Schimbarea la față a Domnului – Comentarii patristice

5 August 2014 Comentarii patristice
 

S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. 

Ev: Matei 17, 1-9

 

 

(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Cu adevărat, într-un eveniment ca acesta ni se pune înainte rațiunea, armonia și pilda, căci după șase zile, ni se arată slava Domnului. Fără îndoială că trecerea celor șase sute de ani prefigurează slava împărăției cerurilor. Iar sus au mers trei, care să prefigureze pe cele trei neamuri din Sem, Ham și Iafet, făcându-se cunoscută prin aceasta alegerea viitoare a oamenilor de către harul divin.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Acum se pune întrebarea cum i-a dus Hristos într-un munte înalt după șase zile, în timp ce Evanghelistul Luca vorbește de opt zile. Răspunsul este simplu: Matei numără doar zilele de la mijloc, în timp ce Luca adăugă și pe prima și pe ultima zi (pentru a face să se potrivească intervalul de șase zile de la Mt. 17, 1 cu cel de opt zile de la Lc. 9, 28, Ieronim afirmă că Matei numără doar zilele care sunt întregi pe când Luca, aplicând criteriul sinecdotic, numără și bucățile de zi de dinaintea și de după cele șase zile – n.tr.), pentru că nici Luca nu spune că Iisus a luat după opt zile pe Petru, Iacov și Ioan, ci ca la opt zile (Lc. 9, 28).

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.17.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

De ce ia numai pe aceștia trei cu El? Îi ia doar pe aceștia pentru că fiecare dintre ei a fost ridicat la o cinste mai înaltă decât oricare dintre ceilalți. Petru și-a dovedit întâietatea cu o dragoste extrem de mare; Ioan, fiind iubit foarte mult de către Iisus, iar Iacov, prin răspunsul său dimpreună cu ceilalți ucenici: putem să bem acest pahar (Mt. 20, 22), prin faptele și ascultarea sa. Căci atât era de zelos și urât de iudei, încât Irod și-a imaginat că le-a făcut o foarte mare favoare iudeilor, omorându-l (cf. Fap. 12, 1-3; Irod …a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan și văzând că este pe placul iudeilor…).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 56.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 2) Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

 

Unii s-ar putea întreba: când Hristos S-a schimbat la față înaintea celor duși de către El în munte, li s-a arătat ca Dumnezeu sau în forma preîncarnată pe care o avea mai devreme? Dacă celor lăsați jos li S-a arătat în chip de slujitor, atunci celor care L-au urmat în munte li S-a arătat tot în chip de slujitor sau ca Dumnezeu? Ascultați cu atenție și, dacă puteți, în același timp fiți atenți și cu duhul. Evanghelistul nu spune doar că S-a schimbat, ci cu un amănunt în plus foarte folositor. Atât Matei, cât și Luca au pomenit aceasta: S-a schimbat la faţă, înaintea lor, și se pune astfel întrebarea: este posibil ca Hristos să se schimbe la față înaintea unora, iar înaintea altora nu? (Origen afirmă că Logosul are o relație individuală cu fiecare ființă rațională, relație care variază în funcție de progresul sau regresul spiritual al fiecăruia – n.tr.).

Vreți să fiți și voi martori ai schimbării la față a Mântuitorului? Priviți împreună cu mine la Iisus din Evanghelii, ca să fie lesne de înțeles. În Evanghelii poate fi privit și după trup, și după adevărata dumnezeire a Sa, putând fi văzut ca Dumnezeu după putința noastră de înțelegere. În acest chip a fost privit de către cei care au mers cu El în munte ca să fie deoparte, dar împreună cu El. Iar cei care nu merg în munte pot și ei să-I privească faptele, să-I asculte cuvintele, cuvinte care sunt înălțătoare. Înaintea celor care merg sus se schimbă Iisus la față și nu înaintea celor de jos. Atunci când se schimbă, fața Sa strălucește ca soarele, ca să se arate copiilor luminii care au lepădat lucrurile întunericului și s-au îmbrăcat cu armele luminii (cf. Rom. 13, 12). Aceștia nu mai sunt fiii întunericului sau ai nopții, ci au devenit fii ai zilei. Pășesc cinstit ca ziua. Făcându-li-Se cunoscut, va străluci înaintea lor nu doar ca un simplu soare, ci ca Cel care S-a arătat că este Soarele Dreptății.

