Evanghelia după Matei consemnează evenimentul astfel: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 16-18).

Crimele lui Irod cel Mare

Este adevărat că Iosif Flaviu nu înregistrează uciderea copiilor nevinovați din Betleem. Totuși, el consemnează un număr mare de crime nemiloase săvârșite de către Irod, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță.

Irod a fost încoronat „rege al iudeilor” de Senatul roman în anul 40 î.Hr., în Roma. Era, totuși, un rege fără regat. La întoarcerea sa în Israel, el a primit o armată romană și a putut să cucerească Ierusalimul. Prima sa poruncă a fost aceea de a-i elimina pe regii israeliți din dinastia Hasmoneană, predecesori lui. Matatia Antigonus a fost executat cu ajutorul lui Marc Antoniu și Irod a ucis 45 oameni de frunte ai partidului lui Antigonus în 37 î.Hr. El a dispus ca bătrânul Ioan Hyrcanus al II-lea să fie strangulat din cauza unui presupus complot pentru răsturnarea lui Irod în 30 î.Hr.

Irod a continuat să elimine membrii familiei Hasmoneane. El l-a ucis pe cumnatul său, Aristobul, în vârstă de 18 ani, care, la momentul respectiv, era Marele Preot. El a fost înecat în 35 î.Hr. de către oamenii lui Irod în piscina din palatul de iarnă din Ierihon, deoarece Irod credea că romanii l-ar favoriza pe Aristobul ca domnitor al Iudeii în locul lui. El a dispus, de asemenea, ca soacra sa, Alexandra (mama soției sale, Mariamne) să fie executată în 28 î.Hr. El a ucis-o chiar și pe cea de-a doua sa soție, Mariamne, în 29 î.Hr.

De asemenea, a dispus ca trei dintre fiii săi să fie uciși. Primii doi, Alexandru și Aristobul, fiii lui Mariamne, au fost strangulați în Sevastia (Samaria), în anul 7 î.Hr. și îngropați la Alexandrium. Ultimul, cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod, a fost Antipater, care a fost îngropat fără ceremonie la Hyrcania

Intensificarea crimelor în ultimii ani de viață

Irod cel Mare a devenit de-a dreptul paranoic în ultimii săi patru ani de viață (8-4 î.Hr.). În anul 7 î.Hr., a dispus ca 300 de lideri militari să fie executați. Altă dată, a dispus ca o serie de farisei să fie executați în același an, după ce a aflat faptul că i-au prezis soției lui Pheroras (Pheroras a fost fratele mai mic al lui Irod și tetrarh în Pereea) că, prin hotărârea lui Dumnezeu, tronul lui Irod va fi luat de la el și de la urmașii săi și puterea regală îi va reveni ei și lui Pheroras și copiilor lor. Astfel de profeții circulând în împărăția lui, nu este de mirare Irod a vrut să-L omoare pe Iisus atunci când magii au dezvăluit că s-a născut noul „rege al iudeilor” (Matei 2:1-2). Toate aceste acte de cruzime ale regelui Irod cel Mare sunt consemnate de către Iosif Flavius în lucrarea sa, Antichități iudaice, cărțile 15-17.

Macrobius (cca. 400 d. Hr.), unul dintre ultimii scriitori păgâni din Roma, în lucrarea sa, Saturnalia, a scris: „Când a auzit că Irod, împăratul iudeilor, a ordonat ca fiul său să fie ucis, ca parte a actului de ucidere băieților de până la doi ani, el (împăratul Augustus) a remarcat: Este mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul său”. Deși afirmația este contestată, deoarece este posibil ca Macrobius să fi primit deformat unele dintre faptele sale istorice, dar el ne-ar putea da și o referință cronologică. Dacă a făcut referire la moartea lui Antipater, în anul 4 î.Hr., sacrificarea pruncilor ar fi fost unul dintre ultimele, dacă nu chiar ultima crimă brutală a lui Irod, înainte de moarte. De asemenea, referința la uciderea copiilor arată faptul că aceasta era cunoscută în vremea lui Macrobius și că nu era contestată de către popoarele păgâne.

De ce nu a consemnat Iosif Flaviu uciderea pruncilor?

Există câteva explicații posibile pentru faptul că Iosif Flaviu nu a consemnat evenimentul uciderii copiilor. În primul rând, el a scris la sfârșitul primului secol și este posibil să nu fi cunoscut acest eveniment, care s-a petrecut cu aproape 100 de ani înainte. Mărturie pentru aceasta stau câteva întâmplări foarte importante, care nu au fost notate de Iosif.

În al doilea rând, se pare că masacrul nu ar fi fost așa de mare ca în înregistrările ulterioare din istoria Bisericii. Tradiția bizantină plasează numărul copiilor la 14.000 iar tradiția siriană spune că 64.000 de copii nevinovați au fost uciși. Cu toate acestea, profesorul William F. Albright, șeful societății americane de arheologie din Țara Sfântă, estimează că populația din Betleem, la momentul nașterii lui Iisus era de aproximativ 300 de persoane, plasând numărul copiilor mai mici de doi ani sub cel de 20. Având în vedere celelalte acte oribile ale lui Irod, un eveniment de o mică amploare ca acesta nu ar fi fost unul menit să fie remarcat.

Așadar, uciderea copiilor nevinovați este neatestată în consemnările laice, dar plauzibilitatea istorică a acestui eveniment este în concordanță cu caracterul și acțiunile lui Irod cel Mare. Pe lângă uciderea dușmanilor, el nu a avut mustrări de conștiință în uciderea membrilor familiei sale și prietenilor. Irod nu s-ar fi gândit de două ori cu privire la uciderea câtorva copii dintr-un sat mic și obscur la sud de Ierusalim, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță, chiar dacă acesta a fost unul dintre ultimele sale fapte mișelești pe care le-a comis înainte de a muri. Pe când Irod era pe moarte, cuprins de durere și agonie oamenii lui Dumnezeu au fost de părere că Irod suferea aceste lucruri deoarece „Dumnezeu l-a pedepsit pentru numeroasele sale nelegiuiri”(Antichități Iudaice, cartea 17).