Duminica a 20-a după Rusalii. Învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16)

„Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime.” (Luca 7, 11) 

Luați seama cum leagă o minune de o alta. În exemplul anterior, la vindecarea slugii sutașului, era prezent acolo pentru că fusese chemat, dar acum s-a apropiat fără să fie chemat. Nimeni nu l-a rugat să îl readucă pe cel mort la viață, dar vine și o face din inițiativă proprie. Cred că a făcut această minune pentru a-i urma celeilalte.

„Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.” (Luca 7, 12)

Fiul Fecioarei l-a întâlnit pe fiul văduvei. A devenit un burete pentru lacrimile ei și viață pentru fiul său cel mort. Moartea s-a întors în vizuina sa și i-a întors spatele Celui biruitor.

„Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.” (Luca 7, 12) 

Cel adormit era dus la înmormântare și alai mare îl conducea la mormânt. Hristos, Viața și Învierea, îl întâlnește acolo. Hristos este biruitorul morții și al stricăciunii căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28). El l-a adus pe om la starea inițială și a eliberat trupul de limitele morții. S-a milostivit de văduvă și, pentru a-i opri lacrimile, i-a poruncit:Nu plânge! Și îndată cauza lacrimilor sale a fost alungată.

„Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!” (Luca 7, 13) 

Deși este un păcat grav pe care nu îl poți spăla singur cu lacrimile pocăinței, las-o pe maica bisericii să plângă pentru tine. Ea, care mijlocește pentru toți precum văduva pentru fii săi, este cea care suferă atunci când își vede fiii pierind din cauza păcatelor de moarte. Suntem inimă din inima sa, întrucât există și o inimă duhovnicească, despre care vorbește Sfântul Pavel, zicând: „Da, frate, eu te rog, fă-mi binele acesta în Domnul; linişteşte inima mea în Hristos!” (Filipeni 1, 20). Noi suntem inima Bisericii, întrucât suntem „mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 30; cf. 2 Corinteni 12, 12). Să o lăsăm pe cucernica maică să se tânguiască pentru noi, iar mulțimea să o ajute. Și nu numai mulțimea, ci toată lumea să se tânguiască pentru un bun părinte. La înmormântare te vei ridica, vei fi eliberat din mormânt, iar cei de la înmormântare vor sta neclintiți și vei începe să grăiești învățături de viață și toți se vor înfricoșa, căci mulți se îndreaptă după pilda unuia. Îl vor lăuda pe Domnul, Care ne-a ajutat să biruim moartea.

„Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: «Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.»” ​ (Luca 7, 14)

Hristos l-a înălțat pe cel care cobora în mormânt. Cum a făcut aceasta este spus limpede: „s-a atins de sicriu și a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”. De ce nu a fost de ajuns un singur cuvânt pentru a-l învia pe cel care zăcea mort? Ce a fost atât de greu la aceasta sau la cea dinainte? Ce e mai puternic decât Cuvântul lui Dumnezeu? De ce nu a făcut minunea printr-un singur cuvânt și a atins și mormântul? Pentru ca voi, dragii mei, să învățați că Trupul Sfânt al lui Hristos mântuiește oamenii. Trupul Cuvântului Atotputernic este Trupul vieții și a fost îmbrăcat cu puterea Sa. Cum fierul care se atinge de foc devine fier, în adevăratul sens al cuvântului, și își plinește funcțiile, așa și Trupul lui Hristos are puterea de a da viață și de a birui moartea și stricăciunea, căci este Trupul Cuvântului, dătător de viață. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să se atingă de noi și să ne mântuiască de lucrarea răului, de păcatele trupești și să ne unească întru asemănarea sfinților.

„Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.” (Luca 7, 16-17)

Să se afle în toată lumea că Domnul este Dumnezeu și deși apare sub asemănarea noastră, a dovedit o putere și o slavă dumnezeiască de nenumărate ori și în diverse chipuri. A alungat bolile și a mustrat duhurile necurate. Le-a redat orbilor vederea. În cele din urmă, a alungat moartea din trupurile oamenilor, moarte care a asuprit fără milă omenirea de la Adam și chiar și în vremea lui Moise, potrivit învățăturii lui Pavel. Fiul văduvei din Nain s-a ridicat din morți pe neașteptate și în chip minunat. Vestea minunii nu a rămas necunoscută poporului din Iudeea, ci a fost vestită ca un semn divin, iar gurile oamenilor s-au umplut de laudă.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 37, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)