(Origen, Comentariu la Matei 12.37, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 2) Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

Cu siguranță, Domnul S-a schimbat în acea slavă cu care va veni mai târziu în împărăția Sa. Schimbarea Sa a fost accentuată de splendoare și nu a redus cu nimic înfățișarea Sa exterioară, căci presupunem că trupul Său a devenit spiritual. Chiar și veșmintele I s-au schimbat într-un alb atât de puternic, încât un alt evanghelist spune: albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul (Mc. 9, 3).Ceea ce poate înălbitorul pământesc să facă este ceva material și supus atingerii, nu supranatural și ceresc, care păcălește ochii, putând fi văzut doar în vedenie

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 2) Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

Adevărat, Iisus strălucea precum soarele, arătând că este lumina care luminează pe tot cel ce se află în această lume (In. 1, 9). Soarele este soare pentru ochii trupești, iar Hristos este soare pentru ochii inimii. Veșmintele Sale sunt un simbol al Bisericii, căci veșmintele, dacă nu stau pe cel ce le-a îmbrăcat, cad grămadă la pământ. Pavel a fost precum cea mai de jos margine a acestor veșminte, el însuși spunând: Sunt ultimul dintre apostoli. La un veșmânt, marginea este ultima și cea mai mică parte a sa. Dar, așa cum acea femeie care s-a atins de marginea veșmintelor lui Iisus și s-a vindecat, la fel și Biserica, care s-a format între neamuri, a fost mântuită prin predica Apostolului Pavel.

(Fericitul Augustin, Predica 78, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 3) Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Hristos se schimbă la față pentru a-Și face cunoscută slava de pe cruce, pentru a mângâia pe Petru și pe ceilalți când vor fi martori Pătimirilor Sale și ca să ridice mintea lor la o înțelegere mai înaltă. Cei care L-au însoțit în munte aveau mai apoi să vorbească despre slava pe care trebuia să o împlinească în Ierusalim, adică despre slava Pătimirilor și a morții Sale pe cruce.

Însă Hristos nu numai că i-a dus la o gândire mai înaltă, ci a ridicat virtuțile lor pe o treaptă superioară pentru ca mai apoi să poate îndeplini poruncile ce li se vor da, pentru că tocmai le spusese: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mt. 16, 24) .Le-a pus apoi înainte pe Moise și pe Ilie, care erau gata să moară de zece mii de ori pentru cele rânduite Dumnezeu și pentru cei încredințați spre păstorire. Fiecare dintre ei pierzându-și viața, și-au aflat-o, căci amândoi au vorbit cu curaj înaintea tiranilor, unul cu cel egiptean, celălalt cu Ahab, vorbind în numele oamenilor fără de inimă și neascultători și erau pe punctul de a fi pierduți chiar de oamenii pe care i-au salvat, căci amândoi și-au dorit să îndepărteze pe oameni de la idolatrie. Cei doi nu erau oameni învățați. Moise grăia cu anevoie și era gângav, iar Ilie avea acea cruntă înfățișare (4 Reg. 1, 8), însă amândoi respectau de bună voie sărăcia. Moise nu s-a ostenit pentru câștigul lumesc, iar Ilie nu avut al său nimic altceva decât cojocul.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 56.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 3) Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Atunci când cărturarii și fariseii încercau să-L ispitească pe Iisus, El nu a vrut să le dea semnele ce ei le cereau, ci i-a lăsat fără cuvânt de apărare cu răspunsul pe care l-a dat. Însă, de data aceasta, le dă apostolilor un semn din cer pentru a le întări credința, coborând pe Ilie din locul unde se ridicase, iar pe Moise ridicându-l din cele mai de jos.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3, 17, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 4) Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.

Apuci pe un drum greșit, Petre, precum în al loc spune evanghelistul că nu știi ce spui. Nu căuta să faci trei colibe, ci caută doar adăpostul Evangheliei, în care se recapitulează legea și proorocii [observația lui Ieronim este menită să arate strânsa legătură dintre Vechiul (legea și prorocii) și Noul Testament – n. tr.]. Vrând să construiești trei colibe, nu faci decât să pui la un loc pe cei doi slujitori cu Domnul lor. Caută doar pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, căci aceste trei persoane sunt un singur Dumnezeu, Căruia trebuie să te închini în coliba inimii tale.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3, 17, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 4) Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.

Petru nu știa ce vorbește pentru că înainte ca Domnul să pătimească, să învieze și să aducă biruință asupră morții și stricăciunii, era imposibil ca Petru să fie cu Hristos și să i se permită să intre în corturile ce se sunt în cer. Aceste lucruri vor fi posibile doar după ce Domnul va învia și se va înălța la cer.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 200, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 4) Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.

Emoționat așadar de revelațiile lucrurilor tainice, apostolul Petru, nesocotind cele lumești și urând cele pământești, a fost cucerit de o izbucnire a dorinței de a avea parte de lucrurile veșnice. Umplându-se de bucurie la vederea celor ce se petreceau înaintea sa, își dorea să rămână cu Iisus acolo unde se împărtășea de slava văzută a Sa. De aceea a și spus Petru: bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: „Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. Însă Domnul nu i-a răspuns la propunere, nu pentru că ar fi fost rea, ci doar pentru că nu era potrivită, deoarece lumea putea fi mântuită doar prin moartea Sa. Iar în atenționarea Domnului, credința credincioșilor este chemată să fie cu băgare de seamă. Îndurând ispitele acestei vieți, trebuie să înțelegem că înainte să cerem slavă, trebuie să cerem îndurare. Șansa cea bună de a conduce pe alții nu poate veni înaintea unei vremi de suferință.

