O minune contemporană a Sfântului Mucenic Dimitrie

- «Văd!» a strigat şi a sărit în sus. «Minunea Sfântului Dumitru!» Şoferul a oprit autobuzul. Cu nespusă bucurie a strigat-o pe mama ei, care încă nu se îndepărtase de staţie, pentru a se face şi ea părtaşă la această mare binecuvântare şi minune săvârşită de Sfântul Dumitru.

Acum câteva luni au venit la biserica sfân­tului o mamă îndurerată cu fiica ei dragă de aproximativ opt anişori. Copilul se confrunta cu o problemă serioasă, de vreme ce nu vedea cu ochiul stâng. Cele două s-au rugat mult Sfân­tului Dumitru pentru vindecarea copilaşului. De asemea s-a cântat canonul-paraclis al sfân­tului şi s-a citit o rugăciune specială pentru vindecarea elevei. Cele două au plecat împăcate de la biserică spre casa lor, luând totodată şi un pliculeţ cu vată îmbibată cu mirul sfântului.  După trei zile micuţa se pregătea pentru şcoală, precum făcea zilnic, iar mama ei a însoţit-o că­tre locul de unde trebuia să o preia autobuzul şcolar. Maşina a sosit, iar şcolăriţa a urcat. A lă­sat ghiozdanul jos şi, precum obişnuia, şi-a tes­tat ochiul suferind, adică a închis ochiul drept şi a vrut să constate dacă vede cu stângul.

- «Văd!» a strigat şi a sărit în sus. «Minunea Sfântului Dumitru!» Şoferul a oprit autobuzul. Cu nespusă bucurie a strigat-o pe mama ei, care încă nu se îndepărtase de staţie, pentru a se face şi ea părtaşă la această mare binecuvântare şi minune săvârşită de Sfântul Dumitru.

În după-amiaza aceleiaşi zile a venit familia respectivă, plină de emoţie, la biserică pentru a-şi exprima recunoştinţa şi evlavia faţă de Sfân­tul Dumitru, făcătorul de minuni şi dătătorul de sănătate.

(Sfinţii noştri, Sfânta Mitropolie a Tesalonicului. Biserica Sfântul Dumitru – Ocrotitorul, Ediţie îngrijită de Pr. Asterios Karabatakis, Tesalonic)

Ultimele din categorie