Analizați bine relația, cât încă sunteți la stadiul de prietenie

Căsătorie

Analizați bine relația, cât încă sunteți la stadiul de prietenie

    • Analizați bine relația, cât încă sunteți la stadiul de prietenie
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăiești prezentul, repari trecutul și câștigi și viitorul. Așadar, este o greșeală să construiești o relație pe niște motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutățile binecuvântate ale căsniciei.

Există o problemă foarte importantă pentru tineri: relația cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordați?

Și să te implici, e de discutat, și să te ții la distanță, iarăși e de discutat. Întâi de toate, odată cu vârsta cresc și sentimentele. Există un obicei – mai mult: a devenit tradiție – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat și fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimități, iar prietenia e cu totul altceva; fără nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat și o creștere a puterii raționale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă și la 13 ani – citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar!!! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar și puterea ei de a acumula rațional e mai scurtă, până la 20-25 de ani, pe când a bărbatului până la 30 de ani. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Și dacă tu ești erou într-un fel, te-a ochit. Cunosc un băiat foarte deștept, student. Era și băiat serios, nu-și pierdea vremea – toate la vremea lor. Și o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui... Și a întrebat-o o colegă: „Ție nu ți-e rușine?” Ea i-a răspuns: „Vreau să văd cum reacționează un om deștept la astfel de propuneri”. Dacă acel băiat era mai puțin stăpân pe sine, punea mâna pe el, așa că ei îi convenea această luptă și într-un sens și în altul. Dacă este deștept, este deștept peste tot, și atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor”.

Mai este și altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulți tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greșeală. Aceste lucruri ți le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu nașterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Nașterea de copii e o consecință. Sigur că ai să te bucuri și de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere și o viață de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăiești prezentul, repari trecutul și câștigi și viitorul. Așadar, este o greșeală să construiești o relație pe niște motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutățile binecuvântate ale căsniciei.

Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat și o fată, acesta trebuie să o cultive, să îi semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că, trupește, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreții cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum, dacă ești o personalitate; dacă încearcă, dă greș. Ea rămâne pe poziția ei de mamă și de soție. Credeți dumneavoastră că acest mare meșter, Dumnezeu, când a creat omul, și pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente și posibilități extraordinare?! Femeia, tineți seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbești la începutul începuturilor.