(Sfântul Leon cel Mare, Predica 38, 5,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 5) Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.

Cred că Dumnezeu, vrând să schimbe gândul lui Petru de a face trei colibe, în care, dacă ar fi fost după el, ar fi vrut să locuiască, îi arată un alt adăpost, unul mai bun și mai presus decât oricare altul: norul. Coliba la aceasta slujește, să aducă umbră celui care intră în ea și să-l adăpostească, lucru pe care l-a făcut și norul cel strălucitor. Dumnezeu a făcut în așa fel, încât parcă era un cort divin, atât era de strălucitor, ca să fie ca un model al învierii ce va să vină. Pentru că norul cel strălucitor aduce umbra sa peste cei drepți, îi ocrotește și-n același timp le aduce lumină și-i luminează. Cine ar putea fi acest nor strălucitor care îi umbrește pe cei drepți? Este poate puterea Tatălui, din care vine vocea care spune: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit îndemnând pe cei care sunt umbriți de către El să asculte doar de Domnul și de nimeni altcineva? Dumnezeu vorbește, ca întotdeauna, prin cei prin care voiește El s-o facă. Poate că norul cel strălucitor este Sfântul Duh, umbrind pe cei drepți și predând cuvintele lui Dumnezeu și spunând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit. Chiar m-aș aventura să spun că norul cel strălucitor este chiar Mântuitorul nostru.

(Origen, Comentariu la Matei 12.42, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 5) Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.

Pentru că Petru a întrebat fără chibzuință, nu se învrednicește ca Domnul să-i răspundă, însă răspunde Tatăl în locul Fiului, ca să se împlinească cuvântul Domnului: Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturisește despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis (In. 8, 18). Norul se arată strălucind cu putere și-i umbrește pe cei de acolo, ca cei ce caută corturi sau colibe lumești făcute din ramuri să ajungă să fie ocrotiți de umbra unui nor strălucitor. Apoi se aude și vocea Tatălui din cer, care mărturisește și-l învață pe Petru adevărul fără pic de greșeală și de fapt, învață, prin Petru, pe toți apostolii că Acesta este Fiul Meu Cel iubit. Lui trebuie să-I faci colibă și Lui trebuie să I te închini. Fiul Meu este deosebit de slujitorii Săi, Moise și Ilie. Ei, împreună cu tine, vor pregăti un sălaș pentru Domnul lor în lăcașul sfânt al inimii lor.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 5) Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.

Tatăl revelează pe Fiul atunci când se aude cu putere vocea ce se pogoară din cer. Prin ea, face cunoscută o mărturie ce vine de sus. Nimeni nu trebuie să se gândească că vocea lui Dumnezeu se poate auzi cu urechea trupească și nici că cineva ar putea atinge o ființă netrupească. Așa cum nimeni nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu (In. 1, 18; 1 In, 4, 12), la fel, nici nu L-a auzit. Cuvintele să-L ascultați au puterea să facă deosebirea necesară întrei cei ce s-au arătat pe munte, căci Dumnezeu poruncește să fie ascultat Hristos, și nu Moise sau proorocul care era cu ei, pentru că sosise vremea ca oamenii să pășească înainte și să treacă peste introducerea la împlinire, adică să treacă de la prefigurare la realitate (Vechiul Testament a prefigurat atât simbolic, cât și profetic Noul Testament și de aceea progresul de la unul la celălalt este definit ca progresul de la simbol la realitate, de la profeție la împlinire – n.tr.).

(Apolinarie, Fragmentul 85, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 5) Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.

O voce din nor s-a auzit zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L. Eu mă voi face cunoscut prin predica Sa și voi fi preaslăvit prin smerenia Sa, de aceea să-L ascultați fără să șovăiți. El este Adevărul și Viața, El este puterea și înțelepciunea Mea. Ascultați-L pe Cel pe care L-au prefigurat tainele legii și despre care au cântat gurile prorocilor. Ascultați-L pe Cel Care a răscumpărat lumea prin sângele Său, Care a legat răul și toate puterile sale (Apoc. 20, 2) și Care a rupt datoria păcatului și legăturile nedreptății. Ascultați-L pe Cel care a deschis calea către rai și Care prin durerea crucii pregătește pentru voi scările care duc în împărăția Sa.

(Sfântul Leon cel Mare, Predica 38, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 6) Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.

