Ultima noapte din viața unui monah

- În noaptea aceasta am văzut, pe un câmp întins, o mulțime de oameni goi, pe care i-am spovedit în viață, dar care nu și-au făcut canonul, ci au murit sub canon. Toți mă rugau să-i dezleg de canon, ca să se învrednicească de cunună. Cu dânșii am vorbit toată noaptea aceasta! 

Pentru sfințenia vieții lui, părintele Nectarie era foarte iubit și căutat de credincioși. Pe unii îi spovedea, pe alții îi sfătuia, celor bolnavi le citea și, după mărturia ucenicilor lui, mulți se vindecau de suferințele lor.

În anul 1910, ieroschimonahul Nectarie s-a îmbolnăvit de picioare. Zi și noapte se ruga în chilie, că nu mai putea merge la biserică. Iar în ultima noapte a vieții lui a zăbovit multe ore în genunchi, vorbind cu cineva nevăzut. Dimineața, maicile l-au întrebat:

- Cu cine ai vorbit astă noapte, părinte Nectarie, că toată noaptea vorbeai singur?

- În noaptea aceasta am văzut, pe un câmp întins, o mulțime de oameni goi, pe care i-am spovedit în viață, dar care nu și-au făcut canonul, ci au murit sub canon. Toți mă rugau să-i dezleg de canon, ca să se învrednicească de cunună. Cu dânșii am vorbit toată noaptea aceasta!

După un ceas, Cuviosul Nectarie Ieroschimonahul și-a dat duhul în mâinile Domnului și a fost înmormântat alături de biserică.

Era în vara anului 1912.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 515)

Ultimele din categorie