. Acum, la începutul propovăduirii Sale, ar fi fost o vreme nepotrivită să sufere înainte să fi vestit cuvântul adevărului.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 4, 30) Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Iisus vorbește despre fărădelegile iudeilor, pe care Domnul demult le-a vestit prin prooroci. Aceste fărădelegi au fost anticipate de către versetul psalmului, care spune că atunci când va fi în trup, va îndura multe chinuri: Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au vlăguit sufletul meu (Ps. 34, 11). Acestea s-au împlinit în Evanghelie și atunci când El Însuși a împărtășit binecuvântări printre oameni, ei tot L-au batjocorit. Nu este de mirare că cei care L-au alungat pe Mântuitorul din patria lor și-au pierdut mântuirea (Mt. 8, 34).

În același timp, înțelege și că El nu a fost obligat să sufere pătimirile trupului Său. Au fost de bună voie. El nu a fost luat de iudei, ci s-a lăsat singur în mâinile lor. Firește, este dus unde vrea El să fie dus. Pleacă fără ca nimeni să-și dea seama atunci când voiește (vezi In. 18, 7-8) și este răstignit atunci când voiește El a fi.

 Nu poate fi ținut când El nu voiește. Aici merge până pe vârful dealului ca să fie aruncat, dar priviți, mințile oamenilor mânioși au fost deodată schimbate și năucite. El coboară prin mijlocul lor, căci ceasul ca El să pătimească încă nu venise (In. 8, 20) și cu adevărat, El vrut în continuare să vindece pe iudei, decât să-i piardă, ca prin nereușita nebuniei lor, ei să înceteze să vrea ceea ce nu au putut să obțină.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 4.55-56, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)