De ce s-au poticnit la auzul acestor cuvinte? Căci mai înainte, o voce asemănătoare se auzise la Iordan, fiind de față și mulțimea, însă nimeni nu s-a cutremurat. Iar după aceea, chiar și după ce au spus că a fost tunet, tot nu s-au înspăimântat (In. 12, 28-29). Cum de acum au căzut cu fața la pământ? Au căzut la pământ pentru că era singurătate, și înălțimea muntelui, și o deplină liniște, și o transfigurare plină de fior, și o lumină curată și un nor cere se întinsese. Toate acestea i-au înfricoșat. În orice parte ar fi privit, erau uimiți de ceea ce vedeau și de aceea au căzut cu fața la pământ, atât de teamă, cât și pentru a se închina.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 56.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 6) Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.

Prin vorbirea lor împreună se arată că cei doi proroci au vestit și ei același lucruri ca Iisus, chiar dacă au făcut-o într-un chip enigmatic. Cuprinși de spaimă la auzul lor, ucenicii au căzut cu față la pământ, de unde mai apoi i-a ridicat Iisus. Acest lucru ne arată că, dacă Iisus nu s-ar fi întrupat, dacă n-ar fi devenit un Mijlocitor între Dumnezeu și oameni și dacă n-ar fi întărit natura umană, ea n-ar fi fost în stare să reziste la auzul vocii lui Dumnezeu.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 199, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 7) Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”.

Din cauza a trei posibile motive au împietrit de teamă: fie pentru că știau că sunt păcătoși, fie pentru că au văzut că sunt acoperiți de un nor strălucitor, fie pentru că au auzit vocea lui Dumnezeu Tatăl. Slăbăciunea umană nu poate suporta vederea unei asemenea slave dumnezeiești, căci tremură din toată inima și din tot trupul său și cade la pământ… Dar Iisus S-a apropiat şi s-a atins de ei. Pentru că zăceau întinși la pământ și nu se puteau ridica, făcându-I-se milă, a venit și S-a atins de ei pentru ca prin atingerea Sa să le alunge teama și să redea putere trupurilor, zicând:Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Pe cei pe care i-a vindecat cu atingerea Sa, acum îi vindecă și de teamă prin porunca nu vă temeți. Mai întâi este alungată frica, pentru ca mai să poată fi împărtășită învățătura de credință.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 8) Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.

Fiți cu băgare de seamă la amănuntele acestui verset și vedeți dacă nu cumva l-am putea tâlcui astfel: Ucenicii au înțeles că Fiul lui Dumnezeu vorbise cu Moise pentru că El spusese mai înainte despre Dumnezeu că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască și au înțeles mărturia lui Moise despre Dumnezeu pentru că nu erau în stare să suporte strălucirea Sa și s-au smerit pe sine sub atotputernica mână a Sa.

Însă, după atingerea Cuvântului, și-au ridicat ochii și au văzut doar pe Iisus lângă ei, fără nimeni altcineva. Moise, adică Legea, și Ilie, adică proorocul au devenit una cu Evanghelia, adică cu Iisus. N-au rămas în continuare trei, ci au devenit una. Gândiți-vă la aceste lucruri într-un chip duhovnicesc.

(Origen, Comentariu la Matei 12.43, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 9) Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi”.

Cu cât erau mai mari lucrurile care se spuneau despre El,cu atât le era mai greu oamenilor din vremea aceea să le priceapă. Iar ocara crucii avea să complice toate acestea și mai mult, de aceea le-a cerut să nu spună nimănui nimic despre schimbarea Sa la față. Apoi le-a adus aminte din nou de Patimi și aproape le-a pomenit și motivul pentru care le-a poruncit să țină totul în taină. Căci nu le-a poruncit să nu spună nimănui niciodată nimic, ci (să aștepte – n.tr.) până când Fiul Omului Se va scula din morți, fără a le pomeni nimic de chinurile ce avea să le îndure, ci doar despre partea bună, a Învierii. Cerându-le aceasta, s-au supărat ucenicii? Chiar deloc, pentru că tăcerea care se ceruse de la ei se referea doar la vremea de dinainte de răstignire, pentru ca după aceea să se învrednicească de primirea Duhului. Minunile aveau să mărturisească pentru ei și orice ar fi spus de acum încolo, ar fi fost mai ușor de înțeles. Pentru că evenimentele petrecute au vestit puterea Sa mai lesne decât orice trâmbiță, evenimente pe care nimic nu ar fi putut să le împiedice să se petreacă.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 56.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 9) Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi”.

O prefigurarea a viitoarei împărății și a slavei biruinței Sale a fost văzută pe munte. Hristos nu voia ca oamenii să cunoască cele petrecute pe munte pentru că n-aveau să le creadă din cauza măreției lor și pentru că după o asemenea arătare în slavă, crucea care avea să urmeze ar fi făcut ca mințile care n-au învățat tainele dumnezeiești să se poticnească.

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

Ultimele din categorie