De ce 25 decembrie?

Documentar

De ce 25 decembrie?

    • Nașterea Domnului
      De ce 25 decembrie? / Foto: Oana Nechifor

      De ce 25 decembrie? / Foto: Oana Nechifor

Oricât de curioasă ar părea, mai există o cale de a găsi originile Crăciunului pe 25 decembrie și anume cu ajutorul Paștelui.

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume vor sărbători Nașterea Domnului. Colindele de bucurie, Sfânta Liturghie, cadourile frumos împachetate și mâncărurile alese, sunt caracteristicile aceastei sărbătoari. Însă unde își are originea Crăciunul și cum a ajuns data de 25 decembrie să fie asociată cu nașterea lui Iisus?

Sfânta Scriptură nu oferă prea multe detalii despre acest lucru. Mărturii despre sărbătorirea nașterii nu se întâlnesc, cu atât mai puțin ziua în care Domnul S-a născut. Nici dovezile extra scripturistice nu sunt mai numeroase, neîntâlnindu-se nicio mențiune la scriitori creștini timpurii precum Irineu sau Tertulian. Origen (165-264 d.Hr.) se află însă la extrema opusă, luând în râs aniversările nașterilor, considerându-le practici păgâne; pentru noi, o mărturie puternică a faptului că la acea dată nașterea lui Iisus nu era celebrată prin festivități.

Abia pe la anul 200, se cunoaște de la Sfântul Clement Alexandrinul că unii creștini propuseseră niște date pentru sărbătoarea Crăciunului însă, în mod surprinzător, data de 25 decembrie nu figura printre ele. Exista o incertitudine vădită asupra zilei în care Se născuse Hristos, dar și un interes considerabil de a se afla care era aceasta.

Mai târziu, în veacul al IV-lea găsim dovezi despre cele două date larg recunoscute de sărbătorire a Crăciunului, cea de 25 decembrie (în vest) și de 6 ianuarie (în special în Egipt și Asia Minor, Biserica armeană păstrând și astăzi această dată). Data de 25 decembrie este pomenită într-un calendar roman ce înregistrase zilele în care muriseră diferiți episcopi și mucenici creștini. Acolo, la ziua de 25 se spune că: natus Christus in Betleem Judeae (Hristos S-a născut în Betleemul Iudeii). Puțin mai târziu, pe la anul 400 d.Hr., Fericitul Augustin menționează un grup local de creștini opozanți, donatiștii, care se pare că sărbătoreau Crăciunul pe 25 decembrie, dar care refuzau sărbătorirea Epifaniei pe 6 ianuarie. Dovezile spun că ei reprezentau o tradiție creștină din Nordul Africii.

Deci, la aproape 300 de ani de la nașterea lui Iisus, găsim în sfârșit oameni care așează ziua nașterii în mijlocul iernii. Dar cum s-au stabilit cele două date (25 decembrie și 6 ianuarie)? Astăzi există două teorii care răspund la această întrebare, una destul de larg răspândită și una foarte rar auzită în afara cercurilor teologice (deși este de o dată mult mai veche).

Prima este cea care afirmă ca originile datei Crăciunului sunt împrumutate din sărbătorile păgâne, de la Saturnaliile romane aflate la finele lui decembrie sau de la popoarele barbare care își aveau sărbătorile cam tot pe la această vreme. Se vehiculează că intenționat creștinii au ales ziua de 25 decembrie (ziua Soarelui invincibil, sărbătoare instaurată de către împăratul Aurelian în anul 274 d.Hr.) pentru a răspândi mai ușor creștinismul. Astfel, Crăciunul semănând unei sărbători păgâne, ar fi fost îmbrățișat cu o mai mare ușurință de către mai mulți dintre păgâni. În ciuda popularității de astăzi, această teorie nu-și are dovezi în nicio scriere creștină veche. Autorii creștini ai vremii n-au făcut nicio legătură între solstițiul de iarnă și nașterea lui Iisus.

Abia în veacul al XII-lea, un comentator biblic sirian afirmă că sărbătoarea Crăciunului a fost mutată de la data de 6 ianuarie la 25 decembrie pentru a coincide cu cea a Soarelui invincibil. Ideea a fost răspândită și mai mult în veacurile XVIII și XIX de cercetători în studiul religiilor comparate care au afirmat că, neștiind când S-a născut Hristos, creștinii au asimilat sărbătoarea păgână a solstițiului în scop propriu.

