Cultura nu-i altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, după cum afirma dirijorul și compozitorul Sergiu Celibidache, la ale cărui interpretări faceți referire ori de câte ori sunteți întrebat ce muzică ascultați. Ce formă de libertate îl caracterizează pe artistul Vladlen?

Cea mai frumoasă și curată formă de libertate este atunci când creez, pentru că mă aflu ori în atelierul meu, ori în cadrul lucrărilor pe care le creez și atunci simt că pot să mă manifest simplu și adevărat, așa cum simt. Atunci mă simt cel mai liber.

În emisiunea „Oameni de poveste” ați afirmat că „nu duceți lipsă de inspirație”. Azi, din ce motiv puteți spune același lucru? 

Mă simt continuu inspirat. Simt că singurul obstacol între ceea ce gândesc, ceea ce simt și materializarea acestor gânduri este timpul. De multe ori, nu îmi ajunge timpul să realizez tot ceea ce gândesc. Probabil călătoriile sunt izvorul cel mai important de inspirație și, bineînțeles, relația cu Dumnezeu, credința. De acolo mă inspir. Acolo simt că e universul meu și încerc să transpun, să materializez ce simt.

Călătoriile despre care povestiți sunt parte din viața profesională?

Tocmai m-am întors din Shanghai, China. A fost o îmbinare între viața profesională și cea personală. Soția mea are un frate acolo și l-am vizitat. Perioada însă a coincis cu Shanghai Art Fair, unde am avut ocazia să vizitez cele mai importante galerii din Asia și din Europa care sunt prezente la acest târg. Bineînțeles, tocmai s-a încheiat Art Basel din Paris și am mers și acolo. A fost o relație frumoasă între aceste două călătorii.

Care ar fi destinațiile unde v-ați reîntoarce?

Acum pregătim o călătorie în Argentina, în America de Sud. De asemenea, m-aș reîntoarce oricând în Cuba, în Egipt, în Mexic și Coasta Caraibelor.

Ați menționat adesea că Iașul trăiește un soi de renaștere culturală și că administrația orașului a primit cu deschidere inițiativele de a avea mai multe opere expuse în spațiul public. Credeți în continuare că Iașul este un loc prielnic pentru viața profesională a tinerilor artiști, a oamenilor de cultură?

Da, sunt convins. Sunt implicat personal în organizarea unor evenimente dedicate artei. Sunt, de asemenea, curatorul Centrului Internațional de Artă Contemporană, Baia Turcească, unde organizăm numeroase expoziții, invităm artiști tineri și nu numai.

Cum sunt puși în valoare tinerii artiști în cadrul acestor evenimente?

Încercăm să-i punem în relație alături de artiști consacrați internațional, avem și expoziții foarte importante, evenimente precum Luna Sculptorilor Români, Romanian Creative Week, Serile Filmului Românesc, Festivalul de Dans Contemporan, Bienala de Arhitectură. Astfel, la Iași este un mediu efervescent, propice dezvoltării creative a tinerilor artiști. 

Povestiți-ne despre participarea în cadrul evenimentul dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria „Femeile Pictore și sculptore” și cât de important credeți că este acest eveniment pentru lansarea tinerilor sau, în general, a femeilor din zona picturii și a sculpturii?

La Baia Turcească, odată cu împlinirea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, am organizat, în parteneriat cu Art Safari de la București, o expoziție foarte interesantă, intitulată „Femeile pictore și sculptore”. Am expus o serie de lucrări din arta modernă românească ce au făcut parte din creația artistelor, membrii acestei asociații fiind chiar „femeile pictore și sculptore”. Această asociație fiind protejată sau susținută de către Regina Maria. Câteva piese din colecția personală, cât și două-trei lucrări ale Reginei Elisabeta au fost expuse, dar partea frumoasă a acestei expoziții a fost și faptul că am expus artiste ieșene, contemporane, alături de nume sonore ale artei moderne românești. Și atunci, practic, am creat o continuitate benefică pentru artistele din Iași și pentru public.

V-ați născut în Republica Moldova și spuneți: „am simțit mereu rădăcinile mele de acolo”. Printre capitalele lumii în care v-ați expus lucrările publicului se numără și Chișinăul. Sunteți și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Cum se simt revenirile în Moldova pentru un artist care s-a format în România, la Iași, începând cu anul 1991, și care numește acest oraș acasă?

