Minunea mănăstirii Dohiariu

Intrând în biserică, îl văd uluiţi pe băiatul cu piatra legată de gâtul lui. Era atât de neaşteptat, încât au rămas fără grai. Egumenul i-a mustrat şi au adus toată comoara la mănăstire. După aceia i-a dat afară pentru totdeauna, pe când pe tânăr l-a tuns călugăr. Biserica a pictat-o în cinstea sfinţilor Mihail şi Gavriil.

În anii împărăţiei lui Nichifor al III-lea Votaniati (1078 -1081), a sihăstrit în Muntele Sfânt, la aşezarea Dafni, călugărul Eftimie cu ucenicii lui. Mai târziu însă, din cauza invaziei saracinilor, au fost nevoiţi să plece şi să se aşeze la aşezarea unde se găseşte astăzi mănăstirea Dohiariu. Aceştia au ridicat acolo mănăstirea.

Lui Eftimie i-a urmat nepotul lui, Neofit. Neofit avea bogăţie mare pe care a donat-o pentru ridicarea unei biserici şi pentru a asigura mănăstirea cu ziduri de apărare şi turnuri. Era însă mâhnit pentru că banii nu au fost îndeajuns pentru pictarea bisericii. A cerut atunci ajutorul lui Dumnezeu, iar Acela a răspuns prin următoarea minune: La şaizeci de mile depărtare de Sfântul Munte, în insula Logos, avea mănăstirea un paraclis iar acolo, lângă aceasta, se găsea o coloană veche cu inscripţia: “Cel care mă va lovi în cap, o să găsească aur din belşug”.

Mulţi au încercat, aruncând cu pietre în vârful coloanei, dar fără rezultat.

Cândva, un tânăr de douăzeci de ani, lucrător la paraclisul mănăstirii, după ce s-a gândit mult, a decis să sape la locul unde cădea umbra vârfului coloanei cu soarele dinspre răsărit. Pe când săpa, a găsit o placă de marmură iar mai jos, sub aceasta, o cutie plină de galbeni.

Fericit de descoperire, acoperă cutia şi aleargă la mănăstire.

- Părinte, zice cu încredere egumenului Neofit, am găsit aur mult la paraclisul dumneavoastră. Dă binecuvântare să vină călugării şi să-l aducem la mănăstire. Egumenul a chemat trei călugări care l-au însoţit pe tânăr, s-au dus şi au scos cutia împreună cu placa de marmură pe care au ascuns-o, s-au urcat pe barcă şi au pornit spre mănăstire. Călugării nu au suportat ispitei. S-au gândit să-l arunce pe lucrător în mare şi să înşface aurul.

Aşa au şi făcut. Când a început să se însereze, au legat marmura de gâtul tânărului şi l-au aruncat în mare. Acela, pe când se îneca, striga:

- Sfinţi arhangheli, salvaţi-mă!

Imediat s-au arătat arhanghelii Mihail şi Gavriil ca vulturii cu aripi de aur, l-au apucat din apă şi l-au dus fulgerător în biserica mănăstirii Dohiariu. Călugării, în acest timp, au împărţit aurul şi l-au ascuns în afara mănăstirii.

Tânărul în biserică, din cauza fricii lui, a îngheţat şi a adormit. Când a venit timpul slujbei utreniei şi s-a dus ipodiacoul să deschidă biserica, a văzut înăuntru pe tânăr şi s-a înfricoşat. Aleargă atunci la egumen şi-i zice:

- Părintele meu, am văzut o fantomă în biserică şi nu pot să intru.

- Nu-ţi fie frică, i-a răspuns acela. Fă-ţi cruce şi intră cu curaj.

Călugărul a făcut a doua încercare, dar l-a văzut din nou pe tânăr. A chemat atunci pe egumen, care a văzut că întâmplarea este adevărată. Tânărul dormea căzut pe duşumea, cu piatra legată de gât. Părintele a bătut cu bastonul lui şi băiatul s-a trezit.

-  Unde sunt? a întrebat. Mi se pare că sunt în mare, unde m-au aruncat călugării.

-  Nu ştii unde eşti? Eşti la mănăstire, în biserică. Eu sunt egumenul Neofit. Spune-mi, deci, cum de te găseşti aici?

Băiatul a cerut să-l lase puţin să-şi revină iar după aceea a povestit tot ce se întâmplase.

De dimineaţă egumenul a întâlnit pe acei trei călugări care veniseră la mănăstire şi i-a întrebat:

-  Părinţi, ce s-a întâmplat cu comoara?

-  Minciuni au fost, părinte, au răspuns aceia. Ne-a înşelat tânărul, de aceea l-am mustrat şi am plecat.

-  Bine. Să mergem acum în biserică şi să-I mulţumim lui Dumnezeu.

Intrând în biserică, îl văd uluiţi pe băiatul cu piatra legată de gâtul lui. Era atât de neaşteptat, încât au rămas fără grai. Egumenul i-a mustrat şi au adus toată comoara la mănăstire. După aceia i-a dat afară pentru totdeauna, pe când pe tânăr l-a tuns călugăr. Biserica a pictat-o în cinstea sfinţilor Mihail şi Gavriil.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 174-176)

De la același autor

Ultimele din categorie