Ce poți spune cuiva care crede că e mulțumit și care crede că nu dorește mai mult dincolo de satisfacțiile trupești, cu atât mai mult cu cât recunoaște existența a ceva dincolo de acestea, mai nobil și mai frumos, dar nu vrea să caute aceasta?

Păi, să nu spui nimic, maică, să te faci că plouă și să te rogi pentru el, să vorbești cu Dumnezeu, că el nu ascultă. Firea căzută a omului e atât de stricată încât atunci când îi spui cuiva să facă ceva, el face invers.

Păi, să nu spui nimic, maică, să te faci că plouă și să te rogi pentru el, să vorbești cu Dumnezeu, că el nu ascultă. Firea căzută a omului e atât de stricată încât atunci când îi spui cuiva să facă ceva, el face invers. Nu te-ascultă nimeni. Dar aveți încredere, pentru că, de va fi omul acesta de bună credință, va asculta vocea darului lui Dumnezeu făcut lui la cădere: durerea.

Da, mare taină durerea. Văzând Dumnezeu cum alege făptura Lui cea minunată întunericul cel din afară al plăcerilor senzuale în locul Luminii, care era viața lui cu Dumnezeu, l-a îmbrăcat cu haine de vreme rea. Haina aceasta este urzită cu fire din milostivirea dumnezeiască. Și, când păcatul îl rănește pe om, e rănită și mila lui Dumnezeu, iar durerea pe care o simte omul, este, de fapt, durerea lui Dumnezeu rănit de păcatul meu. Dumnezeu S-a făcut de la început părtaș suferinței umane, întrupându-Se ca milă în carnea lui cea căzută. Acesta este darul durerii. Fără acest dar, omul ar fi murit definitiv, crezându-se singur în iadul stricăciunii care urmează viețuirii fără Dumnezeu. Așadar, când cineva pornește pe un drum greșit, drumul acesta îi va aduce plăcere, că după ea a luat-o pe acest drum, dar, fiind însetat de absolut, îl va căuta acolo unde nu este, în plăcerile acestea efemere. Și așa, va alerga mereu și mereu după mai multă plăcere umplându-se tot mai mult de stricăciunea celor pe care le consumă pentru a o obține. Dar Dumnezeu vine cu mila Lui, care este durerea. Îi place omului să mănânce peste măsură și fără rânduială? Ori o să facă pietre la fiere, ori va deveni obez și, aceste suferințe îl vor opri și-l vor determina să se întrebe: oare de ce? Și va afla. Durerea îl va conduce la întâlnirea cu Bucuria pe care o tot căuta. Sunt oameni care-L descoperă pe Dumnezeu târziu. Dumnezeu are pentru fiecare locuri speciale de întâlnire și mai multe. Sunt oameni care nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu la bine. Aceia țin neapărat să-L cunoască la rău. Dumneavoastră rugați-vă ca această persoană dragă să-L cunoască înainte de a-i fi foarte rău, de exemplu. Să aveți încredere în Dumnezeu că lucrează, pândiți-L. Dacă unii oameni ajung mai târziu decât ar fi cazul, la Biserică, este numai din cauza noastră care suntem în Biserică. Maică, avem o nemaipomenită râvnă să-i alungăm din Biserică. Și suntem pe specialități: mai întâi, suntem niște băbuțe specializate pe băieții care au părul sculat așa, cu gel. Ce-aveți, bre, cu ei? Au pus și ei niște gel din acela ca să fie mai frumoși! Nu sunt și printre dumneavoastră surioare care se fac mai „frumoase” dându-și cu ruj și cu fond de ten? Mai sunt unii care își pun cercei. Aici să-i învățați să nu-și găurească nasul, să-și lipească cercelul. Sunt acum cercei cu clips din acela, și când le-o trece îl dau jos și gata, care-i problema dumneavoastră? Ei au o problemă, că altfel n-ar face asta. Lăsați-i să vină la Domnul așa, cu cercei. Eram odată într-o biserică și era un om care făcea gălăgie, se purta urât. Și lumea zicea: „Părinte, să-l dăm afară, că acesta are drac.”. Dar zice părintele: „Cum așa? Săracul, s-a chinuit să-l aducă pe dracul aici și voi vreți să-l trimiteți unde vrea să-l ducă acela?”. Sunt apoi specialiștii „moralei” care-i alungă pe noii veniți spunându-le mereu ce nu e bine și ce nu e frumos la ei. Nu, maică, nimeni nu învață nimic dintr-o astfel de morală. Singura soluție e rugăciunea. E nevoie să-i „pârâm” lui Dumnezeu. Să-i duceți pe targă la Biserică… știți care-i targa, nu? Pomelnicul. Ești credinciosul familiei? Ești apostol! Te-a numit Dumnezeu acolo apostol, martorul iubirii Lui acolo. Să ne rugăm și să avem încredere că Dumnezeu lucrează cu fiecare și ne ascultă rugăciunea și o împlinește la plinirea vremii fiecăruia. Noi toți ne credem Dumnezeu: că acela n-ar trebui să mănânce atât, acela n-ar trebui să înjure și, ne repezim să-i învățăm cicălindu-i și judecându-i. Să-L cicălim numai pe Dumnezeu. Să ajungem la rugăciunea permanentă, cum zice părintele Rafail.

Dar cum să se roage omul permanent? Dacă mie îmi vine să zic: „Ia, uite la părintele acesta cum se uită la mine!” – ei, nu, iată că se uită frumos, sărut mâna, Părinte – da’ să zicem că nu se uită frumos și zic cum am zis. Ce-am făcut? L-am judecat. Dar dacă zic: „Doamne, ia uite cum se uită la mine!”, m-am rugat. Și dacă până seara o ții așa: „Doamne, ăla m-a înjurat, Doamne, ăla mi-a luat pantofii, Doamne, ăla îmi face cutare”, n-ai făcut rugăciune permanentă? Ai făcut! Așa începem, cu Doamne. A venit o băbuță la mine și mi-a spus: „Maică, eu nu pot să mă las de drăcuit, nu pot, până să-mi dau seama, au ieșit vreo trei din gură”. Eu zic: „Și, bre, te-apucă așa, când stai de vorbă, când mănânci, când dormi?”. „Nu, zice, m-apucă numai când mă-nfurii” „Și, când nu ești furioasă ce faci?” „Ei, ce să fac, îmi văd de treabă.” „Ei, vezi-ți de treabă, dar zi: Doamne, ajută! Doamne, miluiește! Zi tot timpul când nu ești furioasă Doamne, miluiește! și când te înfurii zii cu necuratul.” A venit după vreo două săptămâni și zice: „Acum când mă înfurii, mă trezesc zicând furioasă: Doamne, miluiește!”. Maică, se fac niște noi sinapse de’alea pe creier în locul celor vechi! Îndrăzniți!

Citește alte articole despre: mulţumire, bucurie, durere, satisfacție, necurat, timp, furios, Dumnezeu, rugăciune, om

De la același autor

Ultimele din categorie