La etajul şase al Clinicii de terapie intensivă, această persoană (O fi mămică? Tătic? Nu ştim, nu ne spune…) mărturiseşte că a simţit vie prezenţa sfântului, prin icoanele ce se aflau acolo şi prin mărturiile unor mămici greu încercate. Aşa a început să citească paraclisul lui, şi, după aceea s-a învrednicit să îl şi vadă pe sfânt, fapt care i-a sporit şi i-a întărit credinţa. După fiecare intervenţie chirurgicală l-a dus pe copil la mănăstirea de la Nea Macri, unde băieţelul prindea puteri, simţindu-se din ce în ce mai bine. La a doua vizită, sfântul i-a vorbit părintelui, spunându-i că băieţelul se va restabili complet şi că va învăţa bine.

„Creştini – scrie mai departe credinciosul – sfântul este lângă noi, ne aude şi nu ne cere decât credinţă şi rugăciune. Mila lui este enormă. În vremuri de grele încercări hai să facem aşa cum ne îndeamnă părintele Paisie Aghioritul: «acela care pentru a-L iubi pe Dumnezeu cere să vadă întâi minuni greşeşte, Dumnezeu trebuie iubit numai şi numai pentru că este bun. Iată un suflet de adevărat creştin».”

(Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii născuţi şi nenăscuţi, Editura Egumenița, 2009, p. 60)