Sfântul Longhin, sutașul – drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Longhin, sutașul – drumul spre sfințenie

    • Sfântul Longhin, sutașul
      Sfântul Longhin, sutașul – drumul spre sfințenie

      Sfântul Longhin, sutașul – drumul spre sfințenie

Crezând în Dumnezeu, după ce a păzit mormântul din care înviase Hristos, Sfântul Longhin și-a părăsit slujba de sutaș, pentru a propovădui dreapta credință, alegând mai degrabă să fie omorât, decât să viețuiască după legile închinătorilor la idoli.

Având slujba de sutaș sub ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii, și primind poruncă să păzească mormântul Domnului, el este cel care, văzând mulțimea de minuni, a strigat „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”. Neprimind arginții iudeilor ca să ascundă Învierea și părăsindu-și slujba de sutaș, a mers să propovăduiască dreapta credință, iar pentru acest lucru i-a fost tăiat capul cu sabia, așa cum au pierit și ceilalți doi ostași dimpreună cu el.

Fiindu-i aruncat capul într-un morman de gunoi, acesta a fost descoperit ani mai târziu de către o femeie oarbă, căreia Sfântul Longhin i s-a arătat în vis și i-a promis vindecarea. Tămăduită fiind, a văzut în vis și cum fiul ei, care murise de curând, se afla împreună cu Sfântul Longhin, în ceruri, iar capul Sfântului Mucenic l-a dus într-o biserică, pentru închinare.