M-am smintit la Sfântul Munte

Viaţa Bisericii

M-am smintit la Sfântul Munte

    • M-am smintit la Sfântul Munte
      Mănăstirea Grigoriu - Athos (Foto: Silviu Cluci)

      Mănăstirea Grigoriu - Athos (Foto: Silviu Cluci)

M-am întâlnit de curând cu un monah, un cunoscut mai vechi călugărit la vârsta de 50 de ani, după ce și-a pierdut soția în urma unei boli necruțătoare. Acum se apropie de 70 de ani și este foarte râvnitor.

– Cum sunteți, părinte Dumitru?
– Cum să fiu? Bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să ajung și eu în Grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos.
– Ei! Felicitări! Știu că vă doreați lucrul acesta de multă vreme. Slavă lui Dumnezeu.
– Da! Am citit cărțile Sfântului Nicodim Aghioritul, Gheron Iosif, Paisie Aghioritul… Mi-am dorit mult să văd aceste locuri. Am stat o lună de zile. Mult m-am folosit și mult m-am bucurat.
– Ce v-a bucurat și cum v-ați folosit? Spuneți-mi și mie un gând, ceva, să mă folosesc și eu.
– Ce pot să vă spun? Trebuie să mergeți să vedeți. În primele zile am vizitat mănăstirile grecești din apropiere de Caries, capitala Sfântului Munte. Înainte de a pleca de acasă, m-am spovedit și am primit binecuvântare să mă împărtășesc. Timp de o lună, am participat la toate slujbele de noapte și am fost atent la tot ce fac monahii greci, să învăț și eu cât mai mult. În una din nopți m-am pregătit pentru cuminecare. Mi-am citit rugăciunile, mi-am împlinit rânduiala de metanii și am participat ca de obicei la Sfânta Liturghie. La final, cu o lumânare în mână, m-am apropiat de preot pentru a primi Taina Sfintei Împărtășanii. În fața mea s-a împărtășit un monah tânăr din mănăstire, un grec. Slavă lui Dumnezeu. În zorii zilei, la încheierea slujbei, ne-am retras cu toții la odihnă. După câteva ceasuri s-a auzit tochița pentru trapeză. Am servit bucatele simple și călugărești, am mulțumit, iar apoi fiecare părinte ieșind din trapeză a luat binecuvântare de la părintele stareț și s-a dus la ascultarea lui. Eu m-am preumblat prin incinta mănăstirii și în afara ei, admirând construcțiile bizantine din piatră și peisajul stâncos împodobit ici-colo cu măslini și cu tufe uscate. Undeva nu departe de poarta mănăstirii l-am întâlnind pe tânărul monah care se împărtășise dimineață înaintea mea.
– Kalimera, pater, l-am salutat folosind puținele cuvinte pe care le știu în limba lui Socrate.
– Evloghite, pater.

Încărcase o roabă cu nisip și se pregătea s-o ducă undeva. Și-a așezat lopata pe roabă, a scuipat în palme, a prins mânerele  roabei și a plecat cu ea. Eu am rămas privind în urma lui contrariat. Cum? Te-ai împărtășit cu câteva ceasuri în urmă și acum scuipi în palme!? Aici în Sfântul Munte!? Monah grec atonit!? M-am tulburat mult în inima mea. Sunt lucruri pe care le știu de mic. Așa ceva nu se face. Dacă te-ai împărtășit, nu mai scuipi în ziua aceea. Nu te speli pe dinți, ești atent să nu te zgârii sau să te rănești ca să-ți curgă sânge. Ziua aceea mi-a fost înnegurată. Seara am ajuns la Schitul românesc Prodromul. Mi-am pus în minte să merg la părintele Iulian, despre care auzisem că este duhovnicul românilor din Athos și să-l întreb cum este posibil așa ceva, să scuipi după ce te-ai împărtășit? După ce ne-am închinat și ne-am instalat la arhondaric, am plecat în căutarea părintelui cu nădejdea ușurării de norii gândurilor. L-am găsit cu ajutorul unui călugăr din schit la chilie. I-am povestit despre mine, despre viața mea, despre pelerinajul în care mă aflam și am ajuns și la „povestea” cu scuipatul în palme.

– Părinte Iulian, la noi în România așa ceva eu n-am văzut. Am venit în Sfântul Munte cu mare evlavie, iar monahul acesta m-a smintit. Cum se poate așa ceva?
– L-ai văzut tu cum a scuipat în palme înainte de a ridica roaba?
– Cu ochii mei.
– Ei, dacă tu l-ai văzut, înseamnă că pe tine te-a ales Dumnezeu să te rogi pentru acest monah tânăr, pentru a se îndrepta. Să faci în fiecare zi 10 metanii și o rugăciune pentru fratele acesta, timp de o lună.
– Să fac eu pentru el metanii?
– Daaa….! Să faci. Dacă ți s-a descoperit slăbiciunea fratelui, sfinția ta ești dator să-l pomenești pentru a se îndrepta.
– Și ce-ai făcut, părinte Dumitru? Ai făcut metaniile, l-am întrebat curios.
– Le-am făcut. O lună de zile.
– Și?
– Și asta-i! Nu-mi mai trebuie să văd păcatele nimănui. De-aș putea să le văd pe ale mele și să fac metanii pentru mine.

Citește despre: