Altădată, a venit Preasfinţitul Mitropolit al Târnovei, anume Nichifor, cu soborul lui, ca să se închine cinstitelor moaşte ale Sfântului Dimitrie. Şi, închinându-se mai întâi Mitropolitul şi sărutând sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi a şezut pe un scaun; după aceea, mergând pe rând toţi ceilalţi din sobor şi sărutând sfintele moaşte, un oarecare monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării, încercând să rupă cu gura o mică părticică din moaştele Sfântului, a rămas cu gura deschisă; şi toţi, căutând la dânsul şi văzându-l cu gura deschisă, nu pricepeau ce a pătimit, iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea la o parte, ca să se închine şi ceilalţi.

Dar el, fiind mut şi fără glas, de-abia s-a depărtat puţin de la sicriul Sfântului. După ce au ieşit toţi, a căzut cu lacrimi la moaştele Sfântului, cerându-şi iertăciune, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. A mers apoi cu Mitropolitul la cel care-i găzduia şi i-a spus toate cele ce a pătimit.

Iar el a zis: „O! Păcătosule, cum n-ai socotit, că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi care vin să se închine lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic. Deci, de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi Sfântului!"

(Viaţa, Acatistul şi paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Editura Cuvântul Vieţii, a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, p. 28)