Deși multe dintre studiile recente au dovedit că anumite obiceiuri păgâne au fost împrumutate mai târziu de către creștini, oferindu-le o altă simbolistică, această teorie prezintă probleme întrucât prima mențiune a datei Crăciunului (de la anul 200 d.Hr.) și cea mai veche sărbătorire a sa (cca. 250-300), provin dintr-o perioadă în care creștinii nu împrumutau tradiții păgâne de acest gen. Este recunoscut faptul că multe din elementele timpurii ale cultului creștin puteau fi cu ușurință înțelese de către păgâni, însă în primele secole, minoritatea creștină care era supusă prigoanelor se preocupa mai degrabă de a se deosebi de majoritate, mai cu seamă de jertfele, jocurile și sărbătorile lor decât de a se asemăna cu ei. Lucrurile se vor schimba, însă, în timpul lui Constantin cel Mare și odată cu recunoașterea creștinismului, ca mai târziu chiar mari conducători ai Bisericii (Papa Grigorie cel Mare) să recomande reinterpretarea unor lucruri ce au aparținut păgânilor (de ex. templele). Însă data de 25 decembrie se pare că exista înainte de 312 (donatiștii), înainte de Constantin cel Mare și înainte de convertirea sa.

Apoi în Constantinopol, Crăciunul se pare că a fost introdus în anul 379/380. Dintr-o predică a Sfântul Ioan Gură de Aur, aflăm că în Antiohia acesta era sărbătorit dintotdeauna pe 25 decembrie. De aici, sărbătoarea s-a răspândit în Alexandria pe la anul 432 și în Ierusalim un secol mai târziu.

Oricât de curioasă ar părea, mai există o cale de a găsi originile Crăciunului pe 25 decembrie și anume cu ajutorul Paștelui.

Astfel, Nașterea Domnului este în contrast cu tradițiile care însoțesc ultimele zile ale lui Iisus. Toți cei patru evangheliști prezintă date despre aceasta cu mici diferențe de relatare, iar până la mijlocul secolului al doilea, Paștele devenise deja o sărbătoare de sine stătătoare, precum afirmase și Sfântul Apostol Pavel: căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi, de aceea să prăznuim (1 Cor. 5, 7-8).

În jurul anului 200, a fost făcut cunoscut calculul în urma căruia ziua de 14, Nisan (ziua răstignirii, conform Evangheliei de la Ioan), din anul în care Iisus a pătimit, este echivalentă cu 25 martie în calendarul roman (solar). Martie 25 este desigur cu nouă luni înainte de 25 decembrie, dată care mai târziu a fost recunoscută ca zi de prăznuire a Bunei Vestiri. Cu alte cuvinte, se credea că Hristos a fost zămislit și răstignit în aceeași zi și că s-a născut exact nouă luni mai târziu, pe 25 decembrie. Această idee apare într-un tratat creștin anonim din veacul al IV-lea din Nordul Africii (Despre solstiții și echinocții) care spune: în calenda a opta a lui aprilie în luna lui martie (25 martie), este ziua patimilor Domnului și a zămislirii Sale. Căci în ziua în care a fost zămislit în aceiași zi a și murit. Bazându-se pe aceasta, tratatul datează nașterea lui Hristos la solstițiul de iarnă. Același lucru îl spune și Fericitul Augustin (399-419 d.Hr.) în lucrarea sa Despre Sfânta Treime: Se crede că Iisus a fost zămislit pe 25 martie, în aceiași zi în care a suferit; deci pântecele Fecioarei, în care a fost zămislit, unde nici un muritor nu a fost născut, corespunde cu noul mormânt în care a fost îngropat, unde nici un om nu mai fusese așezat, nici înainte și nici după. Dar s-a născut, după tradiție, pe 25 decembrie.

Și în Răsărit s-a aplicat aceeași analogie, însă cei de aici, în loc să folosească ziua de 14 Nisan din calendarul ebraic, au folosit ziua de 14 a primei luni din primăvară (Artemisios) din calendarul grecesc, 6 aprilie pentru noi, și de aici adăugând nouă luni s-a ajuns la 6 ianuarie. Astfel, avem creștini în două părți ale lumii care, calculând nașterea lui Iisus pe baza faptului că zămislirea și răstignirea s-au petrecut în aceeași zi (25 martie și 6 aprilie) ajung la o concluzie asemănătoare, dar totuși diferită (25 decembrie și 6 ianuarie).

O astfel de legătură între zămislirea și răstignirea lui Iisus va părea cu siguranță stranie pentru unii cititori însă ea oglindește înțelegerea timpurie a faptelor mântuitoare. Credința aceasta își găsește ecou și în tradiția rabinică, potrivit căreia lumea a fost creată, Patriarhii s-au născut și  strămoșii vor fi înviați când vremea va rândui, în luna Nisan. De aceea, credința că proorocii lui Israel au murit în aceeași zi în care au fost zămislisiți sau născuți a reprezentat factorul cheie care i-a făcut pe creștinii primelor veacuri să stabilească data de 25 decembrie drept ziua în care Hristos s-a născut.

Așadar, ziua de 25 decembrie ca dată a Nașterii Domnului nu se datorează influențelor păgâne asupra practicii bisericești. Nu putem fi totalmente siguri că este chiar ziua în care s-a născut Hristos, dar ea fost așezată în întregime prin eforturile creștinilor din timpul primelor secole. Iar sărbătoarea păgână a soarelui, instituită de împăratul Aurelian la vremea solstițiului de iarnă ar putea fi mai degrabă o tentativă de a păgâniza o dată deja semnificativă pentru creștini.

Citește despre: