(In. 17, 6) Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

Dacă El vorbeşte doar de ucenicii cu care a cinat, aceasta nu are nici o treabă cu acea preaslăvire de care vorbea mai sus şi prin care Fiul L-a preaslăvit pe Tatăl. Pentru că ce slavă este a fi cunoscut de doisprezece sau unsprezece creaturi muritoare? Dar dacă prin oamenii ce i s-au dat din lume, El se gândeşte la toţi cei care vor crede în El după aceasta, şi Îi vor umple marea Sa Biserică, care a fost făcută pentru toate neamurile, aceasta este fără îndoială preaslăvirea prin care Fiul preaslăveşte pe Tatăl. Ți-am făcut cunoscut numele Tău... este similar cu ceea ce s-a spus mai devreme, Te-am preaslăvit pe pământ, unde trecutul este folosit pentru viitor, ambele acolo şi aici... Dar ceea ce urmează arată că Iisus aici vorbeşte despre cei care erau deja ucenici ai Săi și nu despre cei care urmau să creadă în El. La începutul rugăciunii Sale [s-a referit la cei dintâi], însă mai apoi ... Domnul vorbeşte despre toţi credincioşii, despre toţi cărora le va face cunoscut pe Tatăl şi prin aceasta Îl va preaslăvi Iisus pe Tatăl. Pentru că, după ce spune ca şi Fiul să te preaslăvească pe Tine, El imediat a arătat cum aceasta a fost făcută prin adăugarea cuvintelor, precum i-ai dat Lui stăpânire peste tot trupul ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui (Ioan 17, 2).

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 106, 1-3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)