Da, Iași este acasă pentru mine, dar fiind și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Chișinău, sunt într-o relație permanentă și strânsă cu colegii de acolo, și încerc să fiu activ. De exemplu, invităm artiști din Chișinău destul de des cu expoziții la Iași. Încercăm să creăm punți de comunicare, participăm la simpozioane de creație. Recent am fost la Ungheni, unde s-a reluat un simpozion de tradiție, a mai fost organizată o ediție la care am participat alături de alți autori din România, alături de artiști din București, din Iași și nu numai. Astfel, menținem o relație caldă și permanentă cu artiștii din Moldova, pentru că sunt și ei, ca și mine de altfel, artiști ai României – și reușim să organizăm numeroase proiecte în comun. Urmează anul viitor să ducem și la Chișinău „Luna Sculptorilor Români”, proiectul nostru care deja ia o amploare extraordinară. La Târgu Jiu vor fi organizate trei mari expoziții, inclusiv vernisajele artistului Laurențiu Mogoșanu de la Centrul de Cercetare și Documentare „Constantin Brâncuși”. La Constanța se va marca evenimentul prin amplasarea unei opere de Aurel Vlad în fața Muzeului de Artă, în timp ce la Bârlad vor expune artiștii Costin Ioniță și Bogdan Nueleanu, la Muzeul „Vasile Pârvan”. La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va avea loc expoziția „Sculptura basarabeană de secol 21”. La Chișinău, Mihai Țopescu va expune la Muzeul Național de Artă, iar Mircea Cantor la Muzeul de Istorie, totul culminând cu o impresionantă expoziție colectivă la Centrul Expozițional Brâncuși din capitala Republicii Moldova. Cred eu că este un moment extraordinar pentru sculptura românească, e un moment frumos în care putem fi cu toții împreună în cadrul unui proiect dedicat nașterii marelui Brâncuși.

Sculptorul Brâncuși s-a născut pe 19 februarie, 1876. Acest proiect se desfășoară an de an în luna februarie?

Da, începe pe 19 februarie și se încheie în martie-aprilie. Cred că anul acesta se va încheia în aprilie.

Menționați faptul că în urma primei ediții a proiectului, inițiatorul Andrei Apreotesei v-a invitat să colaborați și ați făcut-o cu succes în toate cele cinci ediții. Povestiți-ne despre efortul personal depus, despre aportul pe care îl aduceți în organizarea Lunii Sculptorilor Români.

Da, inițiatorul proiectului este Andrei Apreotesei, actualul manager al Complexului Muzeal Național Moldova. Mi-aduc aminte cu bucurie acele momente de început ale acestui proiect în care am stabilit principiile de funcționare. Cred eu că a evoluat foarte frumos. Au fost cinci ediții, urmează a șasea. Va fi un an extraordinar deoarece celebrăm, de asemenea, 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși. Încercăm să creăm momente cu totul speciale cu această ocazie. Sunt implicat foarte activ începând de la organizare până la amplasarea lucrărilor și pregătirea spațiilor pe care le avem la dispoziție în Iași. Sunt recunoscător tuturor partenerilor și instituțiilor care ne sunt alături. Mă ocup și de organizarea transporturilor, de relația cu artiștii, de comunicare, dar avem și o echipă, bineînțeles, care crește de la an la an. Lucrurile sunt din ce în ce mai bine făcute, dar îmi dau seama că foarte importantă este relația și comunicarea cu artiștii din întreaga țară care, prin aportul lor, practic, fac acest proiect să devină unul special. Cât despre efortul meu, cred că este unul firesc și așa ar trebui să fie activitatea normală a oricărui artist, a oricărui sculptor pentru că, pe lângă activitatea de creație și de realizare practică a operelor, acestea au nevoie de a fi expuse și puse în valoare într-un mod profesionist. Atunci, e nevoie de implicarea fiecăruia, bineînțeles, alături de aportul operatorilor culturali care, prin experiența lor, ne ajută și ne fac lucrurile mult mai ușoare.

În interviul pentru Radio România Cultural ați exprimat că „în jurul unei sculpturi se creează comunități”. Cât de important este ceea ce comunică artistul prin opera sa?

Este esențial, este extrem de important mesajul ideatic pe care opera îl transmite publicului și consider că, pe lângă calitatea ei de a exprima lumea interioară a artistului, are și o calitate de a crea lumi în imaginația privitorului. Din acest motiv, artistul ar trebui să fie responsabil pentru creația sa, pentru ceea ce transmite lumii, pentru ceea ce promovează, de fapt, prin creația sa. Atunci opera lui devine sau nu relevantă în contextul cultural al timpului său și atunci ea este protejată sau transmisă către celelalte generații, bineînțeles, prin intermediul muzeelor sau al instituțiilor în care acestea sunt păstrate. Dacă ele sunt parte a unui oraș, dacă sunt amplasate în spațiul public, cred că șansa lor, a acestor opere, este mult mai mare de a transcende timpul.

