De ce suntem ispitiți în timp ce ne rugăm?

Interviu

De ce suntem ispitiți în timp ce ne rugăm?

    • De ce suntem ispitiți în timp ce ne rugăm?
      De ce suntem ispitiți în timp ce ne rugăm?

      De ce suntem ispitiți în timp ce ne rugăm?

Chiar în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ți schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme. Nu există creștin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitați, să fiți calmi că tot apuci să zici ceva.

Chiar în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ți schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme. Nu există creștin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitați, să fiți calmi că tot apuci să zici ceva.

Ai vrut numai cu o râvnă care se naște în noi toți, să faci mai mult?
Dar nu, tu roagă-te cu măsură, mulțumește-te cu daruri mici. Nu-i convine deloc satanei că te rogi și, ca să te împiedece, îți dă de lucru. Acesta este semnul că noi facem lucrul bun. Ia să te gândești la lucruri deșarte să vezi că nu te mai oprește. Are și el libertatea să ne ispitească, atât. Nu are putere. Dracul e un tolerat.

Nu faceți greșeala să-l blestemați. Cu dracul nu se stă de vorbă. Decât cu: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă pe mine păcătosul“. Fuge dracul de puterea numelui lui Iisus.

Dacă uiți să zici trebuie să îți revii cu calm. Agitația îi convine satanei, că nu ești în stare să-ți mai revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i mâhnire, unde-i întristare, deoarece cu o astfel de bogăție nu știi ce să faci și o risipești. Deci să ai o stare de veselie oriunde te afli pentru că aceasta înseamnă și o stare de rugăciune și trăire creștină. Când sunteți triști gândiți-vă la lucrul acesta: stai, că este drac în această stare! Și nu acceptați, rugați-vă la Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea.

Sfinții povestesc că odată a venit diavolul la ușa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea și călugărul pe dinăuntru să nu-l lase. Și se ruga în timpul acesta: Doamne Iisuse, ajută-mă!
Dar dracul împingea mai tare și era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat călugărul cât a putut: Doamne Iisuse, ajută-mă! Și imediat a dispărut diavolul, și lângă el a apărut Mântuitorul.
„De ce n-ai venit până acum?“ l-a întrebat călugărul.
„Am venit când M-ai chemat cu adevărat!“ i-a răspuns Mântuitorul.
Deci rugăciunea și gândul la Dumnezeu trebuie să plece din inimă, cu convingere; dacă nu, sunt spoială.

Câți dintre noi nu pățim asemenea călugărului la ușa sufletului nostru?
Zicem că ne rugăm, zicem că ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleșiți, în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp și un suspin însemnă o rugăciune.

Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia e un scop atins. Trebuie să se știe că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz.