Na, mai bate-o dacă poți!

Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu când merg acasă, nevasta mea stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu,când intru în casă și mă așez pe pat, copiii îmi scot încălțările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, știind ce o așteaptă”. Fiecare se lăuda cu așa-zisele fapte bune.

Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.

Acesta avea un verișor care se căsătorise cu o fată minunată și foarte înțeleaptă. Se înțelegeau foarte bine și nimic nu umbrea fericirea lor. Nu-i mai rețin numele, dar să zicem că-l cheamă Nicolae.

Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu când merg acasă, nevasta mea stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu,când intru în casă și mă așez pe pat, copiii îmi scot încălțările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, știind ce o așteaptă”. Fiecare se lăuda cu așa-zisele fapte bune.

Auzind, Nicolae a zis: „Măi fraților, eu nu vă înțeleg! În casa mea există atâta liniște și pace, și de aceea nu mă cert niciodată cu nevasta și nu e nevoie să o ating măcar cu un deget”. „S-o crezi tu, i-au răspuns ei râzând. Ia să te duci un pic amețit și să faci scandal, să vezi cum îți pune castronul în cap!”.

Continuând discuția pe tema asta, în cele din urmă, l-au convins să o încerce. Au hotărât să se stropească cu un pic de băutură, ca să miroase, iar apoi s-o facă pe supăratul. Zis și făcut.

Ajungând acasă, intră și trântește ușa, clătinându-se. Fără să zică nimic, se așează, forțându-se să pară nervos. Mâncarea era caldă, ca de obicei, și așezată pe masă. El gustă și împinge farfuria la o parte, lăsând să-i cadă mâna cu zgomot pe masă.  Soția îl privește mirată și, apropiindu-se de el, îi zice cu blândețe: „Nicule, te rog să-mi spui cine te-a supărat, sau, dacă nu-ți place mâncarea, îți fac imediat alta. Hai, liniștește-te și spune-mi cu ce pot să te ajut! i-a zis ea mângâindu-l pe cap”.

Atunci el nu a mai rezistat și a început să zâmbească și a exclamat: „Na, mai bate-o dacă poți!” și, îmbrățișând-o, i-a povestit toată istoria provocată de colegi.

(Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, vol. I, Editura Axa, 2010, pp. 18-20)

De la același autor

Ultimele din categorie