„Te ajut acum, dar altădată să nu mai faci!” ‒ minunea Sfântului Spiridon

12 Decembrie 2017 Minuni - Vindecări - Vedenii
 

„N-ai făcut bine, îmi zice, că ai plecat de-acasă, fără să-i spui mamei tale. Copiii cuminți când pleacă de acasă își anunță mama. Acum o să te ajut să treci până în Tripotamo, dar altădată să nu mai faci!” Îmi amintesc că m-a luat de mână și parcă zburam, ne-am aflat dincolo de râul care era cu neputință pentru mine mai înainte să-l trec. M-a ținut de mână pe o distanță de 400-500 de metri. 

În Octombrie 1989, evlaviosul și virtuosul domn Evanghelos Kosmas, locuitor în Tinos, ne-a povestit o foarte emoționantă minune a Sfântului Spiridon, care i s-a întâmplat lui însuși, când era mic copil.

Eram mic copil de cinci ani. Pe atunci locuiam într-un sat al Tinosului, care se numește Kathikaros. Îmi amintesc o dimineață tomnatică în care tatăl meu a plecat din sat ca să se ducă la o înmormântare într-un sat vecin, Tripotamu, care se află la o distanță de Kathikaros de aproape jumătate de ceas de mers pe jos. Tata totuși nu m-a luat cu el. Eu îl iubeam mult pe tata și voiam ca unde se ducea el să mă ia și pe mine, pentru că de obicei mă punea sus pe umeri, iar asta îmi plăcea foarte mult.

Dar de vreme ce tatăl meu nu m-a luat cu el și a plecat, eu am hotărât, pe ascuns de mama, să mă duc să-l găsesc în satul în care s-a dus, în Tripotamo. Am luat-o pe scurtătură și, tot mergând, am ajuns într-un loc unde era un pârâu și unde curgea multă apă, fiindcă plouase mai înainte și așa mic cum eram nu aveam cum să-l trec singur dintr-o săritură. Stăteam, așadar, acolo și plângeam pentru că nu puteam trece dincolo.

Cum stăteam eu în starea aceea, am observat că pe celălalt mal era o biserică mică, a cărei ușă se deschise și a ieșit un bătrân, îndreptându-se spre mine. Purta un acoperământ gros de lână, care semăna cu mantia unui păstor simplu din munți, și pe cap avea un fes rotund și țuguiat. A venit lângă mine și îmi zice:

‒ Unde te duci, copile bun?

Îi răspund:

‒ Mă duc până în satul Tripotamo, să-l găsesc pe tatăl meu, pentru că a plecat și nu m-a luat cu el, deși eu voiam să mă ia…

‒ Știe mama ta că ai plecat de-acasă?

Îi zic:

‒ Nu!...

‒ N-ai făcut bine, îmi zice, că ai plecat de-acasă, fără să-i spui mamei tale. Copiii cuminți când pleacă de acasă își anunță mama. Acum o să te ajut să treci până în Tripotamo, dar altădată să nu mai faci!

Îmi amintesc că m-a luat de mână și parcă zburam, ne-am aflat dincolo de râul care era cu neputință pentru mine mai înainte să-l trec. M-a ținut de mână pe o distanță de 400-500 de metri. Am ajuns într-un loc unde satul se distingea clar, precum și biserica din sat. Mi-a zis:

‒ În biserica pe care o vezi se află în acest moment tatăl tău. Du-te și-l vei găsi.

Eu i-am mulțumit și i-am sărutat mâna, pentru că mama noastră ne învățase să-i respectăm pe cei mai bătrâni. După ce i-am sărutat mâna, m-a mângâiat pe cap și mi-a zis:

‒ Du-te cu binecuvântarea lui Dumnezeu! Și să nu uiți: când mai pleci de-acasă, să o anunți pe mama ta.

Mi-a repetat acest sfat, iar eu am început să cobor spre sat. Dar mai înainte de a începe târâș-grăpiș drumul, am vrut să-l mai văd o dată pe bătrânul care se presupunea că ar fi urcat să se întoarcă la locul unde l-am întâlnit. Am întors capul, dar nu l-am mai văzut: pur și simplu, dispăruse...

Acest lucru, deși eram atât de mic, mi se părea curios. Fiindcă era cu neputință ca un om să apuce să urce atâta drum cât era în urma mea, într-un interval de timp atât de scurt. Și în timp ce mă frământa această nedumerire a mea, m-am îndreptat spre sat. M-am dus la biserică unde într-adevăr slujba de înmormântare continua încă și, după ce am căutat puțin, l-am găsit pe tatăl meu stând într-o strană în partea stângă a bisericii. De cum m-a văzut, tatăl meu s-a ridicat și m-a întrebat cum l-am găsit acolo. Eu în clipa aceea nu i-am povestit nimic, i-am spus doar că am venit.

După ce s-a terminat înmormântarea, am făcut cale întoarsă. Când am ajuns la pârâu și am trecut pe lângă biserică, i-am povestit exact ce mi se întâmplase. Atunci tata m-a luat și am intrat în bisericuță, tatăl meu zicându-mi:

‒ Dacă l-ai vedea pe bătrân, l-ai recunoaște?

I-am răspuns afirmativ.

A început să-mi arate icoane, întrebându-mă dacă era cineva din icoanele acelea. La început mi-a arătat icoana lui Hristos, după aceea a lui Ioan, Înainte Mergătorul, eu am negat. Mi l-a arătat apoi și pe Sfântul Spiridon. Dintr-odată am tresărit…

‒ Da, acesta este bătrânul, exact așa era cu fesulețul lui țuguiat…

Atunci tatăl meu a îngenunchiat și s-a rugat. Ne-am întors acasă. Toate acestea i le-am povestit și mamei mele. Părinții mei au socotit că protectorul meu este Sfântul Spiridon. De atunci mergem în fiecare an la Sfânta Liturghie de pomenirea lui și în fiecare Sâmbătă aprindem candelele și îngrijim micuța biserică

Până azi îl consider pe Sfântul Spiridon protectorul meu.

Ultimele din categorie