În Postul Mare, în zilele de rând se posteşte post aspru, însă sâmbăta şi duminica postul primeşte ceva din lumina Învierii, veşmintele nu mai sunt întunecate, ci strălucitoare. Postul alimentar continuă, dar primeşte mângâierea Liturghiei, adică a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Această realitate deschide o lume a luminii şi bucuriei prin care omul înţelege taina postiri şi a hrănirii din Dumnezeu. Sunt zile de sărbătoare în lăuntrul postului.

În timpul săptămânii însă, se urcă pe culmile abstinenţei şi ale tăcerii rugătoare, şi în aceste zile de tristeţe şi de pocăinţă, Biserica a făcut un compromis liturgic, păstrând ajunarea specifică Postului Mare, însă permiţând Împărtăşirea în timpul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţită, care este un ritual extins al împărătşirii. Ea diferă de celelalte Liturghii ale ortodoxiei, în sensul că în timpul ei nu se săvârşeşte Jertfa cea fără de sânge. Aceasta este săvârşită în Duminica anterioară, iar Liturghia Darurilor este o pregătire a comuniunii euharistice.

Omul liturgic, care trăieşte vibrant ritmul temporal al înveşnicirii în Biserică, nu poate fi rupt de Euharistie, dorul după hrănirea cu Dumnezeu devenind aerul pe care sufletul îl respiră în tot anul bisericesc, dar mai ales în post. În istoria Bisericii, credincioşii nu puteau  trăi chiar şi o săptămână fără Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu, aşa că Biserica a rânduit o astfel de rânduială liturgică pentru împărătşirea lor.

Dacă dorim să înţelegem originile şi sensul litrugic al acestui ritual trebuie să înţelegem practica împărtăşirii frecvente şi iubirea nesfârşită pentru Trupul şi Sângele Domnului. Nevoia de Liturghia Darurilor a venit din nevoia împărtăşirii, nu de câteva ori pe an, ci în fiecare săptămână sau chiar mai des.

Dacă creştinii se împărătşesc rar, ar trebui şi Liturghia să fie săvârşită mai rar, ori chiar fundamentul ortodoxiei înseamnă Liturghie zilnică, ritm liturgic şi euharistic neîntrerupt şi trăire a Tainelor lui Dumnezeu în fiecare clipă. În lumea protestantă, Liturghia s-a atrofiat şi a devenit o simplă ananmneză, săvârşită simbolic şi apoi înlocuită cu citiri din Scriptură.  Lipsa Liturghiei în viaţa Bisericii duce însă la moarte spirituală, căci fără hrana cea nemuritoare, Biserica se asfixiază şi moare. Biserica adică Trupul lui Hristos devine o instituţie amorfă, chiar dacă încă onorabilă, bazată pe principii raţionaliste şi cu resorturi de putere. Acest lucru s-a întâmplat prin reformă. Prin Liturghie se înţelege toată viaţa Bisericii şi orice aspect al comuniunii eclesiale devin vii şi lucrătoare prin Liturghie: Homiakov spunea: „Creştinismul este înţeles de cei ce înţeleg Liturghia”.

Postul este tocmai lupta acerbă cu păcatul din noi, care devine arzătoare prin abstinenţă şi dureroasă cu sufletul dependent de păcat. De aceea avem nevoie de Liturghie, aşa cum avem nevoie de aer, iar Liturghia Darurilor tocmai acest lucru arată: că nu putem să postim de acestă lume fără a ne hrăni cu cea de dincolo, nu putem flămânzi de cele pământeşti fără a ne hrăni cu Dumnezeu. Postul este recăpătarea conştiinţei euharistice a lumii, reintrarea în rai şi aşezarea noastră acasă, în odihna iubirii Mirelui ceresc. Ori Împărăţia lui Dumnezeu este tocmai ospăţul nemuritor cu Mielul lui Dumnezeu, Euharistia permanentizată şi devenită tot în persoanele umane iubitoare de Hristos. Firea cea căzută are nevoie de hrană cerească pentru a lepăda automatismele păcatului, dependenţa de plăcere şi evitarea durerii. Postul fără Euharistie este un simplu exerciţiu de virtuozitate ascetică, iar Euharistia fără post este prezentarea la nuntă fără pregătire.

Liturghia Darurilor este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei seara, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor, dăruind hrana cea mântuitoare, care dă viaţă lumii. În acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă, vădindu-şi originea şi destinaţia cerească. Postul dinaintea Liturghiei este aşadar cu adevărat foame şi sete (şi la propriu) pentru Dumnezeu, urmate de hrana şi băutura cea de nemurire. Cei bolnavi, bătrânii care nu pot posti şi copiii au sâmbetele şi duminicile pentru a se împărtăşi. Postul negru dinaintea Liturghiei Darurilor este un maraton al veşnicei şi o proorocie a veacului viitor.