Cât despre responsabilitatea față de ideile pe care le transmitem – ați căutat dintotdeauna să comunicați un mesaj spre ascendență, verticalitate, înalt?

Da, bineînțeles, cred că asta caută fiecare artist. Fiecare operă este o devenire, o căutare a propriei perfecționări. Fiecare artist, prin creația sa, se caută pe sine și, în același timp, caută să găsească, poate, o lume mai bună în fiecare creație.

Cum se simte prezența lui Dumnezeu la locul Nașterii lui Iisus?

Pentru mine, prezența mea acolo a fost o binecuvântare. Betleem, Ierusalim, pentru mine s-a manifestat ca un loc sacru, un loc sfânt. Am simțit asta din prima zi în care am ajuns acolo.

Prin lucrarea pe care ați amplasat-o definitiv în Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pare că v-ați asemănat celor trei magi, aducând crucea simbol, precum aceștia au adus în dar Mântuitorului aur, smirnă și tămâie.

Cred că mai degrabă eu am fost cel dăruit. Am petrecut mai mult de o lună acolo, timp în care am avut bucuria să realizez această troiță și privilegiul să o pot amplasa în cadrul Bisericii Nativității. Am lucrat în cadrul Bisericii. Am participat la slujbele de dimineață. Lucram până seara. A fost ceva extraordinar și, repet, cred că eu sunt cel dăruit și că această lucrare va rămâne pentru mine una extrem de importantă. Poate cea mai importantă din întreaga mea creație. La ea mă voi raporta mereu, fiindcă odată cu realizarea acelei lucrări am simțit o împlinire pe care orice artist o caută, probabil. Simt că am creat ceva semnificativ în întreaga mea viață și în acest fel mi-am găsit o oarecare liniște care mă ajută să creez mai departe și să-mi dedic, bineînțeles, experiența pe care am acumulat-o pentru dezvoltarea, dacă vreți, a comunității artistice din care fac parte. Experiența aceasta m-a făcut să-mi doresc să dedic mult timp celorlalți și asta mă ajută să fac ceea ce fac cu multă bucurie.

Sunteți un om al liniștii și al bucuriei?

Da, așa cred. Cu toate că nu am o stare permanentă de liniște, simt că starea mea generală este mai mult o stare de gratitudine și recunoștință. Bucuria vine ulterior, apare în detaliile mici ale vieții. Mă simt un privilegiat să fac ceea ce fac în contextul timpului nostru și al locului în care ne aflăm.

Ați povestit despre momentul în care, studiind proporțiile corpului la doctorat, ați renăscut. A coincis acest moment cu descoperirea frumuseții în creația divină sau asta a provocat dorința de a-L descoperi pe Dumnezeu?

Dorința de a-L descoperi pe Dumnezeu a fost în interiorul meu încă din copilărie. Adică nu e ceva la care am ajuns ulterior. Asta a fost permanent în viața mea. Mi-aduc aminte aspirațiile mele încă din anii de gimnaziu. Iar studiile doctorale au fost, de asemenea, un privilegiu pentru mine. O perioadă în care m-am transformat interior. Acesta a fost un moment de maturizare pentru mine. A fost un moment în care am intrat în relație cu forme noi ale cunoașterii. Probabil că fiecare om, fiecare artist în mod special are nevoie de o formă similară de cunoaștere pentru a înțelege mai bine lumea, pentru a înțelege rostul pe care îl are fiecare în tot ceea ce face.

„În momentul modelajului figurii lui Iisus, din coasta dreaptă, locul ce corespundea rănii de suliță, a crescut o plantă. După un timp, în etapa de finisare pe șantierul lucrării, un copil a cerut să urce pe schelă, însoțindu-mă pe întreg parcursul zilei, fără să spună nimic.” Menționați în articolul citat faptul că acestea se întâmplau în preajma Paștelui, în preajma Învierii. Ați simțit că în urma acestei experiențe în sufletul dumneavoastră și-a făcut loc prezența divină, Învierea?

Mă bucur, în primul rând, că ați găsit aceste fragmente de interviu care pentru mine înseamnă foarte mult. Într-adevăr, probabil că am simțit prezența divină în diverse etape ale creației mele. Asta a fost una dintre ele, în care o plantă a crescut din locul în care Iisus a fost străpuns de sulița soldatului. Am văzut în asta un semn divin și asta m-a ajutat să înțeleg întregul univers, întreaga viață cu totul diferit. Și, da, am simțit că sunt iubit de Dumnezeu, ceea ce înseamnă foarte mult pentru oricine crede.

Ce nu a mai fost la fel după această experiență?

Întreaga mea atitudine față de tot ceea ce fac s-a schimbat și atunci mi s-a schimbat întreaga viață. Chiar dacă schimbarea a venit cu pași mici. Poate a fost schimbarea mică, dar extrem de importantă și atunci, totul ține foarte mult de perspectivă, de felul în care vedem lucrurile. Văzând semne în întreg parcursul meu profesional, mi-a fost mult mai ușor să-mi găsesc identitatea și să descopăr – eu știu?! – forme noi ale cunoașterii.

Ne întoarcem la anii de liceu când, sub îndrumarea regretatului profesor Corneliu Matei ați descoperit modelajul, sculptura și creativitatea percepută asemenea unui joc, „un joc liber de-a Dumnezeu”. Sugerați că Însuși Creatorul Lumii te lasă să te simți creator?

Poate nu conștientizezi acest lucru în momentul creației, dar înțelegi că în momentul în care modelezi sau cioplești devii tu însuți creator. Ai parte de starea – dacă poate fi o stare –, de a atinge divinul și poate asta te face să îți menții activitatea, chiar dacă sunt foarte multe obstacole. Drumul unui sculptor, cel puțin, nu este unul ușor. La fiecare lucrare materialul în sine, de multe ori, opune rezistență, dar trebuie să găsești energia și forța de a descoperi propria ființă în ceea ce creezi.

Modelajul în lut își are originile în momentul plămădirii lutului căruia Dumnezeu Îi dă suflare de viață?

Putem observa asocieri simbolice și, desigur, modelajul lutului poate fi asociat cu crearea lumii de către Dumnezeu, cu crearea Universului.

Poate fi interpretată drept mărturisire de credință inițiativa de a trimite privitorul cu gândul către cer prin „Fragmente de înger”?

Nu e neapărat mărturisire de credință, ci un semnal. Este un semn, o dorință de a atrage atenția către Divin, către înalt.

Mărturisiți că inaugurările sunt momente de înălțare interioară. Sensibilitatea aceasta ne face mai frumoși, ne apropie de sensul nostru. Vi se întâmplă să plângeți de bucurie?

Mi se întâmplă uneori, în special la proiectele care sunt importante și dificil de realizat. Am plâns la inaugurarea lui Ovidiu din Constanța, am plâns la inaugurarea troiței, am plâns la inaugurarea lui Ștefan… Da, se pare că plâng destul de des, pentru că e multă emoție, e un efort, în primul rând, pentru a descoperi lucrarea așa cum o simți, cum o dorești. Probabil e ca o eliberare, ca o treaptă la care ajungi în urma unui parcurs dificil pe care îl urci. E ca atunci când atingi un orizont vast. În astfel de momente simți iubirea lui Dumnezeu, simți gratitudine, simți binecuvântare. Bineînțeles că această emoție te copleșește și îți dau lacrimile.

Încurajați exprimarea liberă a emoțiilor?

Bineînțeles, pentru că în acest fel simțim cu toții că trăim, iar viața e cel mai frumos lucru pe care îl avem. Nu? Și atunci emoția este conștientizarea timpului prezent, a clipei. Este uman. Aș spune că aceasta este prima condiție pe care ar trebui să o îndeplinească un artist, să trăiască prin emoție și să transmită emoția celorlalți chiar dacă este sculptor, pictor, muzician, coregraf. De asta cu toții iubim arta și iubim să creăm.

Oare în secolul acesta al vitezei mai putem avea un ritm care să ne ofere acea tihnă a omului care trăiește prezentul?

Este recomandat un asemenea ritm. Cu cât aspirațiile sunt mai înalte, cu atât este mai dificil. Tocmai pentru acest motiv este nevoie de odihnă. Odihna poate fi asociată cu rugăciunea, pentru că acolo găsim și liniște, și putere pentru a merge mai departe. Fiecare dintre noi ar trebui să găsească timp pentru sine, pentru propria persoană, pentru introspecție, pentru meditație, pentru liniște. Un suflet calm poate să privească mult mai departe, din altă perspectivă – și atunci întregul parcurs al vieții poate fi dus cu bucurie până la capăt.

În afară de cât este de important să ne facem timp pentru noi, să ne facem timp ca să iubim, ce altceva le-ați transmite tinerilor?

Le doresc să facă totul cu, prin și din iubire, pentru că iubirea dă sens vieții și, atunci când iubim, lumea pe care o creăm capătă sens.

(Interviu realizat de Ionela Roșca)